Saturday 15 December 2007

Once a caterpillar, now a butterfly

Într-o vineri seara, după miezul nopţii, mă trezeşte cu un telefon Adrian Enescu să-mi spună că pe TVR1 este un film pe care trebuie să-l văd neapărat. Am aprins televizorul şi am urmărit astfel filmul spaniol din 1999, La lengua de las mariposas tradus în româneşte Lecţia despre fluture. De la primele cadre am remarcat plastica pastelată, luminoasă şi influenţele din Amarcord (pentru că explorează universul copilăriei şi adolescenţei) sau Cinema Paradiso (pentru că şi aici un bătrân influenţează crucial un copil). Între altele, acest film propune un extraordinar model pedagogic: bătrânul dascăl în prag de pensionare îşi educă elevii „cu duhul blândeţii” şi reuşeşte să le rămână în suflet astfel. Nu se enervează când se mai lntâmplă să fie gălăgie în clasă, ci aşteaptă (cu „îndelungă răbdare”) să se facă linişte, mulţumindu-le apoi elevilor că s-au potolit şi au încetat zarva. Îi deschide ochii micuţului Moncho asupra cititului cărţilor (dăruindu-i Comoara din insulă şi o plasă de prins fluturi): „În cărţi ne putem ascunde visele ca să nu moară de frig”. Îşi apropie elevii de tainele naturii, desfăşurând orele de ştiinţe naturale pe câmp, în pădure. În fine, tot apostolatul său se sfârşeşte cu un martiriu: vremurile „nu au mai avut răbdare cu oamenii”, monarhiştii câştigă în faţa republicanilor, astfel că toţi cei care nutreau idei democrate şi republicane (şi implicit anticlericale) sunt supuşi oprobiului public, huliţi („Anarhistule! Roşule! Ateule! Comunistule!”), bătuţi cu pietre. Bătrânul dascăl, care îi spusese lui Moncho că „singurul infern este cruzimea şi violenţa”, că adesea „infernul suntem noi înşine”, este şi el osândit de foştii săi elevi şi de familiile lor, care cândva îl preţuiau. Astfel, Galicia a pierdut şansa de a da „prima generaţie de oameni liberi”, după cum s-a exprimat însuşi învăţătorul în ziua pensionării sale.

Lecţia despre fluture este de fapt lecţia despre libertate, despre tainica prefacere a omului: once a caterpillar, now a butterfly.

Women in Love

Din Women in Love – adaptarea nonconformistă şi controversată reazlizată de Ken Russell în 1969 - plastica filmului (decorurile şi costumele) se uită greu, la fel performanţele actorilor (Bates, Reed, Jackson etc.) şi muzica lui Georges Delerue. „Ideologia” (romantic-nietzscheană) e luată en gros din romanul omonim al lui D.H. Lawrence: “If I take my whole, passionate, spiritual and physical love to the woman who in return loves me, that is how I serve God. And my hymn and my game of joy is my work. And my hymn and my game of joy is my work…I love you not for what you are, but for what you are making of me. I love you for the part of me that you bring out…Falling in love with someone isn’t always going to be easy…Anger…tears…laughter…It’s when you want to be together despite it all. That’s when you truly love another. I’m sure of it. The human soul needs actual beauty more than bread.”

Anti-dacă

De poţi să faci pe prostul cînd altul te repede
Făcînd-o pe deşteptul şi c-un cuvînt nu-l cerţi,
De nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede,
De-ţi poţi ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi;

De nu amîni o clipă un rău să-l împlineşti,
Şi dacă minţi mai tare cînd alţii nu spun drept,
De-ţi place în iubire cu ură să loveşti,
Şi totuşi îţi pui mască de sfînt şi de-nţelept,

De te te tîrăşti ca viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul,
Şi numai interesu-ţi îl sui la rang de ţel,
De părăseşti învinsul şi treci cu-nvingătorul,
Şi-i vinzi, fără sfială, pe amîndoi la fel;

De rabzi să-ţi afli scrisul şi spusa tălmăcite,
Drept adevăr, să-nşele mulţimea oarbă, şi,
Cînd vorbele şi fapta în vînt ţi-s risipite,
Tu dîndu-le la dracu’, poţi altele scorni,

De poţi să faci întruna dintr-un cîştig, o mie,
Şi patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn,
De nu-ţi plăteşti bănuţul luat ca datorie,
Dar tu să fii plătitul, găseşti că-i drept şi demn,

De poţi să-ţi storci şi gîndul, şi inima, şi nervii
Îmbătrînite-n rele, să facă rele noi,
Şi sub nehotărîre, plecîndu-te ca servii,
Cînd toţi strigă: Nainte!, doar tu strigi: Înapoi!,

Dacă, stînd în mulţime, te-mpăunezi semeţ,
Dar lîngă cel puternic îngenunchezi slugarnic,
Şi pe duşmani sau prieteni, tratîndu-i cu dispreţ
Te faci că ţii la dînşii, dar îi înşeli amarnic,

Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde-un rău,
Şi-n umbra lui te-nlinişti ca-n umbra unui pom,
Al tău va fi Pămîntul, cu tot prinosul său,
Vei fi-ntre Domni întîiul, dar NICIODATĂ OM.

(poem de Kostas Varnalis)