Thursday 26 February 2009

Cresc amintirile

Ciudat destin: să te întâlneşti cu un om, în carne şi oase, care mai întâi îşi scrijelează numele cu slove mici, stângace şi subţiri pe inima-ţi supusă ori poate potrivnică şi nărăvaşă. Şi abia după ce omul acela a plecat să moară puţin, printre lut şi pietre, abia după ce au putrezit până şi urmaşii viermilor care s-au îngrăşat din carnea-i părăsită de suflet, abia atunci, într-un târziu, ajungi să desluşeşti – în slove-adânci şi uriaşe – inscripţia de demult. Poticneala (de fapt, orbirea) e veche, de când lumea, căci – scrie monahul de la Rohia – aceasta-i condiţia umană: „Nu-L credem. Nu ne credem unii pe alţii. Nu vrem, nu putem, nu ştim, nu cutezăm, nu ne străduim să-i credem pe ceilalţi. Experienţele sunt intransmisibile. Ajungem să pricepem unele lucruri – la ce bun? Nu suntem crezuţi. Putem vorbi, dar nu putem stabili comunicaţia, obţine legătura. Ce ne rămâne a face decât, urmându-I pilda, să tăcem (neîncruntaţi)?”
Ca-n Tata - lamentaţia aceea pop cântată de Timpuri Noi („Uuu, ma-ma, atât de mult mi-e de dor de tata / de parcă n-aş şti când mi-e dor că totu-i trecătooor”), mi-e şi mie, uneori, dor de taţii (suplinitorii – oficiali sau neoficiali - pe postul vacant de tată: Şerban, Constantin, Victor, George, Silviu) care – înaintea mea cu câţiva ani, cu câteva luni, cu câteva clipe – s-au dus să moară puţin ori pur şi simplu au dispărut din peisaj. După ani şi ani – ca-n Portretul lui Dorian Gray - numele lor cu slove-adânci şi uriaşe sunt parcă tot mai vii.

7 going on 8

De ziua lui, Theodor (see a slideshow of his pics taken 2002-2009 here) a fost încă în convalescenţă. Au trecut pe la noi Pr. RN cu ai săi (Ligia şi copiii: Oana, Iulia & Max), Oana Bica, Tatiana & Claudiu şi Mira. Am fost barman on duty şi de la pult am pregătit snacks, fresh juice & cream cakes. Ne-am întins la poveşti. A fost chiar fain. Pr. Robert a fost DJ şi a ales, de pe you tube, nişte prelucrări medievale cântate de Sting & friends. Nu sună rău deloc.
De aproape sau de departe ne-au scris ori telefonat să-l felicite pe Theodor: Buni şi bunicii + străbunica lui, Codruţa, Pr. Ioan Andoni, Ondine, fostul meu elev Silviu Paceagiu (născut în aceeaşi zi cu Theodor), Florin Doboş, Mihaela Berari, Ovidiu Cioaia, Maronel, mătuşa Ralucăi, Adina Sabo, Costi & Alina (din Cluj), tanti Felicia (din Piteşti), mătuşă-mea de la Deta, Vincenţiu (din Bucureşti), Gabi (din Germania), Chas (din Australia), Pildit (din Bucureşti), Thomas (din UK), Anne (din France), dl. prof. Mihai Jreb, o doamnă cu care ne întâlnim la concertele Filarmonicii şi alţi câţiva care au dorit să rămână anonimi.
Eu am reuşit să-mi înec începutul de gripă cu vreo trei pastile de Nurofen, iar pe Raluca au început s-o supere nişte migrene.