Duminică p.m. am trecut de la ieduţi şi căpriţe domesticite (acasă la părinţii Tatianei) la „lupişori” sau junior boyscouts (în Parcul Botanic). Trebuia să vedem – ca-n povestea lui Creangă – o capră cu trei iezi, însă am aflat că în dimineaţa aceleiaşi zile unul dintre ei a murit (complotul caprei-mame, care nu l-a prea iubit), aşa că am văzut doar doi iezi mititei şi vreo trei capre. A fost, pentru mine, reactualizarea unui „şoc cultural” (ca-n Solyaris, atunci când băieţelul de vreo 7 anişori al lui Berton se întâlneşte – poate pentru întâia oară în viaţă – cu un cal şi se fereşte, înspăimântat, de el ca de un monstru).
Seara am ajuns la un concert simfonic susţinut de studenţi ai Conservatorului din Timişoara. Din cei trei interpreţi am reţunt-o pe Adelina Suvergel care a cântat la pian Concertul în do major pt. pian & orchestră de Mozart şi, ca bonus, din suita lui Musorgski Tablouri dintr-o expoziţie, a bisat Baletul puilor care ies din găoace. Am mai auzit, tot de Mozart, şi Concertul în la major pt. pian & orchestră.
La şcoală, azi elevii mei de clasa a XI-a au tăbărât iar pe mine cu idolul lor imbatabil (deocamdată). Insistă să urmăresc şi eu măcar una din emisiunile acestei vedete media. Ce admiră in corpore la el? Faptul că „le zice bine” şi „nu iartă pe nimeni”. Că e printre puţinii care, vezi Doamne, „au curajul de a spune adevărul”. ... Revăd un clip de-al Cârcotaşilor despre VCT, leader-ul PRM, producţie 2004. Unul dintre comentatori scrie: „Într-o ţară murdară v-aţi obişnuit cu jegul coditian, cu venitul cât să vă ajungă de o pâine şi nimic altceva, cu delăsarea, nepotismul şi lentoarea autohtonă, normal că schimbarea şi adevărul au gust amar. Ţară fără aspiraţii, tineri fără viitor, bătrâni muritori de foame. Iar o ţară întreagă doarme, hipnotizată de mass-media dirijată tot de cei care vă subjugă zi de zi. Iar când adevarul vă este pus în faţă daţi cu râtul. Vai de zilele voastre împreună cu generaţia schizofrenică şi submediocră de azi”. ... Schimbarea (am crezut, unii dintre noi) s-a produs, atunci când Bombonel a fost bătut în turul doi de Marinar (aceeaşi Mărie, altă pălărie), iar „adevărul” schimbării îşi face simţit gustul amar pe zi ce trece. Elevii mei parcă nici nu-i mai simt gustul. Pentru ei „gust” au doar divertismentul ochestrat la miezul nopţii de un one man show care decupează clişee din presa românească şi „improvizează” penibil fără nicio urmă de bun simţ şi decenţă. Tânăra generaţie - mai rebelă, mai uşor influenţabilă şi impresionabilă – nu ezită să recunoască în acest tip de impostură modelul uman şi „portavocea” adevărului. Când de fapt el, adevărul şi firescul, poezia şi cultura se află în cu totul altă parte decât în cutia televizorului sau a radioului
