Revăd – mulţumită lui Dan Voinea – unul din filmele care mi-a încântat adolescenţa: Silver Dream Racer (1980) – o producţie comercială salvată de muzică & orchestraţie (David Essex, John Cameron) şi interpreţi (David Essex, Cristina Raines, Beau Bridges, Clarke Peters). Povestea e simplistă: ambiţia unui small scale racer de a câştiga, cu o motocicletă argintie trăznet („Silver Dream”), o întrecere sportivă first class. Am urmărit-o acum, după ani de zile de la prima vizionare (în 1982) cu aceeaşi bucurie. Jocul degajat, cool şi sound-ul sunt copleşitoare. Plus cele trei song-uri: I’ll Always Love You; Looking for something, looking for someone to believe; Silver Dream Machine. În versiunea concepută de regizor, sportivul câştigă cursa, dar se dezechilibrează după ce trece de Finish, pierde controlul asupra motocicletei, se izbeşte de zidul de pe marginea pistei şi explodează o dată cu al său „Silver Dream”. Americanii însă, interesaţi de profit – când e vorba de main stream cinema – au preferat versiunea up, cu un stop-cadru pe mâinile motociclistului ridicate în sus în clipa victoriei.
În ultima zi din 2009 am fost să-l conducem pe ultimul drum pe Cosmin. Trupul său neînsufleţit a plutit pe apele Adriaticii (unde plecase cu familia în concediu) câteva luni până când, se pare, marea l-a dus la ţărm şi acolo l-a găsit un pescar. După alte câteva săptămâni rămăşiţele pământeşti i-au fost aduse în ţară. Al său „Silver Dream” era un surfboard. Finalul primei sale ieşiri pe mare în calitate de surfer s-a terminat tragic, la fel ca în versiunea director’s cut de la Silver Dream Racer. După slujbă i-am transmis Crinei condoleanţele noastre. Ca un ecou al discuţiei pe care-am avut-o toţi patru astă vară (ritualul anglican de la St. Paul’s din Londra, religiile asiatice şi mai ales îmbisericirea minţii), ne-a spus: „Abia acum înţeleg ce este cu adevărat esenţial în viaţă!”...Partea bună din toată povestea e refrenul lui Florian Pittiş (a cărui voce de pe o casetă a urmat preotului, recitând poezia, dragă lui Cosmin, „Sunt tânăr, doamnă”): Sfârşitul nu-i aici. Acolo unde drepţii se odihnesc mai nădăjduim şi noi a ne reîntâlni cu cei plecaţi înaintea noastră, mult prea devreme, spre „plaiurile sfinte” – singurele care contează cu adevărat.
