Sunday, 14 June 2009

All Saints

Azi am fost – în premieră - la o biserică aflată încă în construcţie. Alături de noi trei a venit şi bunicul lui Theodor.

The key word, azi, de Praznicul Tuturor Sfinţilor: sfinţenia. În cuvântul său de învăţătură, sacerdotul i-a trecut în revistă pe sfinţii prooroci şi pe sfinţii apostoli, pe cei din perioada B.C. şi, respectiv, A.D. Celor prezenţi li s-a amintit că Unul singur e Sfânt („Domnul Savaout”), însă cărţile sfinte ale Bisericii (canonice şi necanonice) vorbesc deopotrivă de Cel Ce sfinţeşte şi de cei sfinţiţi. „Sfintele, sfinţilor!” se spune chiar înainte de momentul liturgic al Cuminecării.

Am recitit câteva pasaje din cartea Monicăi Fermo despre „învierea pe drumul Damascului”. După, spune ea, „păcatele tinereţelor”, L-a întâlnit – în chip mistic - pe Hristos. Obrazul, prin Taina Botezului, e acum curat („diafan”, spune ea). Dar amintirile pe care le poartă în suflet: muzica, dansurile, filmele, trăirile deosebite din rolurile pe care – spune – le-a jucat cu sinceritate, dar yoga şi spiritismul? „Toate s-au şters ca patimi, dar ce fac cu amintirile, pe ele unde le îngrop?” Purtăm în noi, scria fosta actriţă („actriţă corp ansamblu” – mă corectează, telefonic, Monahul), toate amintirile dureroase, ruşinoase chiar dacă prin înduhovnicire ne-am venit în fire. „Poate că aceasta este pedeapsa Domnului, să trăiesc de acum cu amintirea aceasta ca o pată urâtă şi neagră pe un braz diafan?!” Întrebare firească, dacă ne gândim că înaintarea noastră pe drumul despătimirii / sfinţeniei (atunci când am pus hotar destrămării noastre şi am hotârât ca Da-ul nostru să fie Da, iar Nu-ul nostru să fie Nu) este însoţită de o tot mai mare conştientizare a rătăcirilor noastre. Şi atunci, cerem mereu, zi de zi, împreună cu psalmistul:


„Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta

Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.

Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.

Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.

Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.

Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.

Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.

Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.

Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.

Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.

Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.

Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.

Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.”

Dostoievski evergreen: „Viaţa e frumoasă, noi o facem urâtă, dar viaţa e atât de frumoasă!”


P.S. „Nu trebuie să precipităm convertirea. Ea se va împlini aşa cum înfloresc pomii, când sufletul se va fi îmbogăţit îndeajuns, suferind îndeajuns.” (Mircea Eliade)

Phoenix

Zilele astea se împlinesc 19 ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990 din Piaţa Universităţii. Actorul Dragoş Pâslaru, una din sutele de victime, a scăpat prin minune. După o experienţă la limită s-a predat, de bună voie şi nesilit de nimeni, Bisericii lui Hristos. De-atunci de când – următor rolurilor premonitorii din Karamazovii, Ochi de urs, Secvenţe, Umbrele soarelui, Fii cu ochii pe fericire – a ales Psalmii şi Rugăciunea pentru a deveni „făptură nouă” în Hristos, punctul de sprijin avea să-i fie duhovnicul de care face şi acum ascultare.

Am găsit pe youtube câteva minute din filmul lui Alexandru Tatos din 1982, Secvenţe. Dragoş Pâslaru interpretează aici (un film în film) un tânăr proaspăt ieşit din spital pe 31 decembrie, ce încearcă zadarnic să-şi găsească – la telefon - un prieten cu care să petreacă Revelionul.

A bird's eye view

Vineri seara, operă în concert cu arii mozartiene din Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Così fan tutte şi solişti ai Operei de Stat din Viena: Simina Ivan, Ildiko Raimondi, Aura Twarowska, Alexandru Moisiuc, Zoltan Nagy, Gergeli Nemeti. În pauză a trecut pe la noi prin lojă d-na Alexandra Guţu şi am vorbit despre viitoarea premieră de la Teatrul German Timişoara cu The Sound of Music (la care sperăm şi noi să ajungem), unde orchestra va fi dirijată de Petru Oschanitzky. Inevitabil, l-am evocat şi pe Richard Oschanitzky, fratele dirijorului stins prematur din viaţă la numai 39 de ani (acum 30 de ani).

Sâmbătă, opt ore pe dealuri la coplilit de viţă-de-vie. A fost soare (ne-am şi bronzat), însă a bătut vântul. De la fân (trebuia să mă aştept la asta) am făcut alergie: nas înfundat, deşte butucite (I couldn’t make a fist). În jurul nostru zburau fazani, prin ierburile din jur se plimbau buburuze iar pe cer se înălţau ori se pregăteau de aterizare zeci de păsări metalice...Ieri, Theodor ne-a spus că el o să se facă pilot (iar noi nu i-am spublberat acest vis irealizabil în cazul său) pentru că i-a rămas încă întipărită-n memorie amintire lui Claudiu, aviatorul care ne vizitează uneori la miez de noapte, în pauza de câteva ceasuri dintre două zboruri. Claudiu aka adrianofere este un om excepţional şi un împătimit ascultător al muzicii electronice (pasiunea comună pentru muzica lui Adrian Enescu ne-a apropiat) a cărui meserie ultrasolicitantă nervos ne trezeşte toată admiraţia. Zilele trecute ne povestea (apropo de febleţea noastră comună) cum a ascultat odată, în cockpit, genericul din Pas în doi. Într-o zi i s-a întâmplat să fie acolo sus in the skies, unde se vedeau doar stelele şi un clar de lună. Sonorităţile grave ale muzicii lui Adrian Enescu i-au dat atunci sentimentul că este singur, doar el, în tot universul. What a feeling, what a view!