Like a Houyhnhnm

Raluca i-a citit lui Theodor de câteva ori Psalmul 50 până când el, tot ascultând-o, l-a învăţat by heart. Iar acum îl spune fără poticneli, aşa cum – în urmă cu vreo trei ani – a învăţat pe de rost Muma lui Ştefan cel Mare (de Dimitrie Bolintineanu), Rugăciunea unei mame (de Mihai Eminescu) sau Trei feţe (de Lucian Blaga).

Deocamdată, la această vârstă crudă (care-i este primă şi singură natură), Theodor nu înţelege multe cuvinte din cele pe care le rosteşte. Nu înţelege, prin urmare, nici semnificaţia adjectivului pronominal posesiv „nostru” din formula clasică de rugăciune, Tatăl nostru. Acum, pentru el, noi e întreaga omenire cu care a avut – într-un fel sau altul – de a face. Nu exclude pe nimeni din ea pentru că ar aparţine altei confesiuni (denominaţiuni, religii etc.) ori pentru că – dintr-un motiv sau altul - i-ar fi căzut în dizgraţie. Nu, el nu ştie de aşa ceva. Talpa îndoielii nu şi-a lăsat încă pecetea în sufletul lui. Neîmpărţind oamenii după criterii politice, sociale, religioase, ideologice etc., Theodor este, asemenea oricărui copil netraumatizat înainte de vreme, asemenea cailor înzestraţi cu raţiune din cartea a patra a Călătoriilor lui Gulliver: houyhnhnm (adică desăvârşit).

De aici, din desăvârşirea sa în deşirare (căci timpul nu iartă) ne hrănim şi noi, cei care-i suntem alături, pentru a putea, la rându-ne, să-l hrănim, să-l creştem, să-i fim de folos.