Mahler 2nd Symphony

Attended (together with Raluca and a well-behaving Theodor) the world famous Simphony no.5 („Resurrection”) by Gustav Mahler. It was a success, due to its conductor, too: Meïr Minsky. At some points, there were a few musicians from the orchestra who were playing from the hall rather than from the stage, others were playing from the doorway which led to the backstage - Stereo (if not Dolby Stereo) sound avant la lettre, one may say.
Forceful and impressive piece of music (whose premiere coincided with the birth of the cinema: December 1895), quite a large audience.

• “A symphony must be like the world. It must contain everything.”
• “The point is not to take the world's opinion as a guiding star but to go one's way in life and working unerringly, neither depressed by failure nor seduced by applause.”
• “All that is not perfect down to the smallest detail is doomed to perish.”
• "I beg of you... never assume an inner or an outer pose, never a disguise.”

The Man Whisperer

„Cel ce poate îmblânzi pe cei neînvăţaţi ca să iubească învăţătura şi îndreptarea, făcător de om trebuie să se numească. Asemenea şi aceia care îndreaptă pe cei desfrânaţi către petrecerea cea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu, ca unii care schimbă alcătuirea oamenilor. Căci blândeţea şi înfrânarea este fericire şi nădejde bună pentru sufletul oamenilor.”

„Iată semnele după care se cunoaşte un suflet raţional şi virtuos: privirea, mersul, glasul, râsul, ocupaţiile şi întâlnirile cu oamenii. Căci toate acestease îndreptează spre tot mai multă cuviinţă. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu li se face străjer treaz şi închide intrarea patimilor şi a ruşinoaselor aduceri aminte.”

„Este cu neputinţă să se facă cineva dintr-o dată bărbat bun şi înţelept. Trebuie gând sfătuitor, vieţuire, încercare, vreme, nevoinţă şi dor după lucrul bun.”

„Când închizi uşile cămării tale şi eşti singur, cunoaşte că este cu tine îngerul rânduit de Dumnezeu fiecărui om. Elinii îl numesc demonul propriu. Acesta fiind neadormit şi neputând să fie înşelat este pururea cu tine, toate văzându-le, fără să fie împiedicat de întuneric. Dar cu el este şi Dumnezeu, Cel ce se află pretutindeni. Căci nu este vreun loc sau vreo materie în care nu este Dumnezeu, ca Cel ce e mai mare ca toţi şi pe toţi îi cuprinde în mâna Sa.”

(Antonie cel Mare)

Multiple choice

“Pentru ce ar avea omul nevoie de atâta studiu?...Dar atunci putem întreba pentru ce ar avea omul nevoie de atâta aer de respirat? Nu vi se pare o risipă? De ce mâncăm zilnic? De ce există 5 miliarde de oameni de rase diferite şi religii insondabile, mai degrabă decât 5 mii, de o singură rasă şi o singură religie, câţi încăpeau în cetatea lui Platon? De ce este cultura inseparabilă de prezenţa în lume a omului? Dar sexualitatea? Dar moartea? De ce există ceva, mai degrabă decât nimic? Personal, voi aştepta liniştit momentul prezentării mele în faţa lui Dumnezeu pentru a afla răspunsurile adevărate la aceste întrebări pasionante.”

(Horia Roman Patapievici)

Seamus Heaney - 2 poems

Scaffolding (by Seamus Heaney)

“Masons, when they start upon a building,

Are careful to test out the scaffolding,

Make sure that planks won’t slip at busy points,

Secure all ladders, tighten bolted joints.

And yet all this comes down when the job’s done,

Showing off walls of sure and solid stone.

So if, my dear, there sometimes seem t be

Old bridges breaking between you and me,

Never fear. We may let the scaffolding fall,

Confident that we have built our wall.”

Personal Helicon (by Seamus Heaney)

“As a child, they could not keep me from wall.

And old pump with buckets and windlasses.

I loved the dark drop, the trapped sky, the smells

Of waterweed, fungus and dark moss…

Now, to pry into roots, to finger slime,

To stare, big-eyed Narcissus, into some spring

Is beneath all adult dignity. I rhyme

To see myself, to set the darkness echoing.”

Message in a bottle

În Germania nazistă, prin 1936, un evreu (Stefan Zweig) scrie o carte despre Sebastian Castellio – promotor până la moarte al libertăţii de exprimare, într-un ev întunecat de regimul totalitar instaurat de Jean Calvin (avea să plătească îndrăzneala de a-l fi contrazis cu preţul vieţii) şi eminent gânditor umanist, ce acorda mare importanţă toleranţei religioase în vremurile intolerante de la începutul Reformei.

„Castellio şi Calvin sunt doar exponenţii unei antiteze invizibile, dar de neînvins. Indiferent cum vom denumi polii acestei permanente tensiuni – toleranţa contra intoleranţei, libertatea contra totalitarismului, omenia contra fanatismului, individualitatea contra automatismelor, conştiinţa contra violenţei – toate exprimă în fond hotărârea profund lăuntrică şi strict personală, specfică fiecărui ins în parte: omenia sau politicul, Ethosul sau Logosul, pesonalitatea sau colectivitatea. Teologia a fost doar o mască întâmplătoare a vremii.”

„Niciodată până acum nimeni n-a reuşit să impună, pe cale dictatorială, întregii planete, o singură filosofie, o singură concepţie asupra lumii şi niciodată nu va izbuti, deoarece spiritul va şti să se apere de orice robie, va refuza mereu să gândească în tipare comandate, să se banalizeze şi să se niveleze, să se lase supus mecanismelor şi totalitarismului.”

„Această Institution de Calvin constituie una din cele zece sau douăzeci de cărţi ale lumii despre care se poate spune, fără exagerare, că au schimbat cursul istoriei şi au transformat Europa.”

O dată cu recunoaşterea publică – forţată! – a catehismului lui Calvin s-a terminat cu „libertatea omului creştin” cerută de Luther: „Este exclus din biserică şi cult, fără nici o excepţie, tot ceea ce ar satisface sentimentele. După Calvin apropierea de Dumnezeu n-o realizează sufletul exaltat de artă, pătruns de mireasma dulce a tămâii, vrăjit de sunetele muzicii, sedus de frumuseţea chipurilor şi sculpturilor aşa-zis pioase. Adevărul stă în claritatea severă a spiritului, în cuvântul Domnului.” Deci: „Afară cu tot ceea ce amorţeşte sufletele de o bucurie extatică: muzica, zvonul orgii în timpul slujbei. La Geneva tac până şi clopotele bisericilor. Nu prin dangătul lor trebuie să-şi amintească adevăratul credincios de datoria lui. Evlavia nu are nevoie de exteriorizări, de jertfe şi daruri, ci doar de disciplină interioară.”...”Afară cu liturghia şi ceremoniile religioase, jos cu toate simbolurile credinţei.”...”Cu un gest brusc, Calvin desfiinţează sărbătorule din calendar.” „A te apropia de Dumnezeu prin extaz şi exaltare înseamnă trufie - acesta e tâlcul cel mai adânc al calvinismului.” „Poliţia de moravuri cunoaşte tot atât de puţin odihna sau uitarea cât Calvin însuşi.”

Rhetorical question 4evergreen: „Să fie cu adevărat imposibil ca între oameni cu frica lui Dumnezeu să existe concomitent o divergenţă de opinii, dar şi o unitate sufletească?”

Happy ending: „Mereu se va ivi un Castellio care să se răscoale împotriva lui Calvin oricare ar fi el, şi care să apere independenţa suverană a conştiinţei tuturor silniciilor violenţei.”

Gândurile cu care Zweig îşi va fi trmis, ca pe un message in the bottle, S.O.S.-ul au fost parcă născute de acelaşi mindset care l-a determinat pe Mihai Sebastian să încheie astfel cartea sa, Cum am devenit huligan (în care comentează reacţiile violente – atât din partea evreilor ultraconservatori, cât şi din partea românilor ultranaţionalişti/legionari – apărute după publicarea volumului său anterior, De două mii de ani): „Încredinţez aceste foi unui om tânăr, care le va primi cu bună-credinţă şi le va citi aşa cum ar sta de vorbă cu el însuşi. Nu-l cunosc pe acest tânăr şi nu ştiu unde este. Dar sunt convins că el există.”

Inscriptie (de Rainer Maria Rilke)

“stinge-mi ochii: eu te pot vedea,

astupă-mi urechea: te pot auzi,

şi fără picioare pot să merg spre tine

rupe-mi braţele, eu te cuprind

cu inima ca şi cu-o mână,

turteşte-mi inima şi creieru-mi te va pulsa,

şi dac-ai să-mi arunci foc în creier,

am să te port pe sânge”

(Rainer Maria Rilke)

Fellini despre Fellini

• despre sport & politică : „Nu sunt şi n-am fost niciodată un homo politicus. Politica şi sportul mă lasă complet indiferent, fără reacţii, inert şi aiurea. (...) Competiţia, înfruntarea corp la corp, lupta, înfrângerea, rivalitatea , toate la un loc mă lasă mai mult decât indiferent, îmi trezesc ostilitatea. Evident că în forul meu interior sunt solidar în secret cu cel care pierde, faptul că două persoane se înfruntă pentru a vedea care e cel mai puternic, cel mai agil, cel mai curajos, deci cel mai frumos, mi-a provocat de când mă ştiu un sentimentde refuz, de revoltă.”

• despre Biserică: „Lăsând la o parte evaluările personale, meritele Bisericii sunt cele ale creării unei gândiri care tinde să ne ocrotească de magma devorantă a inconştientului. Gândirea catolică, asemeni gândirii islamice sau gândirii hinduse, este o construcţie intelectuală care, stabilind un cod de comportament, caută să ne dea o busolă, o orientare pentru a ne ghida în misterul existenţei: un proiect al spiritului care ne poate salva de oroarea existenţială care înseamnă lipsa oricărei semnificaţii.”

• despre pornografie: „Dacă aş face un film pornografic? Însuşi cuvântul conţine o anumită conştiinţă a vulgarităţii; or, cineva care este conştient că este vulgar, nu poate fi astfel. N-aş şti să ies din această contradicţie; iar deprinderea cu valorile figurative ar transfigura toată traba, încât n-aş fi pe plac nici pe placul comanditarilor, nici al acestei specii de public. În rest, n-am găsit pe nimeni care să spună: Ah, am văzut un film porno frumos.” Întotdeauna am auzit spunându-se că erau femei urâte, că spectatorii se simţeau la morgă sau la abator. Cu alte cuvinte, că în ele se respiră un aer de bordel, cinematograful porno dând senzaţia că ţtii mai puţin ca înainte şi că ai participat la un ritual colectiv degradant.”

Mind the wording

I keep saying that I want to follow in the footsteps of James Joyce, who said he chose “silence, exile and cunning” in order to defend himself from the maddening world, but it seems I still have to work on in. Sometimes I seem to fall and engage in talks and disputes over issues that cannot be settled that easily. All in all: I still talk too much.
Whether my conversation with PS (just before the evening concerts for flute, piano & orchestra by Mihail Jora & Mozart) has been or not food for thought – only time will tell. But this I know: I do feel weary of such theological talk – it’s high time I started to nip it in the bud, for where do I expect it to lead? Nowhere. Or, as Leon Wieseltier put it (in Against Identity):

“Dacă nu mă pot explica acelor care nu sunt ca mine, îmi pierd plăcerea de a mă explica celor care sunt ca mine.”

I totally agree with Somerset Maugham, who wrote:

“It is a dangerous thing to order the lives of others and I have often wondered at the self-confidence of politicians, reformers and suchlike who are prepared to force, upon their fellows measures that must alter their manners, habits, and points of view. I have always hesitated to give advice, for how can one advise another how to act unless one knows that other as well as one knows oneself? Heaven knows, I know little enough of myself: I know nothing of others. We can only guess at the thoughts and emotions of our neighbours. Each one of us is a prisoner in a solitary tower and he communicates with the other prisoners, who form mankind, by conventional signs that have not quite the same meaning for them as for himself. And life, unfortunately, is something that you can lead but once; mistakes are often irreparable, and who am I that I should tell this one and that how he should lead it? Life is a difficult business and I have found it hard enough to make my own a complete and rounded thing; I have not been tempted to teach my neighbour what he should do with his.” (The Happy Man)

And I definitely do believe, like Horia Roman Patapievici:

“Trăim într-o ţară în care nu răul este la umbra binelui, ci binele este la umbra răului; în care răul e normal, iar binele e excepţia. “

“Pe Dumnezeu nu îl cauţi decât după ce l-ai găsit. Unde trebuie căutat ceea ce nu ai găsit niciodată ?”

“Forma tipică a aberaţiei activismului politic ortodoxist este, la noi, legionarismul, adică justificarea etnică şi religioasă a asasinatului politic.”

“Singurul lucru care trebuie făcut este ca preoţii să se învrednicească cu adevărat, iar comunitatea religioasă a laicilor să se formeze şi să fie fraternă, comunitară.”

“Kitsch-ul perfect al covoarelor, icoanelor şi obiectelor tehnice (difuzoare, lumânări electrice, reşouri etc.) din bisericile noastre îţi rupe inima. Să îl tolerezi nu înseamnă decât o concesie făcută falsităţii, nicidecum o pliere la ‘credinţa străbună’”

“De la teologii de azi aştept să ia în serios, fără obişnuita retorică a unei predanii nepricepute, provocarea modernităţii, ceea ce înseamnă realitatea unei societăţi atee populată cu creştini de toate nuanţele (în ţările unde omul alb mai este încă majoritar).”

“Ortodoxia, ideal vorbind, este un mod de a fi, un fel de a simţi şi de a te mişca, un mod de a răspândi şi unul de a primi miresmele, un mod de a fi în legătură cu lumea.”

“Nu mă regăsesc deloc în instituţia BOR. Dacă vă referiţi la trupul credincioşilor şi efectuarea tainelor, particip la ea în mod moderat. Instituţia numită BOR nu îmi stârneşte respect şi, de aceea, nu am încredere în ea qua instituţie.Preoţii noştri nu ştiu să fie împreună cu tine: ei de călăresc neglijent, de la distanţă, fără să se uite la tine, la persoana ta vie, concretă, irepetabilă şi fragilă – dar mereu cu ochii la banii tăi, în care se spurcă aproape toţi.”

“Asceza nu e numai bătutul mătăniilor. Şi căsnicia e o asceză. Filiaţia e o asceză. Boala e o asceză. Viaţa de om izgonit din paradiso terrestre e asceză. De aceea, la disperarea de a fi om există o singură reţetă: fii plin, fii viu, fii prezent (=creator) şi caută Prezenţa.”

So: silence, please + mind your wording, Mr. Teacher.