a.m. Am fost cu Theodor la Liturghia darurilor mai înainte sfinţite. Am citit şi eu, la strană, câţiva Psalmi, între care şi Psalmul 126: „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte. În zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă, în zadar vă culcaţi târziu, voi care mâncaţi pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn, iubiţi ai Săi. Iată, fiii sunt moştenirea Domnului, răsplata rodului pântecelui. Precum sunt săgeţile în mâna celui viteaz, aşa sunt copiii părinţilor tineri. Fericit este omul care-şi va umple casa de copii; nu se va ruşina când va grăi cu vrăjmaşii săi în poartă.”
p.m. Am revăzut, alături de Max, Actorul şi sălbaticii (1975). Pe lângă distribuţia colosală, pe lângă scenografie, muzică, costume, coregrafie, dialoguri, story, filmul lui Manole Marcus mai are două atu-uri: ideea de familie ca oază şi de prietenie ca ideal suprem. Undeva, acolo prin casa opulentă a cârcotaşului Caratase (Toma Caragiu), se învârte şi valetul Vasilică (Marin Moraru). Mereu cu o atitudine patronizing faţă de stăpânul său, care, după ce-l întreabă: „Vasilică, te-ai supărat?”, îi răspunde în dulcele grai moldovenesc: „Pi şini? Pi mata? Da şini sî poati supăra pi mata, cî mata n-ai minte niş cât un pui di găinî”, Vasilică rămâne speechless atunci când asistă la scena vizitei neaşteptate a lui Ionel (Mircea Albulescu), în miez de noapte, pentru a-l vesti pe amicul său de-o viaţă (ce aştepta de mult un semn de la el) că nu-i mai scrie textul pentru revista-bombă ce-o pregăteşte. Legionarii l-au speriat şi – pentru o vreme – plays safe...Filmul rămâne, în felul său, un succes, poate supradimensionat datorită nivelului scăzut al producţiilor cinematografice româneşti din acei ani, când – ce ironie! – scenarişti ca Titus Popovici (semnatarul scenariului la Actorul...) se ţineau de turnătorii şi îi băgau beţe-n roate lui Mircea Săucan (pentru conformitate, vezi cartea Iuliei Blaga despre Săucan) – de departe unul din cei mai insoliţi regizori români ever. (Totuşi, în anul premierei Actorului... aveau să se lanseze câteva filme de referinţă pentru cinematograful românesc: Mircea Daneliuc debuta cu Cursa, Alexandru Tatos cu Mere roşii, Andrei Blaier prezenta Ilustrate cu flori de câmp, iar Dan Piţa Filip cel bun.)
eevening Am fost toţi trei, alături de Oana, Marius (x2) şi Sorin la concert. Horia Andreescu a dirijat Suita burlescă de Remus Georgescu (care a primit titlul de „cetăţean de onoare al Timişoarei”), Concertul pt. violoncel & orch. de Dvorak (solist: Marin Cazacu) şi Simfonia a V-a de Beethoven. Dintre toate, Theodor a rămas la Suita lui Remus Georgescu, ca piesă favorită. Printre spectatori, ÎPS, PS, Mona Muscă, Alexandra Guţu...
