Am răsfoit azi, la Cărtureşti, un volum dens al Luciei Hossu Longin, intitulat Memorialul durerii. M-am oprit la capitolul dedicat arhitectului cu suflet de poet Gheorghe Ursu (aka Babu) - personaj fascinant care mi-a atras atenţia prima oară pe la mijlocul anilor 90, la Festivalul filmului de la Costineşti, când am urmărit un documentar ce i-a fost dedicat. Niciunul din miile de blocuri pe care le-a proiectat şi aprobat pentru construcţie nu s-a prăbuşit la cutremurul din 4 martie 1977. Dar asta n-a contat. Prin 1985 a fost arestat (pe motiv că deţinea valută: $17; în realitate o colegă de servici îl turnase la Securitate pentru că ţinea un jurnal extrem de critic faţă de regimul totalitar din România) şi bătut bestial. Rândurile care descriu felul în care a fost schingiuit sunt răvăşitoare. A mai trăit doar vreo cincizeci de zile în beciurile închisorii, unde a fost bătut sistematic, iar relatările din cartea Luciei Hossu Longin sunt cutremurătoare. Apoi a ajuns un cadavru viu, un morman de carne măcelărită şi răstâgnită, iar la final o mână de oase într-un coşciug. Despre torţionari (informatori infiltraţi printre puşcăriaşi, după declaraţiile autoarei), numai de bine. Cazul e în continuare neelucidat. Foştii torţionari (ai lui Babu şi ai altora asemenea lui) s-au transformat în acuzatori, nimeni – în afară de victimele ucise fără număr, acuzate acum (de ce nu ne mai miră?) de turnătorii, de joc dublu – nu e vinovat. Who cares anyway?
P.S. O discuţie „strânsă” aseară cu T pe tema patriotismului local. Miza: rezonanţa sau lipsa de rezonanţă faţă de pretenţia că „noi suntem români, noi suntem români, noi suntem români aici stăpâni”. De fapt, are dreptate: din „interior”, mai ales din acele zone din Ardeal mai puţin cosmopolite, aşa se văd lucrurile. De aici din Banatul cosmopolit însă, îmi place să cred că se văd altfel, mai puţin biased. Aşa cum scrie Dan Ungureanu în recentul său studiu Zidul de aer. Tratat despre mentalităţi (apărut în 2008, la Editura Bastion), „bănăţenii sunt cei mai puţin naţionalişti dintre români” pentru că „Banatul, zonă amestecată, locuită de slovaci, cehi, bulgari, germani, sârbi, români şi chiar unguri, n-a fost o zonă de conflicte etnice”. Tendinţa centrifugă a bănăţenilor (care sunt mai apropiaţi de Viena, Budapesta şi Belgrad decât de Bucureşti) „e compensată - adaugă Dan Ungureanu - de naţionalismul românilor ardeleni”.
