Sunday, 10 February 2008

Cum e oare?

Medley / Stela Enache & Florin Bogardo


cum e oare, cum e oare, cum arată dragostea? (bis)

este-un vifor, ori o boare, este-un cântec

cum e ea ?

cum e oare, cum e oare cum arată dragostea ? (bis)

un vis romantic m-a făcut să cred că-ntr-o zi împlinirea îşi va găsi

şi mi-a luat cu el inima

fără lună, fără stele sau neon, fără versuri despre micul Cupidon

cum e oare, cum e oare, cum e oare cum arată dragostea ? (bis)

apari iubire la izvor, în umbra dulce-a unui nor

când răsări-va prima stea, apari din vis iubirea mea

nu sunt decât o rasuflare, în palma ta plutind uşor

şi mă-nconjor cu val de mare, cu val de mare rătăcitor

fromoaso, ţi-s ochii aşa de negri, încât seara

când stau culcat cu capul în poala ta

îmi pare că–s izvorul din care curge noaptea

peste munţi şi peste văi, lumina mea

tu eşti primăvara mea cu ochi de stea şi mâini de flori

de vrei orice nor tu îl alungi peste zări cu glas de dor, de dor

hei, tu, tu aprinsa stea fii lumina mea,

dă-mi aripi sa zbor pe unda clipelor

tu, tu aprinsă stea adu-mi dragostea

pe ţărm deschis iubirii fii gândul meu

cântul păsărilor ingemănate-n zbor

dă-mi degetele tale de petale ninse şi de vânt

dă-mi ochii tăi în care stele-s aprinse de-un cuvânt

şi spune-mi că fântâna-mi tot cere două gene

si că fructele încep în fiecare primăvară doar cu mine

ochi în ochi plutim spre o stea de-argint

vom dansa murmurând întâiul vals

vraja lui ne preface într-un cerc rotitor

într-un arc de iubire dulce ameţitor, dulce ameţitor

cei ce iubesc mai aproape sunt de zbor, de tărâmul zorilor, lumea e a lor

cei ce iubim să nu uităm, să nu uităm nicicând să iubim trandafiriii

ei sunt pe-acest pământ un simbol al iubirii

nu este-adevărat că sunt flori trecătoare

surâsul lor curat niciodată nu moare

Copacul dorinţelor

În sfârşit ne-am făcut timp să vedem (la TV) un film în premieră. Am prins pe ProCinema, la emisiunea lui CTP, filmul gruzin al lui Tenghiz Abuladze Natvris khe / Copacul dorinţelor (1976). Pe Abuladze aveam să-l descopăr – întâlnire crucială - în 1990, o dată cu a sa Pokajanie / Căinţă – poate ultimul mare film din spaţiul (ex)USSR pe care l-am văzut.
Abuladze practică un cinema pur-sânge, mai aproape de Paradjanov decât de Tarkovski (contrar celor afirmate de CTP). Copacul... reia marile teme universale: iubirea neîmplinită (sau împlinită dincolo, în cer, pentru că „trei lucruri nu se găsesc pe pământ: o scară până la cer, un pod peste mare şi dreptate”), nebunia, revoluţia. Da, am regăsit aici şi varianta gruzină a Bubulinei (din Zorba the Greek), şi cadrul rural, primitiv, pre-modern, şi natură şi natură umană. Aşteptăm să vedem şi Ruga - prima parte a trilogiei.

CTP vorbea despre „filmul apăsat” (Abuladze, Tarkovski etc.) vs. „filmul-clip”. E clar, e limpede ca lumina zilei: epidemia producţiilor-„clip”, a producţiilor gen soap sau sit-com e necruţătoare. A afectat (asemenea politicii) milioane de minţi despre care puteai să juri că nu-şi vor trăda crezul
şi nu vor da galaxia Gutenburg pe galaxia imaginilor. A imaginilor golite de sens, a imaginilor ademenitor-înnebunitoare. În ziua de azi, vizionarea unui film ca al lui Abuladze este un lux pe care puţini şi-l mai îngăduie. De fapt, în era loisir-ului generalizat, în bâlciul derizoriului ce se întinde peste tot, interesul pentru alte filme decât cele obligatoriu americane şi „contemporane” (recente) echivalează cu interesul pentru o limbă moartă. Presupune izolare şi marginalizare. So what? Răsplata pe care ţi-o oferă o capodoperă îşi merită sacrificiul.

De câte ori eşti lângă mine

De câte ori eşti lângă mine / voice: Stela Enache / music & arr. Florin Bogardo

de câte ori eşti lângă mine

şi cerul parcă mă susţine

cu fruntea lângă Ursa Mare

îmi dai tăceri răscolitoare


mi-ascunzi paharul cu tristeţi

cu murmur de sclipiri mă-mbeţi

mă urci spre stele desfrunzite

la cântece neauzite


de câte ori eşti lângă mine

şi cerul parcă mă susţine

cu fruntea lângă Ursa Mare

îmi dai tăceri răscolitoare


să spargă zorii nopţile nefaste

urcând apoi pe cerul liniştit

şi să se facă zi cu spaţii vaste

un anotimp aşa cum l-am dorit


să fim ca nişte păsări în văzduhuri

cuprinse de extazul rotitor,

lăsând în urmă numai vane lucruri,

ca penele care-au căzut din zbor,

din zbor