Am încheiat lectura unei cărţi: Touching Heaven. Discovering Orthodox Christianity on the Island of Valaam, de John Oliver - încă o cronică a descoperirii Ortodoxiei de către un „heterodox”, asemenea celor scrise de Franky Schaeffer (Dancing Alone) şi Carl Carlton (The Way). Parcă la Oliver reconsiderarea trecutului „ante-Ortodox” nu e atât de vehement-polemică. Întâlnirea sa cu mediul monahal (pe atunci în plină reconstrucţie, după anii de prigoană comunistă) de la Valaam i-a dat un boost nevoii de schimbare şi de aflare a propriei identiteţi (rootedness). Surprinzător de sincer este episodul coming home. După trei săptămâni de asprime, de nevoinţe duhovniceşti şi fizice, după acest curs intensiv de „ortopraxis”, Oliver se întoarce în America. Încă de pe aeroport, pe când se afla într-o escală în Helskinki, a început să piardă lupta cu tentaţiile „confortului ocţidental”: dă iama-n rafturile cu ciocolată, se ghiftuie cu mâncăruri care de care mai delicioase, îşi cumpără şi citeşte ziare. Ajuns acasă e tentat să folosească maşina personală întotdeauna când merge la cumpărături, să frecventeze cât mai des lanţurile de magazine din cartier, să meargă la plajă unde, vrând-nevrând, îşi alimentează poftele cu siluete îmbrăcate - sumar - „la limita legalităţii”. După tot acest huzur (sau concomitent cu el) gândul îi zboară însă înapoi la Valaam, unde mâncarea era mizerabilă (zice el), dar ştiai să preţuieşti ceasul cinei şi unde monahii – fiinţe care nu-şi îngăduie să umble despuiaţi - se luptă să-şi canalizeze energiile spre „lucruri folositoare”. Oricum, demersul autorului – de a descoperi (si trăi) tainele Ortodoxiei, de a afla valoarea pâinii câştigate prin trudă, de a fi „monah pentru o zi”, de a găsi un echilibru între acţiune şi contemplaţie, de a înţelege valoarea clipei prezente – este vrednic de luat în considerare. Mai departe însă, fiecare îşi acordă trăirea duhovnicească la oazele de frumuseţe şi omenie din ritmurile discorcentante ale (post)modernităţii după puterile sale.
