A.E. îmi trimite o serie de citate despre America. Printre ele: America is God’s crucible, the great Melting-Pot where all the races of Europe are melting and reforming! The real American has not yet arrived. He is only in the crucible, I tell you – he will be the fusion of all races. (Israel Zangwill); Americans always try to do the right thing after they’ve tried everything else. (Winston Churchill); I confess that in America I saw more than America; I sought the image of democracy itself, with its inclinations, its character, its prejudices, and its passions, in order to learn what we have to fear or hope from its progress. (Alexis de Tocqueville); Where liberty dwells, there is my country. (Benjamin Franklin); Sometimes people call me an idealist. Well, that is the way I know I am an American. America is the only idealistic nation in the world. (Woodrow Wilson); I found America the friendliest, most forgiving, and most generous nation I had ever visited. We South Americans tend to think of things in terms of convenience, whereas people in the United States approach things ethically. This — amateur Protestant that I am — I admired above all. It even helped me overlook skyscrapers, paper bags, television, plastics, and the unholy jungle of gadgets. (Jose Luis Borges); It’s the fractious, maddening approach to the conduct of human affairs that values equality despite its elusiveness, that values democracy despite its debasement, that values pluralism despite its messiness, that values institutions of civic culture despite their flaws, and that values public life as something higher and greater than the sum of all our private lifes. (The Editors of The Atlantic Monthly)
Drept răspuns găsesc acum doar cele afirmate de Petre Ţuţea: Omul, când e singur, poate face fel de fel de unelte. Adică devine american, spun eu. Eu aş scrie peste Statele Unite astfel: „Omul este un animal care fabrică unelte.” M-au întrebat unii care sunt foarte filoamericani ce cred despre americani. Sunt lăcătuşi cosmici, domnule, le-am zis. India, de pildă, este inferioară tehnic Americii. Nici nu încape îndoială: America o bagă la jiletcă. Da' spiritual America e o Ghana; pe lângă India e primitiva. Americanii nu mor în război. Sunt supra înarmaţi. Dau lovituri zdrobitoare. La ei cine face economie la muniţie răspunde în faţa Senatului. Eu nu pot fi americanofob decât în ceea ce priveşte descompunerea religioasă în secte. Dar din punct de vedere politic... şi noi şi ruşii ar trebui să avem în frescele din biserici un Columb, căci fără el învăţam acum nemţeşte cu dicţionarele pe genunchi. În belşugul de-acolo nu poate apărea o gândire teologică. Americanii n-au vocaţie; Îl invocă pe Dumnezeu doar ca să le binecuvânteze prăvăliile. Ei gândesc negustoreşte. Exercită stăpânirea lumii doar la casele de bani. La acestea aş mai adăuga şi replica dură dată de Soljeniţân poporului american (pe care l-a scandalizat atunci, prin 1976), după expulzarea sa din URSS. Nu-mi dau încă prea bine seama de ce acest celebru supravieţuitor al Gulagului a preferat întoarcerea în Rusia şederii bine-mersi în America. De ce a preferat traiul într-un fost lagăr comunist confortului occidental. Să fi resimţit el că dictatura corectitudinii politice e mai periculoasă ca dictatura sub Stalin?
Unii rezistă „transplantului”, alţii nu-l suportă. E foarte simplu, în fond. Este atât de absurd să arăţi cu deştu’ spre „pământul făgăduinţei” şi să afirmi că borna democraţiei mondiale este focarul tuturor răutăţilor, ca şi cum axa fină şi nevăzută care desparte binele de rău n-ar trece – aşa cum bine a observat Soljeniţân – prin chiar inima omului. Un alt concurs de împrejurări putea să-l trimită pe cel care a rămas în „patria mamă” în labirintul Lumii Noi, la fel de bine cum alte circumstanţe puteau face imposibilă plecarea acolo a celui care, inevitabil, va fi un dezrădăcinat. În ce priveşte acomodarea (sau lipsa de acomodare) cu noile condiţii de viaţă, e o problemă de pregătire – sufletească, profesională etc. Până la urmă bucuria de a trăi sau gustul amar al singurătăţii (alienării, înstrăinării) nu ţine de o zonă geografică anume…
În ceea ce mă priveşte, mă abţin să mă pronunţ în cazul Americii pur şi simplu pentru că nu am experimentat şi nu am gustat din „visul american” atât de sfânt celor ce caută să-l transforme în realitate. Nu sunt americanofil, însă nici nu doresc să pronunţ împotriva ei. A o incrimina teribilist şi resentimentar mi-ar părea un gest la fel de unfair ca atitudinea teribilistă a „iluminiştilor” de serviciu – fii ai Bisericii, însă înveninaţi, revoltaţi şi emancipaţi – care, ca outsiderii, blamează popii şi cadrul liturgic, fără o minimă apropiere de el, fără să fi gustat vreodată din frumuseţea lui sacramentală. De aceea cred în continuare că America are nu doar ciudăţenii şi sminteli, ci şi o taină a ei pe care – recunosc - nu am desluşit-o decât, cel mult, în parte.
