Am descoperit, cu numai câţiva ani în urmă, o adevărată (deci neprefăcută) oază printre lăcaşurile (ortodoxe) de rugăciune din urbe. E foarte aproape de ceea ce – chiar fără să ştiu - am căutat multă vreme. Foarte aproape de ceea ce, în occident mai ales, aveam să găsesc. E, de aceea, aproape un loc neromânesc, aparţinând unei cu totul alte lumi.
După aproape trei ani de când frecventăm acest atipic şi neromânesc loc de închinăciune sunt fulgerat de un gând. Oare ce tainică legătură să fie între sherrif-ul răposat în 1993, faţă de care am avut o relaţie de tip love & hate, şi descoperirea acestui loc fără pereche (în oraşul meu) taman lângă statul major al sherrif-ilor şi Sherlock Holmes-ilor din cetate (şi, vreme de aproape un sfert de veac, locul său de muncă)?
Să fie opera de caritate (postumă) a celui căruia, în nouă ani de zile, nu i-am spus decât – indirect, atunci când vorbeam despre el – pe numele de familie? Să fie darul său - pentru mine, his prodigal step-son - de dincolo de vămile acestei lumi? Să mă fi ocrotit el - din cer, de undeva – cu îndelungă răbdare şi cu nesfârşită dragoste, pentru ca să pot să spun, într-un târziu: Ecce ecclesia?
