TNT

Am fost tustrei la teatru – pentru Theodor a fost prima piesă de teatru la care a asistat. După 1990 Teatrul Naţional din Timişoara nu prea mai mi-a spus nimic - nici o montare memorabilă, aşa cum ofereau stagiunile din perioada couminstă. Pe atunci (la începutul anilor 80) aveam să descopăr – ca elev de gimnaziu – teatrul, prin piese ca Mobilă şi durere (după Teodor Mazilu), Ca frunza dudului din rai (după D. R. Popescu), Arma secretă a lui Arhimede (după Dumitru Solomon), Haina cu două feţe (după Stanislav Stratiev) – toate montări ale TNT. Prin 1984-1985 aveam să fiu uluit de montarea lui Ştefan Iordănescu după Vrăjitorul din Oz (de Frank Baum). Scena demitizării vrăjitorului mi-o amintesc şi acum. La fel, decorul (o linie albă întreruptă ce marca drumul personajelor) şi muzica lui Ilie Stepan (piesa Pasărea P din coloana sonoră a spectacolului a apărut pe un LP).
Astă-seară am văzut o nouă montare de Iordănescu (pe care l-am întâlnit în două rânduri după 1990): Parcul (după Botho Strauß) - cu teme din A Midsummernight’s Dream. O muzică electronică de atmosferă (Ildiko Fogarassy – alături de care am petrecut toţi trei câteva zile frumoase la Rimini, în 2004) ce mi-a amintit de sound-ul produs de Kronos Quartet pentru Requiem for a Dream, lumini verzi, roz, ţipătoare, personaje cu tunsori punk şi costume ce imită pielea tatuată, limbaj şi purtări licenţioase – toate vrând să compună – aşa cum am aflat din prolog, „o societate destoinică aproape la fel de îndepărtată de lucrurile sfinte, ca şi de poezia eternă”. N-am stat decât până la pauză. La ieşirea din TNT ne-am ciocnit de Ramona şi de Ondine - fugare, ca noi, de la spectacol. Puţin mai încolo pe stradă, chiar lângă cofeteria artiştilor (Simfonia), un Ştefan Hruşcă ‘nalt ca bradu’ şi înveşmântat cu o haină albă din păr de oaie dădea un interviu sub nişte spoturi de lumină.

Insight

Ce rol crucial joacă întâmplarea în viaţa omului - sau poate felul în care ne raportăm noi la ceea ce ni se întâmplă...Un gest, o vorbă, o privire pot adesea să ne determine comportamentul, într-un fel sau altul. Poate că sensul dat de Apostoli şi de Părinţi trezviei (pe baza înţelepciunii hristice) este tocmai acela de a ne feri pe cât putem să nu îl smintim pe cel de lângă noi cu depresiile şi frustrările noastre, de a sta „întru frica lui Dumnezeu, păzind şi supraveghind lucrarea virtuţilor” până când conştiinţa noastră se va dezrobi şi ea dimpreună cu noi, devenind – după cum spunea Isaia Pustnicul – „paznica noastră, arătându-ne fiecare lucru de care trebuie să ne ferim; dacă însă nu o vom asculta, ea se va depărta de la noi şi ne va părăsi şi vom cădea în mâinile vrăjmaşilor, care nu vor mai avea milă de noi. Căci iată cum ne-a învăţat Stăpânul nostru, zicând: Împacă-te cu pârâşul tău, până eşti încă pe cale cu el”. Cine este „pârâşul nostru”? Nimeni altul decât conţtiinţa, fiindcă „se împotriveşte omului ce vrea să facă voia trupului, iar dacă acesta nu vrea să o asculte îl dă pe mâna vrăjmaşilor săi”...Nu pot să nu-mi amintesc o scenă din Nattvardsgästerna / Lumină de iarnă (1962) de Igmar Bergman: undeva, într-un cătun îndepărtat din Suedia, un enoriaş (cu tendinţe sinucigaşe) are o întrevedere cu pastorul satului (un om ros de îndoieli) şi, după ce îi aude lamentaţia, este cuprins el însuşi de un fatal frig existenţial şi se sinucide. Există însă – din fericire – şi reversul situaţiei: întâlniri cu oameni, lucuri, fapte care te zidesc şi-ţi revarsă în inimi energie şi voinţă de a trăi cât să ajungă la o armată de oameni strânşi la un loc. Este, poate, întâlnirea cu Frumosul – natural şi artistic. Dar mai e ceva: există, în unii oameni, o predispoziţie naturală spre voie bună, spre bună dispoziţie, spre muzică, spre cântec, spre armonie, iar acest dat natural poate suplini, uneori, chiar unul din simţurile fundamentale ale omului - văzul, de exemplu. Este, cum spun englezii, un insight pe care-l ai sau nu. Nu sunt doar vorbe, e – pentru noi, părinţii lui Theodor – o experienţă i-mediată cu care fiul nostru ne hrăneşte (şi obişnuieşte) zi de zi.

It's show time, folks

Theodor repetă refrenul din Odă bucuriei (Schiller / Beethoven) pentru micro-recitalul pe care – alături de alţi copii - îl va da luni (17 decembrie) pe scena TNT, în cadrul unui spectacol la care participă şi cunoscutul rapsod popular Grigore Leşe:

Slavă ţie stea curată, voie bună pe pământ
Astăzi ne simţim aproape, sol din rai cu soare sfânt.
Vraja ta aduce iară pe popor lângă popor,
Toţi pe lume, fraţi noi suntem
Când apari uşoară-n zbor.

Ar fi prima sa ieşire în public, pricinuită de invitaţia lui PS…Încă nu ştim cum va reacţiona, dar sperăm să fie de bun augur prezenţa lângă el, pe scenă, a profesorului său de pian (MJ).

În ziua următoare Theodor va fi master of ceremonies la serbarea de Crăciun de la grădiniţa lui.