From the synagogue to the barber's

Azi, o dublă premieră: am fost tustrei for the first time la Sinagoga din Cetate, la un mic recital ce a început cu tema filmului Schindler’s List, compozitor: John Williams – transpunere pentru vioară (Ştefania Gligor) şi pian (Roxana Coşereanu). A urmat un moment muzical (vioară) de Alfred Mendelsson. Nici nu se putea o locaţie mai bună pentru elegia lui Williams care ne-a evocat, proustian, filmul lui Spielberg. La recital a participat celebrul violonist Gabriel Banat (născut Hirsch) - copil minune al anilor 30-40, care a cântat cu George Enescu şi Bela Bartok – care a fost omagiat (de organistul Fanz Metz) şi distins cu o diplomă. Banat este concert-maestru al Filarmonicii din New York şi se întoarce la Timişoara după 60 de ani. După concert am fost – tot pentru prima oară - cu Theodor la frizeria pentru copii deschisă în centru, în fosta incintă a cofetăriei Violeta. Localul are muzică şi spaţiu de joacă, iar personalul ne-a oferit un bonus de fidelizare. Theodor a stat cuminte până a scăpat de plete. În toamnă, când sperăm să înceapă şcoala (am fost deunăzi să-i cunoaştem viitorul învăţător) i-am promis că mai mergem la tuns.

Colea Răutu R.I.P.

S-a mai prăpădit un actor: Colea Răutu (95 de ani). Dintr-o bogată filmografie, preponderent orientată spre filme comerciale, reţin acum cel puţin două roluri: Cătana Pintea (din Moara cu noroc), Coşarul (din De trei ori Bucureşti) şi Dumitru (din Singurătatea florilor). În acesta din urmă îl joacă pe fratele mai vârstnic (un muncitor în pragul pensionării) al personajului principal, însinguratul doctor Pavel (Radu Beligan). Vizita doctorului acasă la fratele său e neobişnuită (nu sunt în relaţii bune) şi marchează ultima sa încercare (eşuată şi ea) de a dărui cuiva florile primite de la o necunoscută. Fratele doctorului (Răutu) tocmai îşi serbează ziua de naştere cu prietenii. Doctorul ajunge astfel într-un alt mediu - un mediu muncitoresc, de oameni „fǎrǎ carte”, dar mai curaţi şi mai puţin sofisticaţi sufleteşte. Memorabilǎ e rǎfuiala dintre fraţi din grǎdinǎ. În via casei, printre ciorchini de struguri tomnatici, doctorul moralist îşi mustrǎ fratele sǎ nu mai fumeze aşa mult („fumatul e sinucidere curată”), sǎ nu mai bea (vin, cafea), sǎ nu-şi mai batǎ joc de viaţa lui. Rǎspunsul muncitorului (care şi-a sacrificat tinereţea pentru ca fratele sǎu sǎ poatǎ studia şi care – culmea – are tăria să-l iubească în continuare): „O fi, dar sǎ ştii cǎ n-aş schimba locul cu tine. Tu însǎ îţi baţi joc de vieţile altora. Crezi tu cǎ existǎ pe lume un om mai singur pe lume, un om care s­ǎ fi fǎcut totul ca sǎ rǎmânǎ singur? Nevastǎ nu mai ai, fatǎ nu mai ai, prieteni n-ai avut niciodatǎ...” „Poate ar trebui sǎ mulţumesc lui Dumnezeu cǎ mai am un frate...” – zice doctorul ironic. „N-ar fi rǎu, dar tu nici Dumnezeu nu mai ai.” „Ce, acum ai devenit bigot?” i-o-ntoarce doctorul, caustic. „Nu, nu cǎ nu m-am gândit la Ăla de sus. Poate aş crede dacǎ El s-ar gândi câtuşi de puţin sǎ existe. Mǎ gândeam la Ăla care se cheamǎ bucuria de a trǎi printre oameni, pentru oameni, ca oamenii...De ce sǎ nu beau cafea? Ce se poate întâmpla? Sǎ mor mai devreme decât trebuie?...Atâta pagubǎ. Tu însǎ, frate, eşti obligat sǎ te pǎzeşti de moarte! Da, da...Ca sǎ-ţi rǎmânǎ cât mai mulţi ani sǎ poţi începe o altǎ viaţǎ. S-o uiţi pe asta şi s-o dai dracului. Şi sǎ-ncepi alta. Alta frate, alta...”