La (oarecum) insistenţele lui AE am vizionat un film (relativ) recent. Am ajuns să văd filme noi din an în Paşti. Dar nu-mi pare rău.
Aşadar, am urmărit cu Raluca Goya’s Ghosts (2006) by Milos Forman. O plastică elaborată ce pune în mişcare fresce & tablouri ale celebrului pictor şi o intrigă din care am reţinut câteva scene melodramatice de telenovelă (e drept, tratarea se vrea slylish). Şi o temă înduioşătoare: mama ce-şi iubeşte şi (după ce e eliberată, 15 ani mai târziu, din temniţa Inchiziţiei) îşi caută disperată fetiţa ce i fost luată de la piept înainte de a apuca să fie alăptată. Deci tot n-am scăpat de virusul soap opera, oricât m-aş feri de TV. În plus, nişte prezenţe actoriceşti în roluri de cvasi-operetă (Javier Bardem, cel din Mar adentro; Natalie Portman, copila din Leon; Stellan Starsgård, cel din Breaking the Waves). Şi, not to forget that, un mesaj – foarte, foarte trendy azi - anti-clerical şi antibisericesc. În treacăt (şi nu prea), aluzii la politica antisemită din timpul Inchiziţiei. Totul petrecându-se sub soarele strălucitor al Iluminismului. Prea mult însă nu recuperează filmul lui Forman (regizor şi co-scenarist) din lumina Taborului, a Schimbării la Faţă. Din instituţia apuseană papistă a comunităţii romano-catolice îl intersează exclusiv can-canurile, „jocurile de culise”, „exploatarea ignoranţilor” de către cei educaţi (clericii) etc. În schimb ridică osanale curentului politic anticlerical şi „eliberării”, de către oastea lui Napoleon, a naţiunii ţinute „în întuneric” prin grija Bisericii Apusene. Well done, mister!
Ce vină are maestrul Forman, cel care cândva era un brand în lumea filmului, prin filme ca: Balul pompierilor, Asul de pică, Iubirile unei blonde, Taking Off, One Flew Over a Cuckoo’s Nest, Amadeus? Nu mai are nicio vină. După comisionul sau ciubucul (gras, foarte gras) numit People vs. Larry Flynt (în care dirija un aprig match între notoriul magnat al mediei pornografice şi un la fel de notoriu predicator baptist, în aşa fel ca publicul să adere la „cauza” lui Mister Hustler) nu mai poate avea nicio vină. Pur şi simplu pentru că n-a mai rămas nimic din el. Oh, da. A mai rămas pasiunea de a filma cadre somptuoase în costume şi decoruri glamorous de epocă. Şi totuşi: cui prodest?
