Ieri, during the Sunday seromon, refeire (indirectă) – prin pilda femeii samarinence - la taina cununiei. Femeia samarineancă recunoaşte, atunci când Hristos îi cere să vină la El cu bărbatul ei: „N-am bărbat!” ... Care este pofta acestei femei? Să bea din „apa cea vie” pe care „de o va bea cineva, nu va mai înseta în veac, căci apa aceasta se va face în acela izvor de apă curgătoare spre viaţa veşnică”. Cu alte cuvinte, Jesus knows too well you are a jerk. Nu ţine să ne jucăm cu El de-a uite popa, nu e popa. Femeia samarineancă a înţeles lecţia. A fost cinstită, n-a umblat cu cioara vopsită, iar Fiul omului i-a apreciat sinceritatea: „Bine ai zis că nu ai bărbat. Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus.”
Cu câteva săptămâni în urmă, o vedetă mioritică (încă) pe val – una dintre acelea care-şi ridică poalele-n cap în văzut lumii - a provocat un scandal mediatic în urma altercaţiilor cu nişte paparazzi. Ca să dea mai multă culoare, şi-a chemat în ajutor playboy-ul (pentru care şi-a părăsit ultimul bărbat – the latest one - cu care fusese măritată şi cu carea are un copil): „Cheamă poliţia, coboară etc.!” Hop-ţop, fantele profită de hărmălaia mediatică şi se întreabă patetic, folosindu-se de o zaharisită retorică: „Tu cum ai reacţiona cu femeia ta?” Cârcotaşii de la Prima TV n-au scăpat momentul să-l taxeze pe iubeţ: „Femeia ta? De parc-ai cumpărat o halcă de carne de la o tarabă...E Mihaela, nu e femeia ta, c-aşa a fost şi femeia ăstorlalţi până s-a plictisit şi-a trecut la o bucăţică mai bună. O fi frumos?...” Ieri citeam că respectiva supervedetă media, invocând copilul pe care-l are de crescut, se va retrage definitiv din televiziune. Reacţia unui forumist (poate prematură) la această ştire-bombă (haida-de!): „Existăăăăă! Aţi văzut, oameni buni, că e adevărat: cine, de-acolo de sus încă ne iubeşte, Bunul Dumnezeu, s-a îndurat de noi şi aproape am scapat de una, mai rămân vreo câteva ca asta şi mai putem să ne uitam şi noi la tv fără greaţă şi scârbă să vezi toate paraşutele ajunse vedete de carton reciclat...Am ajuns să o văd şi pe asta, suntem norocoşi!”
...Când ne-a vizitat, cu ocazia lansării cărţii sale, Vlădica Puhalo spunea că protestanţii sunt cei care au zgândărit din temelii tradiţia. Ca-ntr-un fatidic joc de domino, cărămizile tradiţiei s-au surpat una după alta şi a venit rândul şi instituţiei căsătoriei. Subiectul a atras atenţia şi unor cineaşti din România. Prin 1994, un regizor, la modă atunci, îşi făcuse un scop în sine din a ridica în slăvi derizoriul căsniciei. Ultima replică din filmul său (Asphalt Tango) cuprinde in nuce întreaga poveste şi surprinde sleirea de puteri a bărbatului (un mecanic la un atelier de reparaţii auto) ce caută prin felurite mijloace să-şi împiedice nevasta să se pricopsească – făcând prostituţie - în occident. Femeia câştigă, ba mai mult, bărbatul naiv primeşte, ca bonus, o lecţie de „educaţie sentimentală” de la matroana târfelor (jucată de Charlotte Rampling). Nimic din inocenţa şi prospeţimea operei prime a respectivului regizor (E pericoloso sporgersi - 1993) nu se mai regăseşte în această apologie a vulgarităţii, a „tangoului” pe asfalt şi pe unde s-o putea. Peste vreo şapte ani, Cristian Mungiu - inteligent şi cu infinit mai mult bun simţ – avea să-i dea replica în al său Occident. Şi acolo o femeie vrea morţiş să scape de mizeria tranziţiei din România şi face totul ca să plece c-un belgian (şansa vieţii ei, crede ea), nesocotind stăruinţa prietenului ei de a o opri. Totuşi, filmul lui Mungiu parcă miroase altfel. Şi cel puţin nu era luată la mişto căsătoria. Mai mult, ni se prezintă – în tradiţia filmului ceh din anii 60-70 - o nuntă ce n-a mai avut loc pentru că mirele, asemenea femeii samarinence a găsit felul său – onest şi personal – de-a arăta ce simte: a preferat să se alcoolizeze decât să spună un „Da” fals care nu era al lui.
P.S. Festivalul de muzică veche – Timişoara 2009 la final. În ultima seară, s-a cântat din Purcell (Uvertura în sol minor, Three Parts Upon a Ground, Pavane & Chacome) şi J.S. Bach (Concertele pentru trei clavecine, coarde şi bas continuu BWV 1063, 1064). Chiar înainte de a se termina, ştafeta a fost preluată de Festivalul „Timişoara muzicală”, acum în desfăşurare.
