Am fost toţi trei la Inimă de câine, spectacolul classy montat de Yuri Kordonsky la TNB după nuvela lui Mihail Bulgakov. Mai văzuserăm, în regia aceluiaşi, Căsătoria – spectacol pus în scenă la Bulandra (cu Rebengiuc, Răzvan Vasilescu, Doru Ana, Cornel Scripcaru, Ionel Mihăilescu, Mariana Mihuţ). Ce-am văzut acum însă a întrecut aşteptările. A fost unul din puţinele spectacole de teatru pe care le mai vedem, cam o dată pe an, live. Practic, de la Faust-ul lui Purcărete (octombrie 2008), n-am mai participat la un asemenea eveniment teatral.
Într-un fel, Inimă de câine este undeva în prelungirea Faust-ului (minus exuberanţa iconoclastă de acolo). Suntem tot în lumea lui Frankestein (şi, da, a lui Silviu Purcărete, cel din opera Gianni Schichi – memorabila sa montare de la Teatrul Maghiar/Opera din Cluj) şi chiar a lui Bob Fosse (cum să uiţi operaţia pe cord, suprapusă peste momentele acelea muzicale, din All That Jazz?) Aşadar, Kordonsky cel de astă seară = Purcărete + Fosse, cu flavour de Gulag. Pentru că în scriitura lui Bulgakov se insinuează ameninţarea dictaturii proletare. Iar Şarik (Tipograf Tipografovici) este produsul unui alt Frankenstein - un câine altoit cu hipofiză & testicule de om (redevenind, la final, câine), care-şi dezvoltă uluitor de repede „conştiinţa politică” anti-burgheză.
Totul se întâmplă, la Kordonsky, cu o rară doză a emoţiei, graţie unei distribuţii formidabile (din care i-am reţinut pe Marius Manole, Victor Rebengiuc, Mircea Rusu, Cecilia Bârbora, Tania Popa, Alexandru Bindea, Şerban Ionescu), a unei scenografii sugestive (Ştefania Cenean) şi a unei viziuni regizorale ce evită ilustrativismul tezist. Scena, la el, este un mic univers, şi nu o scândură goală pe care actorii îşi rostesc replicile. … Ce pustie ar fi viaţa fără teatru! Ar fi una din feţele infernului, aşa cum teatrul este una din feţele veşniciei.
No comments:
Post a Comment