Glorious Sunday. Am hotărât să mergem pentru Liturghie la mănăstirea de la Cebza. I-am luat cu noi pe TG şi pe mama. Pe timpul slujbei, uşa deschisă din dreapta paraclisului dădea spre un câmp verde şi-un petec de cer senin, cu copaci de unde se auzea cântecul cucului şi-al altor păsărele. Desfăşurarea Liturghiei (master of ceremonies: Fr. Serafim) impecabilă. Aşa cum a observat şi TG, psalmodierea şi ritmul rugăciunilor erau autentice. Mi-a povestit că, deşi îl dor picioarele, după slujbă şi-a simţit sufletul uşor şi parcă durerile l-au lăsat. Ne-am reîntâlnit cu Ioana şi mătuşa ei. Am admirat încă o dată cele două icoane pictate dumnezeieşte de una din maicile de acolo (Coborârea la iad şi Schimbarea la faţă) care iar ne-au furat ochii. Atmosferă occidentală (ca de obicei), mai exact ca-n bisericile ortodoxe din occident. Altfel spus: un lăcaş dreptmăritor (din păcate) nereprezentativ pentru oferta locală (naţională). Se spune: preoţii nu pot refuza darurile credincioşilor de tip kitsch, reprezentări picturale etc. străine de cuminţenia şi canoanele ortodoxe, ca nu cumva să smintească enoriaşii, iar apoi aceştia să dea fuga la hererodocşi. Dar biserica de la Poliţie din TM, dar capela unde slujeşte pr. RN, dar mănăstirea de la Cebza, dar Şinca Veche? Cred că peştele de la cap se-mpute şi adesea tonul la „derapaje” iconografice înspre pictura renascentist-naturalisto-romantică, „emancipată” (cum scrie, zeflemitor, intelighenţia noastră „progresistă”) de sub austerele canoane ruseşti (adică ortodoxe) este dat chiar de preoţi, de cei care ar trebui să fie călăuze, „formatori de opinie”. De fapt, mult mai mult decât formatori de opinie: mărturisitori ai frumuseţii filocalice, aşa cum o redau icoanele ortodoxe autentice. Theodor l-a întrebat pe Pr. Serafim semnificaţia fiecărui articol din crez. Părintele a recunoscut că ar fi mai multe de spus despre homousious (Fiul „Cel de o fiinţă cu Tatăl”)...Pe drum (dus-întors) am ascultat Vangelis.
După-amiază am continuat lectura Gulag-ului de Soljeniţân. Cumplită mărturisire despre infernul stalinist (şi, prin generalizare, sovietic şi comunist). Autorul imaginează următorul scenariu: „Dacă, în timpul arestărilor în masă, de pildă la Leningrad, când un sfert din oraş a fost întemniţat, oamenii n-ar fi stat ascunşi în vizuinile lor mistuiţi de spaimă ori de câte ori se trântea uşa de la intrare şi răsunau paşi pe scară, ci ar fi organizat netemători ambuscade din câţiva oameni, înarmaţi cu topoare, ciocane, vătraie şi orice le-ar fi căzut sub mână? [...] Organul ar fi rămas repede fără cadre şi mijloace auto, şi, cu tot nesaţul lui Stalin, blestemata maşină s-ar fi oprit!” Paginile despre persecuţiile la adresa „chiaburilor”, despre „dezinsecţia” operată împotriva „duşmanilor poporului” şi a „elementelor reacţionare”, despre grevele studenţeşti înăbuşite-n faşă etc. sunt acum, la aproape un secol distanţă, o filă desuetă din istoria omenirii. Luăm de bună ceea ce ne oferă societatea de azi: pluralism, mass media in excess, consumism, globalizare, spălare de creieri la scară largă, drepturile omului etc.
Seara am ajuns la un concert Häendel (uvertura la Fireworks şi un Dettinger Te Deum), la Dom. Pe flyer am putut citi libretul (varianta demo) celei de-a doua lucrări. Parcurgându-l, am descoperit că e de fapt un remix la fragmente din Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur. Cu precizarea că aici (în libret) se spune şi „glorie”, nu numai „slavă”, „Cristos”, nu „Hristos”, „servi”, nu „robi”, „am sperat”, nu „am nădăjduit”. Asta mi-a amintit de acea traducere neoprotestantă a Noului Testament unde – înainte de a-Şi da Duhul - Hristos pe cruce rosteşte: „S-a terminat!”, iar în Biblia ortodoxă aceleaşi cuvinte s-au tradus prin: „Săvârşitu-s-a!”...
Ne-am întâlnit, în Piaţa Unirii, cu Daniela (pe care-am zărit-o de dimineaţă la Cebza), Sandra & friends. Am mers apoi cu Theodor spre gară pe jos şi a trebuit să-i traduc ad-hoc (din română în engleză) pasaje din Sf. Liturghie şi din Crez. L-am adus acasă pe Costel (care se pregăteşte să devină timişorean, all being well) şi apoi am mai stat la poveşti. Costel îmi vorbeşte despre diferenţa între un nevăzător care a văzut, dar şi-a pierdut vederea şi un natural born blind. Acesta din urmă nu va şti nici semnificaţia culorilor şi nici a diferitelor obiecte sau animale pe care n-a apucat să pună mâna şi să le pipăie în întregime (neavând pentru ele nicio imagine mentală)...Încă o dată mi-am spus că oamenii iau for granted înzestrarea lor cu ochii funcţionali. Nici nu pot concepe că vederea (în afară, ca şi cea dinăuntru) este un dar (unul dintre darurile fără număr pe care fiecare din noi le-a primit) pentru care se cuvine să-I fim recunoscători de-a pururi Meşterului Faur – al celor văzute şi al celor nevăzute.
