Unul din cele mai tulburătoare poeme scrise de Dan Verona (şi cântate de Mircea Baniciu) este Lanţul coliviilor. Se vorbeşte/cântă acolo despre „evadarea” din „prima colivie” în care îi este omului dat să petreacă: pântecul mamei: În sânul de maică stăteai şi râdeai, / O ce colivie frumoasă aveai! / Şi deodată, plângând într-o seară, / Te-ai trezit pe pământ ca-ntr-o gară. / Ca şi cum ai fi fost dat afară din rai.
Get Out (2009), sofisticata animaţie electronică (multipremiată în festivaluri) a echipei formate din: Charlotte Boisson, Julien Fourvel, Pascal Han-Kwan, Tristan Reinarz, Fanny Roche, desenează chiar întâiul vis – intrauterin – al omului, aşa cum va fi fost şi cum va fi fiind el legănat de toate mamele pământului. „Ochiul” cineastului pătrunde în pântecele unei mame, acolo unde se află „întâiul rai” al fătului încă nenăscut. Get Out este filmul alungării noastre din primul rai. Nu din raiul copilăriei, ci din paradisul celor – de obicei – nouă luni de fericită gestaţie.
Un prunc suferă acut de „fobia” ieşirii în lume pe poarta celei dintâi amăgiri. Doctorul însuşi îl ademeneşte cu „binefacerile” lumii de afară: popularitate, bogăţie, calm, lux, felurite voluptăţi, păsări, flori, televiziune. Totul este „dincolo” şi îl aşteaptă. Fătul însă imploră milă şi-l roagă pe doctor să-i prelungească şederea în acel „cuib ocrotitor”. Şi de ce ar părăsi acel „spaţiu taboric” populat de grădini şi plante imaginare? („Cine o să se ocupe de ele?”) Totuşi, „ruptura” se produce fiindcă „a sosit ceasul”: doctorul sparge „acvariul” şi pruncul este luat de „ape” spre cea dintâi lumină. Copilul se naşte, este ţinut – cu capul în jos - de picioare de către mamoş, care-i aplică prima lovitură peste fund. Apoi deschide ochii mari. Inevitabilul s-a produs.
Noul născut n-are habar de zbaterea ce va urma întru aflarea crângului „care e departe tare”, nu ştie că „pe colivia mica şade colivia mare” şi „nu e chip de evadare”. Nu ştie nimic nici despre „colivia-cazarmă” şi nici despre „lunga robie” spre care porneşte atunci când va trece pragul „coliviei în doi”. Este încă prematur să afle că, albit după de schimbarea atâtor colivii, se va trezi „dat pe uşă afară”, „ca un înger bolnav părăsit de cei vii”. Toate acestea sunt însă posibile episoade pe care filmul de faţă nu le mai cuprinde. Pentru că, nu-i aşa, restul e tăcere.
(filmul aici)
