Wellness

Mi-ar plăcea să reuşesc să-l deprind pe Theodor cu gândul că omul este unic, în felul său. Că este deopotrivă parte din marea familie a celor care – prin har, credinţă şi fapte bune – „s-au făcut popoare, din fiare”. Care popoare, „din vorbe ce sunt şi-au făcut graiuri”. Că nu e, vasăzică, home alone pe această „stea albastră ce palid scânteie”, numită Planeta Pământ. Dar că este, în egală măsură, şi pecetluit cu o simţire şi o gândire a sa proprie, ca nimeni altul. Din păcate însă omul încurcă borcanele şi, atunci când trebuie să arate compătimire, este cu inima de piatră, iar atunci când trebuie să fie cool şi să nu se piardă cu firea, se lasă biruit prea lesne de înşelătoare gânduri străine şi de „duhul lumii acesteia”, de invidie, de răutate, de viclenie.

Aseară am fost invitaţi la CFJ, unde i-am revăzut pe MML. Fiecare cu copiii lor - nouă de toţi. Au fost câteva ore de rară bucurie, în curtea lor încăpătoare. Am stat la poveşti, deşi un norişor a umbrit puţin buna dispoziţie - un hoţ a spart maşina lui MM în timp ce se aflau în casă, drept care au urmat declaraţii, rapoarte, telefoane. O situaţie neplăcută dar totuşi - in the (not so) long run - nu fără ieşire, nu ireversibilă. Delicioasă gustarea. Excelentă revederea – ca-n the good, old times, ca deschiderea unei butelcuţe de vin vechi şi bun. Şi, peste toate, un mood de wellness, de pace şi bucurie ce vin din adâncuri. Mă gândesc, acum, că nu e deloc un business profitabil să te laşi copleşit de furtunile gândurilor împieliţate. Că tocmai de aceea e profitabil şi folositor şi necesar (că altfel ne urâţim, ne înrăim, ne zdrobim) să înţelegem că revolta pe care o resimţim uneori este în fiecare. Atâta doar că biruitorii acestei lumi reuşesc să treacă peste ea, să vadă mai departe, să-şi vadă mai ales de rostul şi menirea vieţii lor. Să fie, altfel spus, mai buni manageri cu sufletul lor în condiţii de stres. Să nu se piardă în mărunte scandaluri şi în false probleme. A proceda altfel (adică de capul tău, fără sfat, fără socotinţă) e o pierdere de vreme. E semn incontestabil de narrow-mindedness, de self-destruction, de stupidity. Ori Oscar Wilde a grăit drept când a zis: „There is no sin except stupidity”.

De-a râsu’-plânsu’

Pe Tamara Buciuceanu am văzut-o jucând pe scenă o singură dată. O ştiam doar din momente tele-revuistice şi din rolurile sale din filme - nevasta învăţătorului Herdelea din Ion, nevasta din Grăbeşte-te încet, doica din Alo, aterizează străbunica, profesoara de matematică Isoscel din serialul Liceenilor. Prin 1987, Teatrul Bulandra a montat Dimineaţa pierdută - un best seller înnobilat de textul Gabrielei Adameşteanu şi de punerea în scenă a Cătălinei Buzoianu. Cap de afiş: Tamara Buciuceanu, într-o partitură tragi-comică, de-a râsu’-plânsu’. Atunci, la acel spectacol abia, am înţeles că această „actriţă comică serioasă” (cum îi place să se autodefinească) poate juca excelent şi dramă (piperată cu umor), în prezenţa de zile mari a unor monştri sacri ai teatrului românesc, precum Gina Patrichi, Irina Petrescu, Rodica Tapalagă, Tora Vasilescu, Victor Rebengiuc, Valentin Uritescu (& introducing Mihai Constantin).

Dar o mai văzusem live cândva. Era pe la mijlocul anilor 80 şi mă aflam la un spectacol de revistă cu mari vedete (actori şi cântăreţi), ce s-a ţinut pe un stadion. Din senin s-a pornit o ploaie torenţială ce a scurtat brusc reprezentaţia. Mi-o amintesc şi acum pe Tamara (stăteam aproape de culoarul de intrare a jucătorilor) cum se grăbea să ajungă la adăpost, zicând: „Vai de mine şi de mine!” Pentru o clipă, faţa-i demachiată subit de stropii necruţători de ploaie mi-a amintit că – atunci când vin ploile şi „viaţa e un teatru trist” - soarta actorului (cel care, costumat „cu paloş, mantie şi scut” e salutat de mulţimea toată: „Să ne trăieşti, Măria Ta!”) este, poate, şi aşa cum spune un poet: „Dar ploaia a venit deodată / Şi ei văzând cu ochii lor / Întreaga-i faţă demachiată / I-au aruncat un fel de plată: / Lăsaţi-l dracu', e-un actor.”

Cu intuiţia ei proverbială (care, alături de sobrietate şi perseverenţă este una din marile sale calităţi), Tamarei Buciuceanu avea să facă un fel de „prognoză” pentru vremurile care vor veni. Cuvintele actriţei sunt, vai, actuale şi astăzi: „Avem nevoie să ne adunăm. Şi zău că oamenii trebuie să înţeleagă că trebuie să muncească. Mă uit în jur: lenea, prostia şi escrocheria sunt cele trei lucruri care mă distrug!” DVD-ul recent apărut (ca supliment la un cotidian de mare tiraj) în cinstea celei care tocmai a împlinit 80 de ani, conţine 12 scenete în care apar numeroşi actori populari. Ca bonus, ni se oferă un interviu din 2006 în care Tamara Buciuceanu pare mai tânără şi mai strong ca oricând. Secvenţe antologice din câteva spectacole de teatru (Cucoana Chiriţa, Romeo şi Julieta la sfârşit de noiembrie, Doctor fără voie, Dimineaţa pierdută, Gaiţele, Cumetrele) ne dezvăluie câteva din ipostazele variate în care a fost distribuită această fascinantă şi tonică actriţă.