Monday 14 July 2008

Oliver Story

Am încheiat lectura unei cărţi: Touching Heaven. Discovering Orthodox Christianity on the Island of Valaam, de John Oliver - încă o cronică a descoperirii Ortodoxiei de către un „heterodox”, asemenea celor scrise de Franky Schaeffer (Dancing Alone) şi Carl Carlton (The Way). Parcă la Oliver reconsiderarea trecutului „ante-Ortodox” nu e atât de vehement-polemică. Întâlnirea sa cu mediul monahal (pe atunci în plină reconstrucţie, după anii de prigoană comunistă) de la Valaam i-a dat un boost nevoii de schimbare şi de aflare a propriei identiteţi (rootedness). Surprinzător de sincer este episodul coming home. După trei săptămâni de asprime, de nevoinţe duhovniceşti şi fizice, după acest curs intensiv de „ortopraxis”, Oliver se întoarce în America. Încă de pe aeroport, pe când se afla într-o escală în Helskinki, a început să piardă lupta cu tentaţiile „confortului ocţidental”: dă iama-n rafturile cu ciocolată, se ghiftuie cu mâncăruri care de care mai delicioase, îşi cumpără şi citeşte ziare. Ajuns acasă e tentat să folosească maşina personală întotdeauna când merge la cumpărături, să frecventeze cât mai des lanţurile de magazine din cartier, să meargă la plajă unde, vrând-nevrând, îşi alimentează poftele cu siluete îmbrăcate - sumar - „la limita legalităţii”. După tot acest huzur (sau concomitent cu el) gândul îi zboară însă înapoi la Valaam, unde mâncarea era mizerabilă (zice el), dar ştiai să preţuieşti ceasul cinei şi unde monahii – fiinţe care nu-şi îngăduie să umble despuiaţi - se luptă să-şi canalizeze energiile spre „lucruri folositoare”.

Oricum, demersul autorului – de a descoperi (si trăi) tainele Ortodoxiei, de a afla valoarea pâinii câştigate prin trudă, de a fi „monah pentru o zi”, de a găsi un echilibru între acţiune şi contemplaţie, de a înţelege valoarea clipei prezente – este vrednic de luat în considerare. Mai departe însă, fiecare îşi acordă trăirea duhovnicească la oazele de frumuseţe şi omenie din ritmurile discorcentante ale (post)modernităţii după puterile sale.

Din puţul gândirii

Ev.Z citează sursa ziare.com, care a publicat câteva din perlele elevilor români de la Bacalaureatul acestui an: „În cunoscuta baladă Mioriţa, sunt descrise câteva întâmplări în care sunt implicate doi criminali, o oaie turnătoare, şi un cioban care şochează prin prostia lui. (...) Toma Alimoş era viteaz pentru că cu o mână conducea calul, cu o mână îşi ţinea maţele şi cu o mână se bătea cu Manea. (...) Inima este împărţită în două atricule şi două testicule. (...) Lăpuşneanu s-a ţinut de cuvânt când a zis «De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu!». Dovadă că azi cel mai întâlnit nume este Popescu. (...) Zoe şi Tipătescu se iubeau pe la spate. (...) Ion Creangă s-a născut între anii 1887-1889.(...) Împăratul avea o grădină şi în fund un măr. (...) Moromete făcea pârtie pe salcâm ca să se dea cu sania. (...) Eminescu este trist pentru că nu a reuşit să facă nimic în viaţa lui.“ Comisia Europenă – se spune acolo - a dat publicităţii un raport privind progresele înregistrate în domeniile educaţiei şi formării profesionale. Astfel, potrivit studiului prezentat de CE, România şi Bulgaria sunt pe ultimul loc, cu un procentaj de 50 la sută din totalul adolescenţilor în vârstă de 15 ani cu performanţe slabe în a citi şi înţelege un text, urmate de Grecia cu 27,7 la sută, Italia 26,4 la sută şi Spania 25,7 la sută. Concluzia editorialului: Pur şi simplu, toate guvernele postdecembriste şi-au bătut joc de învăţământ. Profesorii şi dacălii au devenit nişte paria ai societăţii, iar fiecare ministru şi-a propus o reformă, debusolând şi mai mult sistemul. La acestea se adaugă, bineînţeles, şi delăsarea elevilor, care nu mai au efectiv modele. La ce să înveţi, când ai drept idol vreun fotbalist sau un Gigi Becali? Ce rost are să-ţi toceşti coatele pe băncile şcolii, când poţi vinde o parcelă de pământ sau să ai noroc precum Monica Columbeanu?

Sacred diet

Another visit to the Ukrainian church. I like that place for not being crowded, for the singing, for the priest’s sermon uttered in a funny Romanian, for some Byzantine icons I choose to look at during the service. Today one of those pious women (who can be found in any congregation) told us to attend the Liturgy regularly for seven weeks in a row. She also recommended Theodor a kind of "sacred diet" – the Eucharist - every time he attends the Liturgy, having the Holy Gifts touch his head. She has firm confidence that Theodor will get better - in what way she didn’t say – provided we do as she said. Of course, she added that she was talking "in Jesus’ name". I do intend to go there on Sundays this summer (when we are in town) anyway, but I must admit that I do not expect much in return. The only thing I do expect from myself is more self-discipline. Today’s sermon focused on the tension between “godly people and the world”, who hates them: “If the world hates you, know that they had earlier hated me; the disciple is not above his master. I chose you from the world; therefore the world hates you.” It’s always been like that, hasn’t it? Uncompromising men and women have always been in trouble with the world. Bunuel’s Nazarin, Bresson’s Diary of a Country Priest, Tarkovsky’s Andrei Roublev, Stalker, Nostalghia, Offret are but a few masterpieces of the cinema that support this thesis.

We had lunch at my mother’s and later on we went to the (former) Synagogue, where The French Cultural Centre gave a concert (Salieri: Armonia per un tempio della Notte; Mozart / Josef Triebensee: Variaţiuni pe o temă din Don Giovanni; Franz Krommer: Partita în Fa major, op. 56) conducted by Eric Baude (The FCC’s current manager). The location is in ruins, but one can’t help visualising all those religious services that were once held there. Now, under the jurisdiction of the City Hall of Timişoara, this historic building is being repaired.

Our Metropolitan’s name has come back again to the lips of ultra-Orthodox priests who put it under a sort of “embargo” for a few weeks, until the Synod of ROC (Romanian Orthodox Church) pardoned him, once he admitted he was wrong. Funny enough, his repentance (or lip service) disappointed the pro-Catholic team, as they blame him now for inconsistence. Thus, his act of “brotherly love” - when he partook the Eucharist in a newly planted Greek-Orthodox Church – created confusion in both sides who keep blaming him for inconsistency and lack of integrity.