Una din scenele evanghelice care cu greu se lasă transpuse într-un film (sau într-o fotografie măcar) este Înălţarea de pe Muntele Măslinilor. Sigur, prima imagine care-mi vine-n minte este o frântură din block buster-ul american Superman, în care celebrul personaj – însoţit de acordurile simfonic-electronice ale lui John Williams - zboară pur şi simplu până la ultimul etaj al zgârie-norilor şi chiar mult deasupra lor. Dar „fantasticul” din filmele populare nu mai păstrează nimic din supleţea şi poezia icoanei Înălţării Domnului. Icoana bizantină în general (atunci când e icoană şi nu tablou religios) se concentrează asupra mesajului (pe care îl „îmbracă” în veşminte sobre, în simplitate, în cuminţenie) refuzându-şi orice aplecare spre dantelărie şi detaliu nesemnificativ.
Ce „se vede” în icoana Înălţării? Ca în multe situaţii, iconografia ortodoxă nu reprezintă un subiect evanghelic cu acurateţe istorică, ci în chip simbolic. Astfel, Sfântul Apostol Pavel apare în compoziţia icoanei dedicate acestui Praznic pentru că Iuda Iscariotenul, unul dintre cei doisprezece ucenici de la început, îl trădase pe Iisus şi nu era acolo. În spatele Maicii Domnului, al îngerilor şi al Apostolilor, se află un munte cu măslini - reprezentat schematic - pentru a aminti privitorului că înălţarea s-a petrecut pe muntele Măslinilor. Deasupra muntelui, la mijlocul laturii de sus a compoziţiei, este reprezentat Hristos. Stă aşezat pe un curcubeu, binecuvântând cu mâna dreaptă şi ţinând în stânga un testament. Gestul său s-ar putea traduce aşa: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.”...Şi apoi s-a născut legenda.
