Sâmbătă seara am stat doar la două din cele trei părţi ale concertului-recital cu Cvartetul Silvestri (care a cântat Cvartetul de coarde în Do major K.V.465 de Mozart şi Cvartetul de coarde op. 108 nr.7 de Şostakovici) pentru că m-am grăbit să ajung în faţa televizorului (acasă la my in-laws) să revăd Rătăcire de Al. Tatos după 30 de ani de la premieră. Ioana Pavelescu (memorabilă din Osânda) este Doina, o tânără absolventă de filologie speriată de perspectivele sumbre oferite de rămânerea în România, ce renunţă la iubitul ei Adrian (Dan Nuţu, acelaşi perdant din Suta de lei şi din Tănase Scatiu, însă într-o altă ecuaţie regizorală) pentru a se mărita cu Hans, un neamţ din RFG care o scoate în lumea unde a visat să trăiască. Viaţa printre străini o însingurează şi, măcinată de dor de iarba verde de acasă, revine – după o scurtă rătăcire - în ţară. Povestea e spusă onest, fără emfază (şi fără concesii făcute melodramei sau filmului de comandă socială) de Tatos – unul din regizorii români din anii 70-80 cei mai puţin virusaţi ideologic.
Duminică, după Liturghie, am mers la slujba de botez a Filoteei – fetiţa lui Dorin şi a Liei – la biserica de lângă sediul Poliţiei. Acolo am continuat baia de contemplare a cerului mai galben ca mierea din icoanele altarului – şi la Poliţie (ca şi la capela noastră de duminică) programul iconografic al catapetesmei te seduce prin frumuseţea fără zorzoane a icoanelor bizantine. Ne-am reîntâlnit cu Pr. Serafim de la Cebza, cu Ioana şi mătuşa ei. Apoi a urmat recepţia de la Flora. Abstinenţa mea alimentară autoimpusă (n-am mai mâncat nimic vreo 26 de ore, de la botezul Magdei din ajun) s-a terminat – aşa cum ne-am aşteptat - cu un festin ce ne-a amintit de recepţia de nuntă la fel de friendly a prietenilor noştri Michelle & Cornel din 13 mai anul trecut. Împreună cu Theodor (care a mâncat în rând cu noi) am savurat bucate variate şi gustoase pe parcursul a nu mai puţin de şase ore, timp în care – alături de prietenii noştri: Oana, Michelle, Cornel, Tatiana, Claudiu, Dorel, Ioana şi Ovidiu – ne-am plimbat pe faleza de pe malul Begăi. Locaţia aleasă nu are egal în Timişoara – nici un alt local nu oferă un spaţiu exterior de plimbare mai mare şi mai frumos. Play list-ul a cuprins piese de-ale patriarhilor muzicii uşoare româneşti (Du-mă acasă, măi tramvai; Ţărăncuţă, ţărăncuţă), Ploaie în luna lui Marte (cântată de Paula Seling), Mocioriţă cu trifoi, muzică populară din Banat şi Ardeal, piese pop sârbeşti şi din folclorul sârbesc, UB40, şi – la sugestia mea – trei melodii cântate de Loredana Groza (Bună seara, iubito; Zăpada palmei tale şi Ce va fi cu iubirea mea?). Bucuria amiciţiei lui Ovidiu e recentă (l-am întâlnit prima oară săptămâna trecută la conferinţa lui Ion Minoiu, când – alături de Dorin – a cântat câteva piese psaltice, apoi l-am reîntâlnit ieri la botezul Magdei); cu el am conversat despre Pr. Serafim Rose, Pr. Valerian şi Pr. Vlasie, despre Tarkovski vs. (relativ) recentul hit în mediul creştin ortodox, Ostrov, despre H.R. Patapievici şi Mihail Neamţu, despre Steinhardt şi Concurs-ul lui Dan Piţa, despre The Passion of Christ de Mel Gibson vs. Il vangelo secondo Mateo de Pasolini. Am plecat de la Flora pe acordurile lui Mircea Rusu Band: Iarba verde de acasă / să mă rătăcesc prin lume nu mă lasă. N-am mai ajuns seara la concertul extraordinar al Ansamblului de Percuţie din Cluj-Napoca, unde s-a cântat – printre altele – Suita Carmen de Bizet-Scedrin, însă a meritat să rămânem alături de prietenii noştri. Cândva, God willing, îi voi povesti Filoteei despre recepţia de neuitat de după botezul ei.
