Într-o vineri seara, după miezul nopţii, mă trezeşte cu un telefon Adrian Enescu să-mi spună că pe TVR1 este un film pe care trebuie să-l văd neapărat. Am aprins televizorul şi am urmărit astfel filmul spaniol din 1999, La lengua de las mariposas tradus în româneşte Lecţia despre fluture. De la primele cadre am remarcat plastica pastelată, luminoasă şi influenţele din Amarcord (pentru că explorează universul copilăriei şi adolescenţei) sau Cinema Paradiso (pentru că şi aici un bătrân influenţează crucial un copil). Între altele, acest film propune un extraordinar model pedagogic: bătrânul dascăl în prag de pensionare îşi educă elevii „cu duhul blândeţii” şi reuşeşte să le rămână în suflet astfel. Nu se enervează când se mai lntâmplă să fie gălăgie în clasă, ci aşteaptă (cu „îndelungă răbdare”) să se facă linişte, mulţumindu-le apoi elevilor că s-au potolit şi au încetat zarva. Îi deschide ochii micuţului Moncho asupra cititului cărţilor (dăruindu-i Comoara din insulă şi o plasă de prins fluturi): „În cărţi ne putem ascunde visele ca să nu moară de frig”. Îşi apropie elevii de tainele naturii, desfăşurând orele de ştiinţe naturale pe câmp, în pădure. În fine, tot apostolatul său se sfârşeşte cu un martiriu: vremurile „nu au mai avut răbdare cu oamenii”, monarhiştii câştigă în faţa republicanilor, astfel că toţi cei care nutreau idei democrate şi republicane (şi implicit anticlericale) sunt supuşi oprobiului public, huliţi („Anarhistule! Roşule! Ateule! Comunistule!”), bătuţi cu pietre. Bătrânul dascăl, care îi spusese lui Moncho că „singurul infern este cruzimea şi violenţa”, că adesea „infernul suntem noi înşine”, este şi el osândit de foştii săi elevi şi de familiile lor, care cândva îl preţuiau. Astfel, Galicia a pierdut şansa de a da „prima generaţie de oameni liberi”, după cum s-a exprimat însuşi învăţătorul în ziua pensionării sale. Lecţia despre fluture este de fapt lecţia despre libertate, despre tainica prefacere a omului: once a caterpillar, now a butterfly.
