Pe Andreea Medinschi am întâlnit-o în atelierul părinţilor ei (amândoi artişti plastici renumiţi) pe la mijlocul anilor 90. Cândva, prin 1992 parcă, dl. prof. Cornel Ungureanu încercase să iniţieze un proiect cinematografic (şi nu numai) care – datorită unui mecena şarlatan ce a fugit cu banii - avea să îngheţe înainte de a debuta. Mama Andreei, Geta Medinschi (azi scenograf la TNT), trebuia să se ocupe de layout-ul publicaţiei în care noi, studenţii, eram chemaţi să scriem. Câţiva ani mai târziu ne-am reîntâlnit cu ocazia serilor de cinematecă pe care (cu sprijinul directorul RADEF de atunci, dl. Vasile Tudose) le organizam la cinematograful central „Studio”. Ţin minte că, într-o seară, după proiecţia Cabaret-ului (regizat de Bob Fosse), am luat-o pe Geta acasă la noi şi, împreună cu mama, am mai stat de poveşti despre filme, filme, filme. O dată chiar am corespondat cu părinţii Andreei, pe când stăteam în Belfast. Geta mi-a trimis, ţin minte, o foarte frumoasă felicitare de Crăciun (a pictat-o chiar ea), pe care încă o păstrez. Andreea era pe atunci elevă de liceu şi se pregătea să studieze Dreptul. Am revăzut-o acum, după mai bine de zece ani, la dl. Jereb. A venit însoţită de un operator să-l filmeze pe Theodor. Între timp, aflu chiar de la ea, a studiat în paralel Dreptul şi Jurnalistica şi face, de nişte ani, emisiuni culturale pentru o televiziune timişoreană. Astăzi Analog TV a difuzat materialul filmat cu Theodor, Sunetul ca o lumină, în care am spus că literatura muzicală în română este foarte săracă. Dacă va persevera în studiul pianului (sau al altui instrument), Theodor va trebui să-şi folosească din plin memoria. Şi să aibe parte de mentori care – cu îndelungă răbdare şi pricepere - să-i desăvârşească formarea sa muzicală.
