A trecut MM pe la noi, dar nu singur, ci cu prietena sa, ghitara. După un treat cu acorduri şi highlights din preclasici şi din muzici medievale, a cântat împreună cu Theodor, care l-a acompaniat la pianul digital (cu sunet de clavecin). Rezultatul: o uvertură dintr-un duo pentru mai târziu. Din păcate am înregistrat (cu videocamera) doar partea a doua a cântării lor. Apoi am ajuns la slujba de Vecernie de la biserica timişoreană cu a mai frumoasă catapeteasmă – un adevărat oasis în spaţiul ortodox din vestul ţării (cel puţin). Ansamblul iconografic de acolo (iconostasul) exercită – pentru mine – o fascinaţie electrizantă. Nu mi-aş mai lua ochii de pe el. Dar şi ansamblul sonor (armonii psaltice greceşti) e remarcabil şi copleşitor.
Citeam deunăzi editorialul unei reviste explicit creştin-ortodoxe din România, iar jurnalistul care semnează articolul deplângea înregistrarea unui videoclip muzical într-o „biserică dreptmăritoare” din Constanţa. Practic un manelist de jeluia în faţa altarului (nu pe furiş – cum s-au filmat, zice-se, nişte filme erotice în unele biserici ortodoxe - ci cu vreme). Ce jignire – afrmă ziaristul revoltat - la adresa sfintelor icoane şi sfintelor psalmodieri ortodoxe...Teamă mi-e că în lăcaşul cu pricina acele „sfinte icoane” nu erau altceva decât sfinte kitschuri şi psalmodierile hit-uri bisericeşti sentimentale, zaharisite. Nu îmi pot închipui că o biserică tributară frumuseţii ortodoxe (aşa cum bunăoară este cea din Timişoara, de lângă sediul Poliţiei) un locaş gospodărit de nişte oameni responsabili, ar putea închiria spaţiul unor lăutari pentru înregistrarea de manele. Cum însă îngrijorător de multă lume „evlavioasă şi dreptmăritoare” (telespectatoare fidelă a postului OTV) a înlocuit, oricum, şi icoanele ortodoxe (preferând tablouri religioase şi reprezentări edulcorate, pietiste) şi muzica psaltică bizantină (cu melodii romantice, pietiste), până la adoptarea manelelor n-a mai rămas decât un singur pas. Iată că unii l-au făcut. Şi chiar că it makes no diffenence.
