Azi, cu ajutorul substanţial şi prompt al lui CV, am asistat la conducerea my father-in-law’s jalopy spre Câmpiile Elizee ale autoturismelor. Din cenuşa ei sperăm să renască, nu peste multă vreme, o maşină nouă. Cimitirul de rable şi fier vechi de la periferia oraşului mi-a amintit brusc de locaţia-simbol din Ciocârliile... lui Menzel. Asemenea fiarelor vechi au fost topite, în anii „obsedantului deceniu” (anii '50 ai veacului XX), minţile luminate din ţările lagărului socialist, dar spiritul lor avea să reînvie. Acei oameni „cu memorie” (şi care nu aveau altă vină decât că, într-un fel sau altul, erau „elemente duşmănoase” ale regimului şi – vorba unui personaj din Concurs – „stricau omogenitatea” grupului / societăţii) au fost învinşi, dar nu înfrânţi. Nu cumva şi vremurile renaşterii consumiste de azi sunt la fel de ostile (prin ceea ce, generic, s-ar putea numi „globalizare” sau „americanizare”) celor care nu vor să renunţe la memorie? 
5 hours ago
