Thursday 10 April 2008

Somn uşor

Printre ecteniile de la Vecernie se află şi rugăciunea pentru un somn uşor. Atât de banalizata urare de Somn uşor ascunde însă mult tâlc: nu este la îndemâna oricui să aibe parte de un somn uşor. Pentru ca să poţi dormi fără griji noaptea se cuvine să te porţi într-un anume fel peste zi. Altminteri, nu ne-ntâlnim cu somnul, ci cu insomnia. Şi sunt destui cei care – trecuţi de vârsta copilăriei – se plâng că nu pot dormi nopţile.

Îmi amintesc de vorbele lui Oscar Steinhardt. Înainte de a-l lăsa să plece la Securitate (unde urma să depună – aşa cum i s-a cerut - mărturie împotriva prietenilor săi arestaţi, Constantin Noica şi Vasile Voiculescu printre alţii), bătrânul „ovrei” îşi încurajează fiul, dar îl şi previne în privinţa faptului că oricare ar fi alegerea pe care o va face, destinul său nu va mai fi niciodată la fel, viaţa i se va schimba complet: „E adevărat că vei avea zile foarte grele. Dar nopţile le vei avea liniştite, vei dormi bine. Pe când dacă accepţi să fii martor al acuzării, vei avea, ce-i drept, zile destul de bune, dar nopţile vor fi îngrozitoare” - cuvinte urmate de o replică extrem de tăioasă, dar care - ce-i drept - avea darul de a-l încuraja: „Şi vezi să nu mă faci de râs. Să nu fi jidan fricos şi să nu te caci în pantaloni”. Nedorind să fie un fricos şi ascultând sfatul tatălui său, Nicu Steinhardt refuză să depună mărturie, să-şi acuze prietenii, asumându-şi începând din acea alegerea. Intelectualul interbelic ce avea sentimentul ratării, al frivolităţii, a devenit astfel un destin.

Parroting

Theodor a prins din zbor câteva cuvinte licenţioase rostite, se pare, pe maşină (van) de şoferul slobod la gură care-l duce la (şi aduce de la) grădiniţă. A ţinut, desigur, să mi le reproducă. Cu tot cu adaosul şoferului, care a căutat să dreagă situaţia: Nu-i voie sa spui asta că e o prostie...Ce să mai înţeleagă copilul când te aude vorbind într-un fel şi apoi îi spui să nu pronunţe ce ţi-a ieşit din gură pentru că „e o prostie”? Nu sunt maniac şi nici puritan nu mi-aş dori să fiu - lumea e mare şi pestriţă, iar oamenii vorbesc vrute şi nevrute, „fără perdea”. Complet nu putem să-l ferim pe Theodor de strâmbătăţile acestei lumi. Iar aceste „achiziţii” nedorite în limbajul său va trebui să le îndepărtăm cu mult tact, altminteri le transformăm într-un forbidden fruit. În plus, va veni o vreme în care Theodor se va izbi de realitatea din spatele acestor cuvinte. Practic, doar contextul în care-au fost rostite e deplasat.
Seara am ajuns la Vecernie. Toate rugăciunile din programul slujbei de seară vorbesc – în duhul Psalmilor - despre nevoia imperioasă a omului de a se curăţi de „cele rele” săvârşite peste zi (şi peste viaţă), de a fi ferit – peste noapte - de lucrarea celui potrivnic. Miezul rugăciunilor este foarte intens – o dată cu apropierea nopţii (ca interval de trecere spre o nouă zi sau spre „neant”), sufletul împovărat de atâtea poticneli şi vinovăţii caută să se primenească, să se scape cumva de ceea ce-l apasă. Şi iar ajungem la întrebarea lui Theodor: Ce-nseamnă: „curăţeşte păcatele noastre”?
Pe drum spre biserica de la Poliţie am zărit – în zona grădiniţei de lângă str. Filipescu - nişte grădini pline de narcise şi lalele roşii. În spaţiile verzi dintre blocuri, iarba a crescut înaltă după ultimele ploi. Peste tot ne-au însoţit păsărelele din copaci cu veşnicul lor concert de caritate pentru bieţii trecători.
Pentru Raluca a fost prima zi de lucru în Tai Pei şi primul meniu de prânz exotic. We miss her already and look forward to seeing her again.

Un trio formidabil

Amintiri din Epoca de Aur a Bisericii cu un trio formidabil: Sfinţii Grigore de Nazians, Ioan Hrisostomul şi Vasile cel Mare. Iată o axă a timpului punctată de Sf. Grigore de Nazians: De-a lungul veacurilor, două au fost schimbările însemnate numite Testamente sau cutremure. În primul rând, trecerea de la idoli la Lege, iar apoi de la Lege la Evanghelie. Prin Evanghelie ni s-a vestit un al treilea cutremur, care începe cu Cincizecimea, în care Duhul Sfânt se încetăţeneşte între oameni, făcându-ne mai limpede arătarea Lui”. Teoretic, ne-am situa – nu-i aşa? - în intervalul închis la stânga (Cincizecimea) şi deschis la dreapta (sau, mă rog, pentru rigorişti, tot închis şi la dreapta, la momentul Last Judgement). As it happens, majoritatea citim şi descifrăm Evangheliile, însă - o spuneau şi Părinţii - tot la ce-a fost „înainte” ne întoarcem: „idoli” şi „Lege”. Liturghia – The Divine Liturgy, o „coloană infinită a unităţii Bisericii", de atunci şi până la sfârşitul veacului pentru întreaga Ortodoxie – redactată, „culeasă” de Sf. Ioan Hrisostomul („Gură de Aur”) şi Sf. Vasile cel Mare este, ca şi celelalte slujbe, reprezintă - gaudeamus igitur - un prilej de „întoarcere”, de „recuperare” şi „primenire”. So, there is hope.

Deh, toate bune şi frumoase în cărţi. Praxis-ul ne omoară. Dar unde se regăsec în viaţa socială a Bisericii (azi din ce în ce mai întortocheată, mai tensionată, mai contradictorie) eforturile susţinute şi responsabile depuse – o spune tradiţia Bisericii – de Sf. Vasile pentru a-i sluji pe oameni, demascând inegalităţile existente, intervenind cu simţ critic în desfăşurarea vieţii sociale, considerând „că nu poate exista pace socială fără o dreptate socială”? Şi câtă nevoie ar fi de actualizarea demersului Sf. Grigore de Nazians de a pătrunde dincolo de litera Scripturii, înaintând din adânc în adânc, ajungând să perceapă „frumosul ascuns” şi să simtă nemărginitul adevăr dumnezeiesc. În fine, cât de necesară ar fi o „sublimă slujire” preoţească, însoţită de conştientizarea „înfricoşătoarei responsabilităţi” când preoţii – aşa cum scrie la Carte - o să dea seama pentru fiecare dintre sufletele încredinţate. Drumul de la mântuială la mântuire este – pentru fiecare – o mare piatră de încercare.