skip to main |
skip to sidebar
La prânz, pe când eram în troleibuz (mergeam să-l iau pe Theodor de la şcoală), un grup de tineri din Serbia au întrebat – în engleză – la ce staţie trebuie să coboare pentru stadion. Le-am răspuns şi am înţeles că seara va fi mare meci mare. Aşa a fost. Când am ajuns în parcarea de lângă Capitol/Catedrală mulţimi de suporteri turmentaţi şi zgomotoşi – un fel de wild bunch – asemenea mulţimii de microbişti din Reconstituirea lui Lucian Pintilie se îndreptau (dimpreună cu camioane ticsite cu jandarmi şi poliţişti) spre stadionul unde echipa locală urma să joace o partidă (în nocturnă) cu Partizan Belgrad. Noi am mers - la propriu şi la figurat – într-o direcţie opusă: ne îndreptam spre filarmonică, unde se desfăşura un recital de muzică de cameră (Gabriel Popa – violin; Alexandra Guţu – cello; Sorin Dogariu – piano). S-a cântat din Vivaldi-Bazelaire: Il pastor fido; Marchand-Bazelarie: Suita; Dancla: Duo pe teme din opera Don Juan de Mozart; Lutoslawski: Bukolika; Cornelia Tăutu: Rota II; Piazzolla: Anotimpurile.
O, tempora!...Iată versurile shakespeariene (Ce fel de ochi mi-a dat iubirea?) pe care în 1984/1985 actorul (pe atunci) Dragoş Pâslaru le cânta în piesa de teatru Cum vă place (muzica: Vasile Şirli), montată de regizorul Dan Micu pe scena Teatrului Nottara din Bucureşti:
Ce fel de ochi mi-a dat iubirea / dacă ce e nu văd cum e şi văd ce nu e? / sau, de văd bine, mintea mea săracă / strâmb judecă ce ştiu ei drept să spuie. / De-o fi frumoasă aceea ce-i îmbată /de ce-ar pretinde lumea că mă-nşel? / De n-am dreptate dragostea mi-arată / că ochii ei şi-ai lumii nu-s la fel. / Oricum te poţi încrede în dragoste / în ochiu-i ars de plâns şi de privegheri / nici soarele nu vede cât nu-i senin, / minune ar fi limpede văz să-i ceri.
Privesc înregistrarea spectacolului Cum vă place (stage direction: Dan Micu, music: Vasile Şirli, Teatrul Nottara, 1984), filmat de un amator. Am primit-o cu câteva luni în urmă de la unul din actorii părtaşi la reuşita lui: Dragoş Pâslaru alias Monahul Valerian. Câteva minute de filmare off stage (un fel de bonus peste ani), ieşirea actorilor pe scenă la aplauzele de final, reîntâlnirea cu ceilalţi interpreţi ai acestei versiuni scenice (Alexandru Repan, Mircea Diaconu, Emil Hossu, Victor Ştrengaru, Dana Dogaru, Ioana Crăciunescu, Adriana Mocca, Emilia Dobrin, Diana Lupescu) mi-au aruncat în meninge o văpaie de nostalgie piperată de acuta dorinţă de a-l vizita din nou pe Monahul de la Frăsinei şi de a petrece câteva ore împreună cu el şi cu Monahul Vlasie.
Compozitorul Vasile Şirli a scris - pe versurile lui Shakespeare - un soundtrack electrizant pentru acest spectacol. Din muzica pe care chiar d-lui mi-a trimis-o, am decupat pentru blog câteva piese: Când ochii-i ţin închişi; Careva de pofteşte din lume; Ce fel de ochi?; Hei, ciutelor; Iubirea mea; Iubite, ia-mi iubirile; Nu cred în piedici; Scârbit de tot (Sonetul 66); Sub verdele frunziş; Suflă vânt şi bură; Tu; Ursit îmi e.
La prânz, pe când eram în troleibuz (mergeam să-l iau pe Theodor de la şcoală), un grup de tineri din Serbia au întrebat – în engleză – la ce staţie trebuie să coboare pentru stadion. Le-am răspuns şi am înţeles că seara va fi mare meci mare. Aşa a fost. Când am ajuns în parcarea de lângă Capitol/Catedrală mulţimi de suporteri turmentaţi şi zgomotoşi – un fel de wild bunch – asemenea mulţimii de microbişti din Reconstituirea lui Lucian Pintilie se îndreptau (dimpreună cu camioane ticsite cu jandarmi şi poliţişti) spre stadionul unde echipa locală urma să joace o partidă (în nocturnă) cu Partizan Belgrad. Noi am mers - la propriu şi la figurat – într-o direcţie opusă: ne îndreptam spre filarmonică, unde se desfăşura un recital de muzică de cameră (Gabriel Popa – violin; Alexandra Guţu – cello; Sorin Dogariu – piano). S-a cântat din Vivaldi-Bazelaire: Il pastor fido; Marchand-Bazelarie: Suita; Dancla: Duo pe teme din opera Don Juan de Mozart; Lutoslawski: Bukolika; Cornelia Tăutu: Rota II; Piazzolla: Anotimpurile. 
