Thursday 21 August 2008

Rug

Bucurie mare: primesc ieri, de la compozitorul Vasile Şirli, cântecul lui Rug, interpretat de Dida Drăgan (şi de formaţia Post Scriptum) în filmul Un echipaj pentru Singapore.
Uneori, iată, tot ceea ce reţine memoria unui cinefil dintr-un film este un cântec. În cazul de faţă, s-ar mai putea adăuga două-trei chipuri de actori: Gheorghe Cozorici, Mariana Mihuţ, Gheorghe Visu.
Cu câteva luni în urmă, Dida Drăgan şi-a scos un CD (la Jurnalul naţional), însă în selecţia pieselor de best of figurează exclusiv hit-uri rock (de A. Ordean, P. Magdin şi Liviu Tudan), piesele ei - de o rară sensibilitate – fără sound and fury sunt complet uitate: acest Rug, dar şi Stau pe-o margine de lună (de Adrian Enescu), Reaprindeţi candela (de Ion Aldea Teodorovici), precum şi cele reunite pe albumul compus de Anton Şuteu (Drumul iubirii; Să ocrotim copacii înfloriţi; Da, recunosc; Să nu lovim nicicând un porumbel; Lumea suntem noi; Deschideţi poarta soarelui; Voi, oameni de mâine). Maybe next time.

De la scenă la chilie

Am primit de la monahul Valerian (Dragoş) Pâslaru înregistrările spectacolelor Karamazovii şi Cum vă place, montate la Teatrul Nottara în 1981 şi respectiv 1983, de regizorul Dan Micu. Recent am avut bucuria să ascult şi pasaje sonore din muzica lor (compozitor: Vasile Şirli). Din Karamazovii am rămas cu această scenă (dintre multele memorabile): la o masă stă Karamazov-Tatăl (George Constantin), înconjurat de Alioşa (în dreapta lui) şi de Ivan (în stânga). Bătrânul tată vrea să ştie dacă există cu adevărat viaţă veşnică. Ivan (Alexandru Repan), prieten de idei cu Nietzsche, îi răspunde scurt: „Nu!”. Se întoarce apoi spre Alioşa (Dragoş Pâslaru), care, prieten de trăire şi simţire cu Sfinţii Părinţi ai Bisericii, îi răspunde înflăcărat: „Există, există!”...În numele aceluiaşi crez, actorul Dragoş Păslaru (pe care, deunăzi l-am auzit şi cântând – alături de ceilalţi colegi ai săi de la Nottara - în Cum vă place) avea să părăsească scena şi platorurile de filmare acum aproape 15 ani, pentru a se retrage la mănăstire. Personajul său, Culi Ursake (din Ochi de urs) se curăţa de patimi prin rugăciune şi prin citirea Psalmilor; Veanu (din Umbrele soarelui) a înţeles şi el să-şi asume condiţia de jertfă vie în urma pierderii soţiei şi a pruncului lor nenăscut; Mihai Nica se retrăgea – în ultimul cadru din Fii cu ochii pe fericire – din lumea falsă şi abjectă a celor care ronţăiau „biscuitul norocului” – iată doar câteva din ipostazele scenice ori filmice ale celui care, prin nenumărate roluri, şi-a netezit drumul spre chilie. Adesea, poate, fără să ştie. Astfel, Alioşa, Culi, Veanu şi încă alte personaje cărora le-a dat viaţă pe scenă ori pe ecran aveau să-i fie călăuze sigure pe drumul spre isihie.