Cu elevii mei de clasa unsprezecea am discutat despre „atunci” şi „acum”. M-a interesat să văd cum văd ei lumea „de ieri” (ante-1990) faţă de realitatea prezentului. I-am provocat la discuţie doar pe trei dintre ei (de nivel intermediate şi chiar upper-intermediate) şi au recunoscut că minunea vremurilor de azi este computerul, cu toate facilităţile informaţionale oferite de internet. Pe de altă parte, recunosc şi ei că tehnologia a adus după sine multă comoditate. Şi-au mărturisit dificultatea cu care se apropie de cuvântul scris şi preferinţa pentru mediul audio-vizual. Cu 25 de ani în urmă am întâlnit un om care - vreme de nouă ani - avea să-mi fie step-father şi, nemulţumit de mofturile pe care le făceam la vârsta pe care o au acum elevii mei (16 going to 17) îmi povestea că, deşi trăiam în „epoca de aur” (economii peste economii, la curent, produse alimentare etc., umilinţe aduse omului de rând şi fără relaţii, lipsit de informare şi de libertate de mişcare etc.), trebuia să mă consider – în raport cu tinereţea lui – un răsfăţat. El - îmi povestea acest om pe care, aşa cum avea să-mi spună adesea, nu l-am uitat – petrecuse peste doi ani în armată, unde pierduse jumătate din greutate. Când plecase la cătănie avusese 70 kg, iar când a fost lăsat la vatră avea numai 35 kg. Prinsese, ce-i drept, o perioadă critică: anii „marilor transformări democratice”, care numai democraţi nu erau. Era perioada de trecere de la capitalism la socialism, anii 1945-1947. Iată cum fiecare le ştie pe-ale lui. Mama unei eleve care a participat la discuţii o astenizează cu predicile şi cu reproşurile („Să fi avut eu condiţiile tale de acum...”). Toţi ceilalţi elevi au recunoscut că au aceeaşi poveste despre părinţii lor (care, aflu cu surprindere, nu au împlinit nici 40 de ani): sunt cicălitori şi nu vor să înţeleagă că timpul şi moda nu stau pe loc, au mentalităţi depăşite.Seara am trecut pe la mama (s-a întors din concediul perecut la Moneasa), iar de la 8 p.m. am fost la un recital de orgă (în program lucrări de Bach: Toccata şi fuga în re minor, Concertul în la minor, Clavierubung III „Allein Gott in der Hoh sei Ehr”, Preludiul şi fuga în mi minor) la Domul Catolic din Piaţa Unirii. Maestrul de ceremonii (unul dintre organişti, care a anunţat la microfon programul) şi-a încheiat scurta prezentare astfel: „Vă rugăm să nu uitaţi să vă porniţi telefoanele mobile la sfârşitul concertului.”
