Parroting

Theodor a prins din zbor câteva cuvinte licenţioase rostite, se pare, pe maşină (van) de şoferul slobod la gură care-l duce la (şi aduce de la) grădiniţă. A ţinut, desigur, să mi le reproducă. Cu tot cu adaosul şoferului, care a căutat să dreagă situaţia: Nu-i voie sa spui asta că e o prostie...Ce să mai înţeleagă copilul când te aude vorbind într-un fel şi apoi îi spui să nu pronunţe ce ţi-a ieşit din gură pentru că „e o prostie”? Nu sunt maniac şi nici puritan nu mi-aş dori să fiu - lumea e mare şi pestriţă, iar oamenii vorbesc vrute şi nevrute, „fără perdea”. Complet nu putem să-l ferim pe Theodor de strâmbătăţile acestei lumi. Iar aceste „achiziţii” nedorite în limbajul său va trebui să le îndepărtăm cu mult tact, altminteri le transformăm într-un forbidden fruit. În plus, va veni o vreme în care Theodor se va izbi de realitatea din spatele acestor cuvinte. Practic, doar contextul în care-au fost rostite e deplasat.
Seara am ajuns la Vecernie. Toate rugăciunile din programul slujbei de seară vorbesc – în duhul Psalmilor - despre nevoia imperioasă a omului de a se curăţi de „cele rele” săvârşite peste zi (şi peste viaţă), de a fi ferit – peste noapte - de lucrarea celui potrivnic. Miezul rugăciunilor este foarte intens – o dată cu apropierea nopţii (ca interval de trecere spre o nouă zi sau spre „neant”), sufletul împovărat de atâtea poticneli şi vinovăţii caută să se primenească, să se scape cumva de ceea ce-l apasă. Şi iar ajungem la întrebarea lui Theodor: Ce-nseamnă: „curăţeşte păcatele noastre”?
Pe drum spre biserica de la Poliţie am zărit – în zona grădiniţei de lângă str. Filipescu - nişte grădini pline de narcise şi lalele roşii. În spaţiile verzi dintre blocuri, iarba a crescut înaltă după ultimele ploi. Peste tot ne-au însoţit păsărelele din copaci cu veşnicul lor concert de caritate pentru bieţii trecători.
Pentru Raluca a fost prima zi de lucru în Tai Pei şi primul meniu de prânz exotic. We miss her already and look forward to seeing her again.