Dracul, când n-are ce face, îşi cântăreşte coada. „Viaţa umană balansează astăzi între suferinţă şi plictis. Cu siguranţă, omenirea nu va pieri prin război, ci printr-o cosmică şi ireparabilă plictiseală” (Dostoievski).
Spleen-ul şi akedia din teatrul cehovian este – pentru un locuitor al Gulag-ului – huzur. Soljeniţân despre văicăreala din Trei surori: „Ia zi, dar ce, dracu’ să le pieptene, n-aveau stare alea trei surori? Că nimeni nu le punea, duminica, să adune cu copiii fiare vechi?!Lunea, nimeni nu le cerea conspecte după Cartea Sfântă?! Nu le impunea nimeni să facă dirigenţie pe daiboj şi nici nu erau alergate din bloc în bloc să alfabetizeze naţiunea?! (…) Toţi ăştia bat apa-n piuă: ard de nerăbdare să muncească! să muncească! să muncească! Da’ munciţi, lua-v-ar mama dracului, cine vă opreşte? Va fi o viaţă atât de fericită! Atât de! Atât de! Cât de? Ia să vină mâne cu dulăii spre viaţa asta fericită, aţi vedea voi atunci!...”
