Between two crosses

Cu vreo zece zile-n urmă, urcăm pe dealurile de la Bărbăteşti (jud. Vâlcea) spre schitul Pătrunsa. Dorim – eu, Raluca, Theodor, OB şi MM – să ne întâlnim cu monahul Valerian. E sâmbătă şi nici nu bănuim noi că pentru ca să-l (re)vedem trebuie să coborâm înapoi în vale, să mergem peste noapte la pensiunea la care ne-am făcut rezervarea, să revenim a doua zi pe un alt drum şi pe o altă vreme: prin frig, ploaie, noroaie şi vânt. Eu însă îl prelucrez pe Theodor cum am făcut-o cu o săptămână în urmă, când ne îndreptam spre Frăsinei, unde am aflat că monahul Valerian s-a retras, ca pustnic, la Pătrunsa: „Ai grijă că trebuie să fii cuminte şi ascultător, că ne întâlnim cu Pr. Valerian.” Theodor, firoscos şi cu experienţa de la Frăsinei, când ne-am întors acasă fără să-l vedem pe monah, zice: „Dar e acolo Pr. Valerian?” În gândul meu mi-am zis: „Ce idee pe Theodor! Bineînţeles că e acolo şi că-l vom vedea de data asta.” Little had I known that we were to climb again those hills before we finally met him...În timpul unui scurt popas, Raluca l-a surprins pe Theodor într-o fotografie, încadrat de două cruci de lemn, in a pensive mood. În ziua aceea aveam să aflăm că biserica cea nouă de la Pătrunsa e relativ recentă (4-5 ani), iar clopotul de cca. 500 kg. a fost transportat cu mare greutate (cu ajutorul cailor şi al altor animale de tracţiune) peste coclaurile – pitoreşti, de altfel – din zonă. Mi-am amintit de frumoasa nebunie a lui Borişca din Rubliov – care îi întăreşte credinţa călugărului Andrei Rubliov şi-l scoate din votul tăcerii autoimpus vreme de zece ani. Răguşit, acesta îi va zice biruitorului puşti (Borişca): „Vino cu mine, tu o să construieşti clopote de biserici, eu o să pictez icoane!”

Fata morgana

Arta „realistă”, „felia de viaţă”, „documentul”, „detaliul minimal” vs. orice (re)prezentare fantastică, mitică, metaforică. Dar chiar şi o fotografie, atunci când e bună, artistică, sugestivă, are un suflet care te cheamă să descoperi un joc secund al realităţii pe care altminteri nu l-ai observa.

Zilele trecute, aparatul foto – ultraprofesionist - al lui MM a surprins apa dintr-o fântâna arteziană plantată din Târgu Jiu (mergeam toţi cinci spre schitul de la Pătrunsa, unde aveam să-l întâlnim pe monahul Valerian) într-o ipostază neobişnuită. La o privire mai atentă, jetul de apă din poză e altceva decât pare, închipuind o siluetă feminină, un fel de nimfă ori poate o sirenă ce-şi îngână prin lume cântul ei ancestral.

Feel Armonia

Puţin după midday am ajuns cu Theodor la Capitol pentru un concert-lecţie: "FeelArmonia". Sute de elevi aduşi oarecum cu japca au umplut sala Filarmonicii care în scurt timp a devenit arhiplină. Zeci de adolescenţi au stat şi în picoare să asculte cele două opusuri de Henry Purcell şi de Benjamin Britten prezentate pe bucăţi cu scopul iniţierii în familia de instrumente a orchestrei simfonice. Directorul instituţiei a prefaţat programul şi i-a prezentat pe cei doi sponzori de la un club – zic ei – de binefacere. Neobişnuit cu un astfel de public, managerul Filarmonicii a repetat în câteva rânduri că muzica simfonică cere o altă atitudine, un alt comportament. Cu prestanţa-i binecunoscută în urbe, se pare că a potolit spiritele vrăjmaşe, asemenea unui Orfeu fără voie: vânzoleala s-a domolit, iar pe timpul concertului atmosfera a fost OK, ţinând seama de numărul mare de spectatori tineri şi, în marea lor majoritate, fără experienţa audierii muzicii simfonice de concert.
Speech-ul de intro al directorului Filarmonicii mi-a amintit involuntar de o secvenţă din savurosul film de debut al lui Nae Caranfil, E pericoloso sporgersi. Într-un autocar prăfuit, o echipă de actori merge în turneu la un prăfuit teatru de provincie. Cineva din staff-ul tehnic vorbeşte, la microfon, despre locurile de văzut în orăşelul de provincie. Una dintre actriţele mai răscoapte îl întrerupe: „Da’ pentru noi nimic, nimic?” La care bărbatul – făcând-şi cu greu auzită vocea în zarva dina utocar – zice: „...Şi Casa Armatei plină de ofiţeri tineri este deschisă până la ora 22.00...” Directorul de la Capitol îşi piperează anunţul, atunci când spune că instituţia pe care o conduce a mai pregătit şi alte concerte-lecţie, amintind de concertele de symphonic jazz şi de Romantic music pe care le vor suţine soliştii, pentru ca ei, elevii să vină de mână cu prietenele. Cu câteva minute înainte sugerase ca băieţii să ia în braţe fetele drăguţe ca să facă loc pe scaune celor care stăteau în picioare.
All in all a fost un concert reuşit, chiar dacă numărul de spectatori...de instruit (ca să nu zic neinstruiţi) a fost neaşteptat de mare. Ţinând seama că ei vin din cluburi, discoteci ori de pe stadioane, unde disciplina e lăsată pe ultimul loc, n-a fost rău deloc.