En famille

De Paşti am reuşit să evităm tabloul de coşmar zugrăvit în tuşe exacte de criticul Dan C. Mihăilescu: „isteria cumplită cu care mai cu seamă bucureştenii au ajuns să trăiască sărbătorile, furia sălbatică, nesaţiul animalic, hârjonelile erotice dintre tineri, îmbulzeala cotropitoare, mirosurile infernale, agresiunea latentă a masei „zoologice“, slujba rostită adeseori ininteligibil, înghesuiala, călcatul pe picioare, bârfitul, certurile sau chiar înjurăturile din timpul slujbei”, iar Duminică am mers la mama la masă (it was a very pleasant visit), apoi la my in-laws. Ne-am întâlnit şi cu Mr. James Bond (aka Nae) & his charming daughter, Diana. Am ieşit cu ei la plimbare în păduricea din faţa apartamentului de pe str. Versului, unde am locuit între 2001-2007. În parc am schimbat câteva vorbe cu o mai veche cunoştinţă, Caius, care e dascăl de fizică şi se juca ping-pong cu băiatul lui. Ne-a sunat maestrul Dan Voinea cu felicitările aferente.

La mama acasă am apucat să petrec nişte timp în faţa televizorului (singurele ore pe săptămână, noi neavând aparat TV): finalul unui show cu Julio Iglesias (who is not really my cup of tea), un episod din serialul documentar al lui Grigore Leşe despre tradiţiile de Paşti în Maramureş, capodopera lui Chaplin din 1931, City Lights şi episodul din ciclul Remix Underground dedicat lui Ilie Stepan, cu înregistrări audio-video decupate din albumele Sensul vieţii şi Undeva în Europa, precum şi din albumul pe care-l are acum în pregătire.

Îmi amintesc că am văzut pentru prima oară City Lights (singurul film mut prezent în top ten-ul ad-hoc alcătuit de Andrei Tarkovski, în 1972) pe când aveam vreo 8 ani. Atunci cred că aveam să aflu – ca un preview sau foretaste – ce înseamnă să fii physically blind. Trebuie că am refuzat să cred că aşa ceva este cu putinţă. Sfârşitul melodramatic, oricum, m-a impresionat încă de pe-atunci: vânzătoarea de flori (devenită, la final, proprietara unei elegante florării) îl recunoaşte – după ce şi-a (re)căpătat vederea în urma unei complicate operaţii - pe binefăcătorul ei (vagabondul Charlot) după pipăit. Acesta i-a oferit o sumă impresionantă de bani din milă. O milă (charity) înţeleasă nobil, „participativ”. Is it you? – întreabă ea, simţindu-i prezenţa tactil. Charlot, cu rozându-şi unghiile de emoţie (şi ghicindu-i oarecum dezamăgirea din priviri atunci când ea îi vede chipul non-attractive şi zdrenţele în care era îmbrăcat), dă din cap că da.

Christ is risen!

În Sâmbăta Mare am fost la ţară, la Izvin. Fresh & open air. Am citit capitolul întâi (A Relativistic World) din Paul Johnson’s Modern Times. A History of the World from the 1920s to the Year 2000. Spre miezul nopţii am pornit (împreună cu my in-laws) spre capelă pentru slujba de Înviere. Cei mai mulţi erau deja acolo şi participaseră la citirea unui canon de rugăciune. După ce-am ajuns şi noi a început Miezonoptica, Utrenia şi apoi Sfânta Liturghie de Paşti. Theodor a dormit în braţele noastre, însă spre sfârşit, când a auzit că urmează să se împărtăşească, s-a trezit imediat. La final am gustat din bucatele aduse de unii enoriaşi: caş de vacă, ceapă verde, ouă roşii, carne şi drob de miel, vin etc. Alături de Florin am pus în pahare şi în pungi Pasca şi am mai stat un pic la taifas pe eterna temă: artă, religie, dogmă. Slujba-maraton, at candlelight, mi-a amintit prin simplitatea ei de liturghiile de Paşti din Irlanda, alături de şi mai puţin numeroasa comunitate de ortodocşi de acolo.
Ne-au adus înapoi Tatiana & Claudiu (deşi distanţa era foarte mică) într-o dubiţă. Eu cu Raluca am stat în spate, dincolo de nişte gratii ce ne despărţeau de ei, iar Tatiana-i ţinea în braţe pe Theodor şi pe maimuţica de jucărie pe care ei i-au dăruit-o. Pe la 4.30 a.m. am vorbit la telefon cu Manuela (căreia îi trimisesem un sms în engleză cu Christ is risen!) – ea a sărbătorit paştele cu părinţii ei, alături de Oana & Alexandru Bica. Adrian Enescu ne-a urat telefonic să ne lăsăm pătrunşi de lumină. Ne-a trimis un „succint, dar cuprinzător Hristos a-nviat!, cu dor de revedere” şi Marius Lazurca şi ai săi. Din Londra (unde face babysitting şi waiting până îşi rezolvă cu actele necesare prelungirii şederii acolo), Albert the singer ne urează căldură sufletească, deşi – zice el, şi printre rânduri îi desluşesc starea mascată de homesickness – pe aici ştie că avem parte de căldură sufletească din plin. Dna Alexandra Guţu ne-a trimis un videoclip intitulat Daydream, cu muzică de cello. Jumătatea ortodoxă din Anca (cealaltă fiind unită cu Roma) ne-a urat şi ea un Paşte fericit, chiar la miezul nopţii.