Dacă e să aleg un Psalm favorit, aş numi - fără să stau pe gânduri - Psalmul 50. Îmi este cel mai drag datorită mesajului său universal, apartinic: dobândirea, treptat, de „duh umilit, inimă înfrântă şi smerită” – neîntrecută metodă de păzire şi păstrare a sufletului. Psalmii îmi par poezie / poetry pur-sânge – aşa cum se poate vorbi despre poezie / poetry pur-sânge şi în proză sau muzică, în pictură, sculptură ori în film, atunci când artistul creator nu e doar un meşteşugar, ci are şi suflet de poet.
Nu pretind că am cheia hermeneutică „fermecată” ca să decodific Psalmii ori – perish the thought - Biblia (sau Bibliile, dacă ne gândim la varietatea traducerilor, variantelor, la diferenţele între cărţile „deuterocanonice” din ediţiile greceşti, ruseşti, catolice, anglicane etc.) însă mă întreb – can’t help it - cine umblă într-adevăr numai „fără prihană şi face dreptate”, aşa cum scrie psalmistul, cine „n-a viclenit cu limba, nici n-a făcut rău împotriva vecinului său şi ocară n-a rostit împotriva aproapelui său”? Cine poate spune că nu a făcut acestea? Tare mă tem că există însă (şi) în unii Psalmi (9-15) o încercare de ridicare a unui adevărat zid chinezesc împotriva celor „care umblă după alţi dumnezei” pe la „adunările cu jertfe de sânge” întru „înmulţirea slăbiciunilor lor” etc. De altfel, nu puţine sunt pasajele biblice (dar numai biblice?) în care cititorul (crede că) se poate îndreptăţi, se poate justifica. Şi totuşi, nu cumva interpretează - la fel de exclusivist - aceleaşi pasaje (fiecare îndreptăţindu-se în felul său, în numele „ortodoxiei” sale) şi evreul, catolicul, (neo)protestantul, musulmanul etc., fiecare înălţând astfel nu doar ziduri insurmontabile între el („ai săi”) şi „celilalţi”, ci şi între el şi sinele său - „omul din om”, cum spunea Dostoievski? Parcurgând poezia din Psalmul 50 (din aceeaşi familie cu parabola Fiului Risipitor – „Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut”) toate aceste ziduri - pentru o clipă - dispar. Nu mai rămâne decât bucuria contemplării „celor nearătate şi ascunse” ale înţelepciunii Lui, întru mult dorita stropire tămăduitoare cu isop.
Mă întreb dacă nu cumva o imagine poetică este făurită spre a fi simţită şi primită (şi nicidecum interpretată într-un singur mod, ci într-un număr nesfârşit de variante) ca pe o modalitate de a exprima o infinitate de legături cu lumea, cu absolutul.
Psalmul 50: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, ca să fii îndreptăţit întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfa, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
„Chestiunea care se pune – scrie Horia Roman Patapievici - nu este: fără liberalism, omul ar avea nevoi mai înalte, ci aceea că, în deplină libertate, el nu revendică nici o nevoie mai înaltă.” Ierarhia de valori (sau măcar ideea că omul ar trebui să-şi formeze una) trebuie predatǎ mai departe tinerilor în aceste condiţii, în care televizorul, video-ul, internetul şi toate celelalte instrumente de informare (sau deformare, ar spune gurile rele) sunt parte din cotidianul indispensabil al noii generaţii. Ce-i drept, este mult mai uşor sǎ alcǎtuim un index de liste negre cu obiecte, noţiuni, cărţi, filme, idei, credinţe (şi, de ce nu, persoane) etc. „periculoase”, „eretice” decât sǎ învǎţǎm (noi înşine, apoi pe alţii) cum anume sǎ le folosim astfel încât sǎ nu distrugem şi sǎ nu ne distrugem.
