Friday 2 January 2009

Start 2009

Anul 2008 a trecut ca şi cum n-ar fi fost. În ultima zi a lui am pornit (alături de Tatiana, Oana & Alex, cu Claudiu căpitan) spre Gura Râului. Ne-am oprit pe la mănăstirea Lupşa (jud. Alba) să-l luăm pe Ionuţ, fiul gazdei unde urma să ne cazăm. La mănăstire ne-am întâlnit cu Pr. Maxim (specialistul în sanscrită, Constantin Făgeţan), despre care – la Frăsinei – m-a întrebat Pr. Vlasie şi, mai recent, mi-a vorbit Octavian Cornea. L-am cunoscut acum vreo zece ani, apoi l-am mai zărit la biserica studenţilor de câteva ori. Când ne-am revăzut acum, în ultima zi din 2008, s-a purtat de parcă ne-am şti de o viaţă: un om de un firesc extraordinar cu care îmi doresc să ne mai întâlnim. De fapt ne-a invitat să mai mergem pe la Lupşa pentru mai multe zile şi sper să-i onorăm invitaţia în 2009. Lupşa este înconjurată, de puţină vreme, de un impresionant zid de piatră. Biserica veche (în reparaţii momentan) are o frescă superbă. Cea nouă, în construcţie, este împodobită de icoane de o rară frumuseţe şi bun gust (pangarul e plin de cărţi ce trădează o Ortodoxie...occidentală, aşa cum am văzut prin bisericile şi comunităţile de convertiţi la dreapta credinţă din Apus) şi semne de bună gospodărire – asta am găsit la Lupşa. Seara am făcut cunoştinţă cu Gabi the sailor man, prietenul lui Claudiu, cu soţia lui (Mihaela) şi cu...Pildit - the photographer (& stalker-ul meu pe blog, care a acceptat să petreacă aceste zile alături de noi şi care a pozat en gros). După o gustare, am pornit la plimbare, în căutarea pârtiei de schi din sat. Pentru că drumul era lung, fetele şi Theodor s-au întors. Noi însă am mers până când, la un moment dat, am ajuns la pârtie. Cu doar câteva ceasuri înainte de ora zero, schiorii erau toţi pe la casele lor sau pe unde – ca turişti - s-au cazat să petreacă. Ne-am întors şi noi, povestind cu Pildit despre Jesus of Montreal, despre câteva filme „minimaliste” româneşti (Moartea domnului Lăzărescu, 432) şi Zapping – discuţie care mi-a ţinut de cald pe gerul de-afară. La sosire, gazda ne-a aşteptat cu masa pusă. La TV am răs alături de Cârcotaşi (care au înregistrat ultima ediţie pe 2008 la Salzburg) şi de Toma Caragiu (TVR a prezentat sceneta Mefisto).
A doua zi am fost la biserică. Nu pot să pricep de ce n-am mers la bisericuţa veche din sat (ce datează, se spune, de la începutul secolului al XIII-lea). Ne-am luat după Ionuţ (care, în sumanul său brun, a oficiat ca assistant priest, citind pericopa epistolei şi, la sfârşit, aşezându-se în genunchi, alături de preot, în timp ce acesta citea Moliftele Sf. Vasile, revărsând blesteme asupra Părintelui Minciunii) şi am avut parte de un cadru pestriţ, cu multe dulcegării - pe pereţi şi nu numai. Am remarcat însă portul femeilor şi bărbaţilor din sat. Majoritatea (cu o medie de vârstă de peste 50 de ani) au venit la biserică în costum ţărănesc – un adevărat living musem. Când a venit momentul Împărtăşaniei, am aşteptat cu Theodor să se aşeze la rând localnicii. Care localnici aveau alte gânduri şi – fără excepţie – nu au venit să se împărtăşească. Aşa că am stat şi noi (eu cu Theodor) deoparte, ratând ocazia. După câteva clipe, Theodor a început să spună-n gura mare că el vrea să se împărtăşească. Cu greu, Raluca l-a pus în genunchi atunci când a început citirea moliftelor. Când preotul şi-a început speech-ul festiv (cu bilanţul anual: câte naşteri, câte decese, câte căsătorii etc.) am plecat, cu Claudiu, la bisericuţa alăturată. Acolo slujba se terminase şi preotul miruia. Ne-am întors după Raluca şi Theodor, însă ei (împreună cu Tatiana şi Oana) deja ieşiseră şi se îndreptau spre noi. Am intrat din nou în bisericuţă (recunoscând icoanele de pe pereţi, pe care le-am văzut întâia oară acum vreo trei ani, la prima noastră vizită) şi, în timp ce ne-am miruit, i-am spus preotului tânăr doleanţa noastră. S-a arătat înţelegător şi l-a împărtăşit pe Theodor. Eu am rămas cu regretul de a nu fi participat la slujba din această bisericuţă. Data viitoare voi şti - sper - să fiu mai ferm.
După-amiază am pornit, toţi zece, spre Păltiniş, ce respiră încă amintirea filosofului Constantin Noica. Am încercat (Oana, Pildit, Theodor şi cu mine) să-i găsim casa memorială însă ne-am ales doar cu o lungă plimbare pe un drum înzăpezit (afumaţi la un moment dat de un camion nemţesc ce scotea un fum gros pe ţeava de eşapament). Când ne-am reunit (ceilalţi fuseseră cu teleschiul) în spatele cabanei de unde se urca pe munte, ne-am dat cu sania vreo jumătate de oră. Maşina pilotată de Claudiu (un mini-lorry) ne-a dat ceva bătaie de cap (low battery), dar până la urmă am ajuns cu bine. În timpul mesei am ales să urmărim la TV un concert de muzică lăutărească (Romica Puceanu, Gabi Luncă) – o înregistrare de prin anii 70. Înainte de a merge la culcare am stat cu toţii de poveşti în camera lui Ionuţ. Dichisită frumos, ca o chilie, odaia lui are un aer auster şi totodată primitor. Pe pereţi am zărit câteva icoane şi desene de-ale lui (cu subiect religios, evident) şi – surpriză – o poză pe care Ionuţ a descoperit-o anul acesta la mine pe blog: o splendidă fotografie trimisă de Florin Doboş, reprezentând detaliul unui arhanghel din fresca unei biserici şi, în plan depărtat, blurred, altarul bisericii. Am vorbit (cum altfel?) şi despre mega-hit-ul (pentru spectatorii pravoslavnici, hiper-evlavioşi, care - deocamdată nu vor să descopere bucuriile pe care le poate aduce un film ca film) Ostrov, care i-a furat şi lui Ionuţ inima. Aşa cum, zice el, i-a furat-o cu vreo şapte ani în urmă (pe când era elev de liceu) poezia tribunului Vadim. Deh, ale tinereţii valuri. Oricum, se pare că Ionuţ învaţă din mers diplomaţia şi asta-i va folosi în viaţă. Pe spirala ascendentă a carierei ecleziastice la care visează, va trebui să ştie să perieze, să cânte-n strună, să fie diplomat cu ierarhii BOR. Eu, în primii patruzeci de ani de viaţă nu m-am învrednicit a mă deprinde cu diplomaţia.
Drumul înapoi a fost relativ OK, iar peisajul (copaci poleiţi de chiciură şi fulguiţi de zăpadă) mirific. Bateria maşinii a mai făcut nişte nazuri, drept care a trebuit să circulăm fără încălzire în maşină. Dar ne-am încălzit cu un pui de somn şi cu un...fazan (jocul, nu zburătoarea). Theodor, în rând cu noi, a ştiut să găsească şi el cuvinte care încep un diferite grupuri de două litere. It was fun.
Ajunşi acasă, aflăm de la mama că nepotul administratoarei de la ET (un tânăr de vreo 22 de ani) a murit într-un absurd accident de maşină. Pentru el, socotelile s-au încheiat la început de an. Popa de ieri a avut dreptate, în al său speech festiv şi contabil: „Am ajuns, iată, în prima zi a anului 2009. Dar câţi dintre noi vom apuca sfârşitul lui?”

6 comments:

Anonymous said...

Frumoasa petrecere a spatiului dintre ani! Interesante insemnarile referitoare la Ionut. Ma intreb daca este vorba despre o persoana reala. Din descrierea ta, pare ca este vorba despre un tanar inocent si curat, cu aspiratii inalte, probabil bisericesti, despre care dai de inteles ca va deveni un fel de Pere Leclerc. Sa recunoastem, totusi, ca G. Pelletier face un personaj grozav in rolul asta. Oare ce personaj crezi ca ar putea face un tanar asa ca Ionut, intr-un asemenea mediu?

Un 2009 fericit!

saskiul said...

Multumesc pentru feed back, Alberto. Ionut ESTE un personaj real. Este, cred, inocent si curat, are si aspiratii bisericesti (monahale). Nu stiu ce personaj ar putea face Ionut intr-un asemenea mediu. Stiu doar ca inocenta si curatenia sufletului nu merita sa fie slutite de nicio forma de fanatism sau...cristalofilie (sintagma aceasta ii apartine lui Nicolae Steinhardt). Din pacate insa, inocentii si neprihanitii (manati de buna credinta) sunt adesea zapaciti si amagiti de impostori si de escroci fara scrupule, de lupi in blana de oaie...Dar probabil ca fiecare trebuie sa deprinda experienta si intelepciunea the hard way.

Anonymous said...

Din cate inteleg, curatia sufleteasca a lui Ionut nu il va feri pe acesta de coltii lipsiti de scrupule. Problema este: pana cand? Sau pana unde?

Iata un link, poate la subiect: http://www.adevarul.ro/articole/doua-feluri-de-necredinta.html

saskiul said...

Eh, nici chiar asa. Nu sunt profet. Curatia sufleteasca, daca e, ar trebui sa ne fereasca de "coltii lipsiti de scrupule".
Multumesc pt. articolul lui Adrei Plesu. L-am savurat deplin. :)

Anonymous said...

"Din pacate insa, inocentii si neprihanitii (manati de buna credinta) sunt adesea zapaciti si amagiti de impostori si de escroci fara scrupule"

vs.

"Curatia sufleteasca, daca e, ar trebui sa ne fereasca de "coltii lipsiti de scrupule".

Cum se potrivesc afirmatiile astea doua? Si cum se reflecta ele intr-un film ca "Nazarin" sau ca "Viridiana"?

O concluzie care s-ar desprinde ar fi ca nu exista inocenta si neprihanire 100%.

saskiul said...

Mda. Nu am un raspuns. E vorba de nuante pana la urma. Apoi cred si eu ca nu exista curatie sufleteasca 100% (nu sunt un cristalofil :) Intr-un film ca NAZARIN acestea doua (curatia si impostura) se reflecta in felul urmator: omul acela (Nazarin) ramane cu idealul sau calcat in picioare, umilit. Nu cedeaza. Da, poate finalul nu e suficient de 'elocvent', de 'explicit'. Demersul lui Nazarin e un vector si indica, poate, spre ceea ce ne asteapta atunci cand tinem la principiile noastre curate, neprihanite.
In privinta Viridianei, lucrurile stau un pic altfel. Dupa ce a fost batjocorita de acea bruta pare sa intre in mariajul a trois impreuna cu verisorul ei si metresa lui. E o ipoteza.