De dimineaţă am trecut pe la dl. prof. Cornel Ungureanu, la redacţia Orizont. L-am găsit neschimbat şi la fel de tânăr la suflet, după aproape 15 ani în care ne-am văzut doar cu intermitenţe. Mi-a dăruit un volum (Despre regi, saltimbanci şi maimuţe) în care adună diverse amintiri cu mai mulţi prieteni. Printre ele, şi episodul numit „Trident” – un proiect din 1993, eşuat datorită dispariţiei neaşteptate a celui care se dădea drept nabab local, interesat să pună pe picioare un fel de Cinecitta în Timişoara. Ţin minte că mi-a propus şi mie să colaborez atunci (pomeneşte despre asta şi-n cartea d-sale), când aveam să-i întâlnesc pe Geta Medinschi (azi, scenograf la TNT) şi pe Dorin Davideanu (fan de literatură SF) – ei urmau să se ocupe de grafica şi tehnoredactarea unei revistei de film ce n-a mai apărut.Seara am fost toţi trei (alături de mama şi de my in-laws, de Oana şi Tatiana) la opera Gianni Schicchi de Puccini (în montarea-eveniment a regizorului Silviu Purcărete), cu trupa Operei Maghiare din Cluj. Purcărete în sine este un eveniment ce nu putea fi ratat. Pur şi simplu it won’t do to miss such an event. Cu câteva săptămâni în urmă mi-a atras atenţia afişul spectacolului şi am decis că trebuie să-l vedem neapărat. Cele (aprox.) 75 de minute de show au fost un adevărat treat. They’ve been worth every minute. Subiectul mi-a amintit de Enigma Otiliei (lupta pentru moştenire în urma decesului unui VIP), dar (pentru că Silviu Purcărete este deja - şi nu de ieri, de azi - un brand; în regia lui am mai văzut: Danaidele, Fedra, Orestia, Cumnata lui Pantagruel, iar mai recent Faust) ceea ce a impresionat a fost tocmai limbajul – excesiv de fluid, pe alocuri grotesc – pe care regizorul l-a găsit pentru a-l povesti (cu ajutorul coregrafiei, costumelor, decorurilor, muzicii lui Puccini) cu un ritm foarte entertaining (în sensul bun), foarte amusing. Ne-am bucurat să-i întâlnim pe Lucian & Anca Mircu (cu două rânduri în faţa noastră), pe dl. prof. GT, pe Ioana & Jorge. Tuturor le-a plăcut ce-au văzut. Pe toţi – puteam citi asta pe feţele lor – i-a bucurat. Ceea ce – dat fiind bâlciul derizoriului în care se trăieşte azi - nu e puţin lucru.
