Laudă iubirii

iubita mea, îndrăgostiţii sunt

averea ăstei lumi în legănare

chiar ce e slab, nevolnic, fără gând

devine-o clipă visător şi mare

proprietăţi de cer imaginare

deschid atâtea inimi cenuşii

palizi bătrâni devin frumoşi copii

şi flăcări se aprind în înserare

săracul cel mai hăituit de tot

crescut la umbra spaimelor în floare

bogat devine, fericit şi tare

şi mări de aur traversează-not

iubita mea, atâta bogăţie

ai revărsat în mine deodată

că în odaia mea întunecată

rodeşte lângă cer viţa de vie

(Lucian Avramescu)

De la drama la cabotinaj

Pe la începutul anilor 80 numele lui Claudiu Bleonţ (n. 1959) era pe buzele tuturor – cineaşti, critici sau spectatori de teatru şi film din România. L-au impus atunci rolurile din D’ale carnavalului; A douăsprezecea noapte; Caligula; Zbor deasupra unui cuib de cuci de pe scena TNB, dar şi activitatea de la Teatrul din Petroşani (în montări alături de Magda Catone şi Patricia Grigoriu): Anonimul veneţian; Într-un parc, pe o bancă; Un bărbat şi mai multe femei. După terminarea Cucilor…, în aplauzele care nu se mai sfârşeau, Florin Piersic – povesteşte actorul George Motoi pentru revista Cinema, în 1985 - îl lua de mână, îl săruta pe frunte şi-l împingea în faţă: „Bleonţ se supune modest. Băiat cuviincios, decent şi serios. Pare întotdeauna grăbit, pesemne că mai studiază şi acasă…E, cum s-ar zice, obsedat de profesie şi sperăm să rămână aşa, să nu-l ameţească, ca pe alţii, atât de timpuriu, succesul…”

Pe marile ecrane apare pentru prima oară în super hit­-ul autohton Fata morgana (1980) – un soldat tanchist, o apariţie episodică, nesemnificativă. Celelalte roluri de film ante 1990 – puţine, dar esenţiale – aveau să-l transforme într-una din cele mai îndrăgite prezenţe actoriceşti ale momentului: compoziţii nu atât de vârstă (ca în Rochia albă de dantelă), cât de caractere şi tipologii diverse, refuzând cantonarea într-un anume gen de roluri sau stil de interpretare.

În Concurs, apologul lui Dan Piţa din 1982, era un simplu muncitor în veşminte extrem de modeste, blând în gesturi, smerit cu inima şi cuminte la vorbă. A apărut de nu se ştie unde pe o sărmană bicicletă (aluzie la asinul pe care-a încălecat Iisus de Florii?) şi nimereşte într-un concurs de orientare turistică – o sarcină duminicală „de partid” căreia îi răspund angajaţii unei întreprinderi de stat. Puştiul său (căci, fiind cel mai tânăr, aşa i se spune) devine un fel de călăuză a concursului. Dar – scrie Nicolae Steinhardt – deşi „îi scapă de şerpi, de ispita sinuciderii, de belele şi necazuri fără număr, îi trezeşte din letargie, le întinde mâna spre a-i ajuta să treacă peste o prăpastie, îi aduce la lumină din întuneric, se bagă în apă adâncă pentru ei, le poartă rucsacurile şi greutăţile (păcatele, cum ar veni, dacă am ţine cu tot dinadinsul a grăi simbolic), nu-i poate vindeca de orbire şi smulge din gropile unde înşişi se aruncă ori cad prosteşte după ce, plini de nădejde, pentru alţii le-au săpat”.

De o cu totul altă factură sunt celelalte roluri din filmele lui Dan Piţa ante-1990. În Dreptate în lanţuri (1983) e dezertorul Năstase care, dezamăgit în amor, îşi pune capăt zilelor. Îi lasă camaradului său Ion (Petre Nicolae) o ramă de tablou, spunând-i premonitoriu: „Să n-o vinzi. Să nu vinzi!” Apoi urcă pe o scară lungă, ce pare să ajungă la cer, pentru a-şi pregăti propria moarte prin spânzurare. În Pas în doi (1985) Bleonţ joacă un „Casanova fără vocaţie” (Eugenia Vodă), un strungar iscusit ce face facultatea la seral, sabreur şi D.J. în timpul liber, victimă a unui ménage à trois. În Rochia albă de dantelă (1989) este un neurochirurg ce poartă-n suflet ani mulţi o iubire neîmplinită pentru o fostă colegă de liceu care-i devine pacientă şi pe care nu o poate salva.

Fastă avea să fie şi întâlnirea cu Mircea Veroiu din 1983, la Să mori rănit din dragoste de viaţă: un tandem gen Don Quijote - Sancho Panza cu Gheorghe Visu, în care Horaţiu (jucat de Bleonţ) este un împiedicat, un naiv, aproape un fanatic, străin de liniştea şi siguranţa Puştiului din Concurs. Fragil şi cuprins de elan patriotic (suntem în Ardealul de dinaintea Marii Uniri) este şi Vasile Murăşanu din filmul lui Nicolae Mărgineanu, Flăcări pe comori (1988). Excentric şi cam imatur, personajul lui aduce a Buster Keaton (cel din The General).

După 1990, o nouă epocă şi o nouă ideologie aveau să se impună în România, într-un climat (încă in progress) de „tranziţie”. Incitante proiecte şi colaborări peste hotare, numeroase roluri secundare în filme comerciale (româneşti şi străine). Ameţit de succes, Claudiu Bleonţ lasă deoparte esenţele şi partiturile sofisticate, elaborate în favoarea filmului şi teatrului facil (cu câteva excepţii, printre care sigur se numără colaborarea cu Radu Nicoară la Polul Sud, cu Lucian Pintilie la O vară de neuitat, cu Liviu Ciulei şi cu Andrei Şerban la montările lor eveniment de la Bulandra şi TNB), a apariţiilor cabotine din telenovele şi diverse show-uri de divertisment TV cu mare priză la public.