Tarkovski era mai blând: referindu-se la starea căzută a omului contemporan (temă prezentă în Solaris, Stalker, Nostalghia şi Offret), regizorul spunea că ar fi de ajuns ca omul postmodern („post-creştin”) să-şi recupereze măcar o deprindere, pe care apoi s-o exerseze cu regularitate. El credea astfel că dacă omul contemporan (căruia îi este imposibil să mai creadă) nu-şi mai poate asuma niciun ritual (de rugăciune, de exemplu), i-ar fi de folos măcar să arunce – cu religiozitate - un pahar de apă la toaletă, mereu la aceeaşi oră din zi. Asta i-ar da un sens, dacă n-a reuşit să desluşească un sens al vieţii niciunde într-altă parte. Adevărul deci ar putea să se ascundă (şi) în metodă, în ritual, în forme, în calendare.
Cu ce rămânem după 2023 (III)
-
*Anul 2023 încă nu s-a încheiat pentru unii. Lucrează încă la deconturi
pentru că, și asta am auzit în cor, a fost un an cât trei. Alte voci spun
că anul...
4 weeks ago