Moartea – spune titlul unui roman poliţist – vine pe bandă de magnetofon. Ce simplu ar fi să vină doar aşa!...Iată, o ştire de aseară vesteşte că un şofer a gonit pe o stradă timişoreană cu un Ferrari şi a omorât un tânăr de 29 de ani ce nu avea altă vină decât aceea că se afla in the wrong place, at the wrong time. Astfel de ştiri – care, diacronic, sunt de ordinul milioanelor, poate miliardelor – asociate cu violent death mă năucesc. Cu nici cinci minute înainte acel tânăr era viu, se plimba regulamentar pe caldarâm - cu visele lui şi, probabil, cu sentimentul că e stăpân pe soarta lui - când, deodată, timpul – vorba lui Marin Preda - n-a mai avut răbdare cu el.În vara lui 2000 am ajuns pe la mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul de la Essex, Anglia, UK. Tocmai se răspândise ştirea despre catastrofa aviatică din Franţa (by the way: azi s-a mai întâmplat o tragedie aviatică, în Spania; bilanţul victimelor: peste 150 de oameni), iar una dintre monahii a comentat: „Such things can seriously challenge one’s faith, can’t they?” Brusc, mi-am amintit de reacţia personajului Domenico (din Nostalghia lui Tarkovski) faţă de toată vănzoleala şi smintelile lumii: şi-a sechestrat familia în casă ani de zile. Un copil de-al său, atunci când a apucat – pentru prima oară – să vadă lumina zilei (după ce au fost eliberaţi de nişte vecini, cu ajutorul Poliţiei) a spus: „Aceasta este sfârşitul lumii?” într-un fel, avea dreptate. Ieşirea la lumină – asemenea personajelor din mitul platonic – presupune un imens risc, oricum un risc mai mare. „Life is trouble – spunea Zorba – only death is not.”
Ieri după-amiază l-am avut ca oaspete pe fostul meu dascăl de geografie din gimnaziu, dl. Teodor Gabor. Azi (împreună cu Lucian şi Anca) am fost noi în vizită la Adriana şi Liviu, care locuiesc într-o casă cu grădină mare, a cărei vegetaţie părea desprinsă dintr-o veritabilă grădină botanică.
