Saturday 25 April 2009

Cui prodest?

De dimineaţă, Răzvan Penescu îmi vesteşte un feed-back de la un cititor, ca răspuns la aricolul meu, Mircea Daneliuc faţă cu „noul val”, scris şi publicat ieri pe Liternet. Simpaticul cititor e un împătimit cinefil, foarte „la zi” cu vizionările pe marele ecran. Pentru că-i place să critice vehement ceea ce socoteşte a fi „infracţiuni ruşinoase”, şi-a ales pseudonimul Pitbull: „Ai dreptate, Mariane - însä, din päcate, nu faci decât sä punctezi. Se impunea o discutie mai amplä asupra subiectului. Pe de o parte, sunt sigur cä articolul în cauzä continea si multe alte ineptii. Iar la nivel de fond, o enormitate ca asta, "umblă ca bezmeticii după premiuţe de tot felul, după Zalăul din Elveţia sau după Adjudul din Franţa", devine cu adevärat relevantä numai când o raportäm la diletantismul si tembelismul emitentului. Numai autorul unor infractiuni rusinoase ca totalitatea peliculelor de la "Tusea si Junghiul" pânä la "Oroarilena" putea lansa o asemenea monsträ de räutate puerilä si prostie hormonalä cumulate. AŞA CEVA ar face realmente obiectul unui studiu relevant.”

Cu alte cuvinte, lipsea punctul pe i. Era nevoie, în opinia lui, de un contra-atac mult mai straşnic. Le-am răspuns (lui şi lui Răzvan) că nu mă interesează să desfiinţez filme sau regizori. Că mi se pare infinit mai folositor să aduc la lumină acele filme sau secvenţe din filme azi uitate (şi nicicând cunoscute îndeajuns), dar vrednice de neuitare. În fond e atâta venin în comentarii, în apariţiile media, pentru a nu mai vorbi despre conţinutul filmelor în cauză – „infracţiuni ruşinoase”...Dacă se cuvine să ne ruşinăm, hai să redeprindem acest sentiment (mântuitor, spune Kris din Solyaris) şi să lăsăm aceste filme şi aceşti cineaşti zis-expiraţi în plata Domnului. Viaţa e mult prea scurtă ca s-o iroseşti în polemici sterile şi-n atacuri la persoană. Cui prodest?

Implozie

În tabloul Timpul, cele două personaje, copilul şi timpul (reprezentat printr-un alarm clock) par mai degrabă victimă şi călău. Iar puştiul care, matur, îşi ţine bărbia-n palme, pare şi el decupat din capodopera plastică a lui Edvard Munch, Strigătul. Starea de strigăt, de implozie, de năucire a copilului bâtrân înainte de vreme este redată de artista Alina Slimovski cu o economie de mijloace, în alb-negru. Rezultatul este nu mai puţin copleşitor. Inversând stihurile din poemul blagian Trei feţe, despre copiii din lucrările Alinei (reunite în expoziţia Angel Box) putem spune: copilul tace: jocul şi iubirea mea e înţelepciunea.

La ce gândeşte băieţelul din tablou? Cu capul plecat şi ochii închişi, privind spre înăuntru, putem lesne ghici că iscodeşte o cale de a ieşi din tirania timpului, de a pătrunde – dedublându-se - într-o altă realitate. Este un candidat excelent la filosofie, căci toată aventura sapienţială a omului gravitează, nu-i aşa, în jurul timpului.

Looking forward

Aseară am fost toţi trei la concert (dirijor: Raymond Janssen): Beethoven - Uvertura Coriolan; Brahms - Concertul nr. 2 pt. pian şi orchestră (pian: Michelangelo Carbonara); Robert Schumann – Simfonia primăverii. De fiecare dată când sunt în faţa unei orchestre simfonice îmi spun că artistul (compozitorul) a biruit. Peste ani (poate peste sute de ani), câţiva oameni (şi nu puţini, poate) s-au gândit să-l cânte, să dea viaţă partiturii sale – acelui message in a bottle – iar el să fie, astfel, nemuritor. E drept, în lumea muzicii culte, asta se întâmplă doar de câteva sute de ani (cel mult cinci sute de ani), mai departe în timp nu se cunosc autorii, intrăm în lumea lui anonymus. În câteva rânduri aseară mi s-a părut că partea a treia (mai ales) din Concertul lui Brahms conţinea citate din Imperialul beethovenian.

Zilele trecute m-am întâlnit pe net cu un vechi amic, Titus Tomescu. După ce a terminat clasa a X-a la Liceul de arte plastice a plecat (cu familia) în SUA. Era în vara lui 1981. L-am văzut de atunci o singură dată, în vara lui 1988. Venise cu mama lui într-o scurtă vizită în RO. Îşi închiriase o maşină din fosta Yugoslavie şi asta mi se părea de necrezut (ca multe din cele ce se întâmplau atunci în YU). Ne-am revăzut la frumoasa vilă a lui tanti Anişoara (librarian la Liceul Electromotor, o femeie dăruită meseriei care a strâns pentru şcoală un mic tezaur de cărţi de valoare cât timp a fost bibliotecară). Ţin minte că am dorit mult să-i arăt lui Titus LP-ul proaspăt apărut al Loredanei pentru muzica şi orchestraţiile deosebite ale lui Adrian Enescu. Cu ochi de artist, Titus a avut câteva reproşuri pentru concepţia grafică a discului. În aceeaşi seară am mers la un film, la grădina de vară a cinematografului Arta din TM. Rula Rezervă la start – un film despre sportivi, despre viaţa acelor sportivi, o poveste – atunci – contemporană. Cu muzica ritmată (sound occidental unic în muzica românească din anii aceia) a aceluiaşi Adrian Enescu (hotărât lucru: 1988 a fost unul din anii săi cei mai buni, atunci a ieşit pe ecrane şi Umbrele soarelui). Ne-am despărţit apoi şi nu n-am mai ţinut legătura. Dar m-am gândit mult la ei. M-am gândit mult şi la Liviu, fratele lui Titus, cu care am fost coleg de clasă trei ani; nu l-am revăzut din anul plecării lor şi încă sper să-l mai întâlnesc măcar o dată. Aseară, după concert, l-am dus acasă pe TG şi, trecând pe lângă actualul sediu al Poliţiei TM (fostul sediu al Securităţii, înainte de 1989), pe un ecran electronic am zărit o bandă luminoasă care vestea, cu litere roşii ce curgeau de la stânga la dreapta, Hristos a-nviat! Deunăzi, intrând în sediul CEC Bank, am zărit pe pereţi un anunţ familiar în ultimii 19 ani şi-n RO: cursul valutar...În anul plecării fam. Tomescu (dar şi atunci când i-am revăzut briefly pe Titus şi pe mama lui) asemenea detalii erau de neînchipuit în spaţiul public. Pentru „misticism” şi pentru deţinere de valută (în 1985, arhitectul şi omul excepţional care a fost Babu Ursu a fost arestat şi bătut bestial pentru că avea asupra lui – delict grozav – $ 17; a murit câteva zile mai târziu) se intra uşor într-un univers kafkian, iar la final te trezeai bătut măr şi aruncat ca un câine într-o groapă de gunoi, exact ca-n Procesul. Titus zice că s-ar putea să vină-n vizită în TM la vară – can’t wait.