Duminică seara m-am dus la culcare aproape convins că lozinca post-electorală din acest început de decembrie va fi „Avem Papă-Lapte” (câteva sondaje de opinie manipulate de „şobolanii roşii” l-au declarat pe Geoană Preşedinte), nu - aşa cum trusturile de presă anti-Popeye, ultratendenţioase, îl porelcesc pe Marinar de câţiva ani buni încoace (dictator, papă, scelerat etc.) - „Avem Papă”. Luni dimineaţa însă am făcut ochii mari când am citit pe net că ultima numărătoare a voturilor (inclusiv cele din Ardeal şi din diaspora occidentală) a răsturnat situaţia. Marinarul – exact ca-n desenele animate cu Popeye – a dat de pământ cu Bluto-Mogulii.
Ajuns la şcoală am dat şi eu peste o atmosferă foarte asemănătoare doliului. Uitasemm că indezirabilul & temutul Marinar a fost votat, de data asta, mai puţin de intelectuali (în special bugetari, care văd în el pe hoţul care le-a furat din buzunare un sfert de chenzină). Aşa că mi-am văzut de treabă, că doar nu era să vorbesc de funie în casa spânzuratului.
Bucuria victoriei lui Băsescu m-a readus înapoi cu 5 ani. Pentru o clipă, o dată la cinci ani (cu o inter-staţie la fel de însorită, numită „vot împotriva suspendării Preşedintelui”) are şi românul – acela sătul de Ceauşeşti, Ilieşti, Romani, Dineşti, Păuneşti, Vanghelii, Vadimi, Ponţi şi tonţi – prilejul să se bucure. Că după aia vine formarea de guvern, numirea PM, certurile inevitabile, scandalul, circul din Parlament etc.
Întrebarea pe care mi-am pus-o, urmărind astăzi imagini în mişcare cu Traian Băsescu (după multă vreme în care nu l-am mai văzut în materiale video) este: pentru cât timp mai are acest om energia – psihică, fizică - să reziste la atâtea lovituri şi meciuri unfair cu magnaţi de trusturi, cu politicieni, cu unul, cu altul? L-am găsit mai bătrân cu zece ani faţă de cum îl ştiam, deşi e la fel de cool. Desigur, sooner or later, omul va obosi până la urmă (who lives forever, anyway?), nu asta-i problema. Trist e că nu s-a ridicat nimeni să-i reziste, bărbăteşte, cu adevărat şi să-l înlocuiască. Nimeni altcineva decât – acum – marioneta Geoană, care (vorba unei anecdote – „culmea somnului” - inventate ad-hoc azi dimineaţă, după răsturnarea de situaţie) s-a culcat Preşedinte şi – vorba lui nea Nelu - s-a sculat Prostănac. Aşadar, mai bine un noroc chior (că tot îl fac duşmanii chior, handicapat etc.) decât un noroc prost(ănac). În rest, vânt bun la pupa şi toate pânzele sus pentru corabia Românica.
Poate n-ar strica mai mult - mult mai mult - fair play, mai multă demnitate, mai multă coerenţă - acolo, sus, în lumea politicienilor, dar şi jos, în lumea comentatorilor de politică. Pentru că, totuşi, teocraţie, totalitarism, constrângere nu mai servim în ditamai statul nostru laic. Atunci măcar în democraţie să-nvăţăm a deprinde o fărâmă în plus de verticalitate. Dar nu se poate, fiindcă interesele puţinilor nababi mioritici sunt „pe viaţă şi pe moarte” şi se joacă pe o carte mare. Şi, în ciuda exerciţiului - dublu practicat, şi de Băsescu şi de Geoană – pupat Cartea Sfântă, numai la metanoia nu le stă gândul – nici politicienilor, nici comentatorilor de politică - atunci când e vorba de money, money, money. Adică de ciolane, ciolane, ciolane…
