I-am descoperit în anul unu al mileniului trei. Făceau turul Europei cu aparatul de filmat după ei. Rezultatul: un serial extrem de incitant, de ritmat, de piperat cu ironie fină şi umor de calitate: Cârcotaşii în Europa. De atunci, recunosc: i-am urmărit neîncetat, cu o admiraţie pe care le-o dedic în exclusivitate. Şerban Huidu şi Mihai Găinuşă formează o echipă singulară în peisajul autohton de entertainment. Asta îşi propune să puncteze criticul de teatru (care este şi un excelent profesionist de televiziune), Marina Constantinescu, în emisiunea ei Nocturne, ce i-a avut ca invitaţi pe Cârcotaşi.
Huidu & Găinuşă reprezintă un reper de implicare a mimului în viaţa cetăţii, într-o lume în care mimul a ajuns invariabil un cabotin. Angajarea lor întru „salvarea limbii române literare”, eforturile lor de „conservare într-o formă a normei” (iar ei nu sunt nici pe departe nişte conservatori), travaliul depus „pentru ca degradarea să nu cuprindă chiar totul” îi singularizează. Tenacitatea lor extraordinară prin care încearcă să pună într-o pagină vizuală („o formulă de divertisment, de spectacol”) ceea ce se abate de la normă (agramatismele sau „agramaticalităţile”) este adesea trecută cu vederea. Cronicuţa lor (cum le place să-şi alinte emisiunea săptămânală) e privită mai ales pentru dansurile şi purtările lascive ale Bebeluşelor, pentru bâlbe şi „caterinca” la adresa guvernanţilor şi vedetelor care gafează lamentabil şi impardonabil.
Elementul de bază al Cronicii este însă atenţia acordată limbii române, conştientizarea oamenilor asupra puterii cuvântului, asupra felului în care trebuie pronunţate cuvintele, frazele. Mai ales de către prezentatorii de televiziune. Cronica cârcotaşilor este – afirmă Marina Constantinescu - „cronica timpului pe care îl trăim”, un fel de „dare de seamă a ceea ce se întâmplă într-o societate care îşi caută identitatea”. Şi în care televizorul a acaparat aproape tot ceea ce înseamnă partea culturală a vieţii unui om de rând. Cronica lui Huidu şi Găinuşă este deci un „supliment de cultură”, o formă de „asanare a vieţii din Romănia” sau, mai bine – adaugă Mihai Găinuşă - un „supliment de incultură”. Şi tot el spune că marea lui satisfacţie o are atunci când se mai întâmplă să audă prin preajmă oameni simpli îndemnându-se să vorbească corect, de teamă să nu fie „daţi” la Cârcotaşi.
Evoluţia României, ne asigură Huidu, a fost condiţionată de căderea celor două turnuri new-yorkeze, în 9/11. Însă „turnurile de la noi (nu turnuleţele, ci turnul agresivităţii şi al prostiei) nu au căzut încă!” – glumeşte Găinuşă. Căderea acestor turnuri („al agresivităţii, prostiei, superficialităţii”) – preia Marina Constantinescu ideea - depinde în mare măsură de ceea ce înseamnă (sau ar trebui să însemne) familia şi educaţia. Dar învăţământul este în colaps: la noi totul se rezumă (în cel mai fericit caz) la „contemplare, constatare şi apoi lamentaţie”. Dar, îi răspunde cârcotaşul Găinuşă, sistemul actual al educaţiei din România nu este vorba numai despre constatare şi contemplare, câtă vreme „fiecare ministru schimbă ceva, următorul la fel şi tot aşa”. Ce disciplină să se mai aplice în ţara unde fiecare face ce vrea şi nici măcar Poliţia nu mai ştie sigur care e semnificaţia termenului? Iar România este acum o ţară în care nababii media („mogulii”) se isterizează ipocrit atunci când îi plâng pe sărăciţii în urma măsurilor de austeritate luate de guvern. Cum anume trebuie să acţioneze intelectualii? Ca să-şi facă auzit mesajul de către mase, intelectualii – glumeşte iar Găinuşă - „ar trebui să facă o manea cu mesajul lor”.
În fine, Huidu citează Natural Born Killers (Născuţi asasini) – „cel mai bun film despre manipularea prin media (în speţă prin televiziune)” şi povesteşte că şi-ar dori să-i poată răpi (un scenariu utopic, desigur) pe Sârbu, Voiculescu şi Vântu pentru a-i închide într-o cameră şi a le proiecta 48 de ore non-stop (fără a-i lăsa să doarmă) filmul lui Oliver Stone. Aşa doar, crede el, vor înţelege cât rău poate face televiziunea („cea mai puternică armă de distrugere în masă, mai puternică decât o bombă atomică”) atunci când 80% (şi nu, cum se întâmplă în Germania) dintre oameni o consideră singura sursă de relaxare. Eficienţa Cronicii? Mihai Găinuşă: „Întrebaţi-i pe cei care au emigrat în Canada în ultimii zece ani.”
