Fall

Ieri, la biserică, pilda Semănătorului. După slujbă prânzim împreună cu Oana, Tatiana şi Michelle (nişte zamă de păsulă verde & English tea) – we had a friendly chat before, during and after lunch.
Pe mess mi se confirmă (dacă mai era nevoie) că echipa de siguranţă (sau securitate) a Dogmei, gata oricând să vâneze duşmani („eretici”) nu doarme. Astfel, OC, participant şi el la aceeaşi slujbă liturgică, îmi trimite un fragment din pericopa epistolară de azi: „De omul ERETIC după una şi a doua sfătuire, te fereşte; Ştiind că s-a răzvrătit unul ca acesta, şi păcătuieşte, fiind singur de sine osândit.” cu adăugarea următoare: „succes la fereală in DOMENIUL CULTURII UNIVERSALE … sau după cum ştiu fereală de la aşa ceva nu este acolo, ci numai în cărţile Bisericii... din care citesc... fundamentaliştii…”, acuzând „întreaga modernitate” pentru vina de a fi refractară la termenul de „eretic” şi DCU pentru faptul că în el nu încape „cuvântul lui Dumnezeu”. Ce să mai spui? Există în viaţă momente când se cuvine a folosi drept răspuns a meaningful silence. Dacă poţi. Iar dacă nu, să-ţi muşti limba ori să fii cât mai laconic şi - dacă reuşeşti - cât mai puţin încruntat să rosteşti în gând rugăciunea vameşului, în timp ce fariseii de toate culorile/ideologiile/confesiunile/prejudecăţile îşi fac numărul. It takes all sorts to make a world.
Seara am fost cu Tatiana şi Claudiu la Şag. Am trecut şi pe la mănăstirea de acolo. Nu mai vizitasem acel loc de câţiva ani. Între timp s-a înălţat o nouă biserică, o trapeză şi un pangar. Pe peretele frontal al noului lăcaş este pictată o frescă în buna tradiţie bizantină. Fără dantelării şi trucuri pioase. Deasupra, trei mozaicuri în culori pestriţe, având în centru reprezentarea Sf. Treimi în maniera, vai, atât de populară, dar străină de sobrietatea şi frumuseţea icoanei lui Rubliov (şi a celor care – pe aceeaşi linie dogmatic-estetică – o preced).
Frunzele ruginii ale copacilor oferă în aceste zile – free of charge - tablouri şi peisaje de necuprins în cuvinte. Amurgurile sunt pitoreşti. Anul se pregăteşte să năpârlească, înainte de a se împodobi cu mantia albă a zăpezii – tot mai scumpă la vedere în ultimii ani – din jurul Crăciunului, de care acum ne mai desparte o lună întreagă şi câteva săptămâni.

P.S. După câteva torente de observaţii pe care de la o vreme mi le face tema importanţei de a fi conectat la ritmurile anului în care trăim, la limbajul artistic (muzical, literar, plastic, cinematografic etc.) al anului în curs, la componenta tehnică a timpurilor moderne, primesc de la A.E. – care, mai mult sau mai puţin voalat, îmi vorbeşte mereu despre importanţa schimbării (=modernizării, deschiderii, emancipării) mele - câteva rânduri surprinzătoare, îmbucurătoare şi tonice pe care le consider onorante (numai de m-aş ridica eu – printr-o mai bună organizare şi valorificare a timpului în primul rând - la înălţimea, frumuseţea şi adevărul lor!):

„când intru la tine în HOUSEBLOG simt un miros de naftalină

de când deschid uşa ştiu ce o sa îmi spui

acelaşi pahar de apă rece, alături o farfurie cu aceeaşi dulceaţă

toate lucrurile sunt aranjate ordonat , la locul lor

apoi citesc printre gândurile tale

un călugăr creează pentru mănăstirea sa, izolat, într-o mică lume izolată.

de fapt asta esti tu

cine sunt eu să iţi spun să te schimbi

sorry”