Cu câteva zile în urmă a fost prins de autorităţile sârbe Radovan Karadzic, politician (de profesie medic psihiatru) puternic implicat în atrocităţile din fosta Iugoslavie, forţat să adopte (în 1995) o altă identitate, fugind din faţa acuzaţiilor de genocid. Involuntar mă gândesc la două din cele mai zguduitoare (admirabil realizate) filme sârbeşti pe care le-am văzut despre războiul civil din fosta Iugoslavie: Underground şi Pretty Village, Pretty Flame. Ambele se termină surrealistically. La Kusturica toate personajele – vii şi adormiţi – participă la un banchet (o nuntă) pe o bucată de pământ care se dezmembrează, asemenea Iugoslaviei. La Srdan Dragoevic ultimul cadru adună, de asemenea, toate personajele care au fost ucise în timpul masacrelor: claie peste grămadă, rănite de moarte şi înecate în propriul sânge, stau aşezate unele peste altele. Camera se depărtează printr-un lung travelling de această Guernica de sfârşit de veac XX. People are people. Everything old is new again. 
5 weeks ago
