Freedom

La West City Radio Simona Hupov este moderatoarea unei emisuni duminicale (Colivia cu canari) pe teme ce privesc în mod nemijlocit adolescenţii. Azi, când în biserica răsăriteană se prăznuieşte Întoarcerea fiului risipitor (parabolă comentată savuros de Constantin Noica în al său Jurnal filosofic) tema discuţiei a fost libertatea. Îmi amintesc de Kirkegaard: „Contrariul păcatului nu este virtutea, contrariul păcatului este libertatea” – premiză interesantă pentru o dezbatere asupra libertăţii ce ia în considerare şi strădaniile omului întru despătimire nu atât pentru a deveni „virtuos”, ci pentru a deveni liber. Colega mea, Alina Hamza (invitată în prima parte a emisiunii) vorbea despre încredere, ca temelie în relaţia profesor-elev, părinte-elev. În partea a doua, elevii Tabita Ivan şi Sergiu Jereb şi-au învins cu brio emoţiile şi au vorbit despre doamna libertate aşa cum se vede ea de către tinerii imberbi care nu ştiu ce-i războiul („cald” sau „rece”), tortura, delaţiunea, persecuţiile, care în general sunt răsfăţaţi de o societate ce devine tot mai consumistă şi mai confuză. Am reţinut gândurile Tabitei şi ale lui Sergiu (care spuneau că noi trebuie să descoperim continuu libertatea - cherchez la liberté) şi al Simonei (care ne amintea că avem copiii pe care-i merităm – ca părinţi, ca profesori).

În rest, mărturisesc şi eu în rând cu Noica: mă regăsesc nu atât în Fiul voluptos, cât în Fratele voyeur.

Boat journey

Dream on: Eram pe o barcă cu motor şi stăteam călare pe punte, orientat spre spate. Îl ţineam de mână pe Theodor, care era în apă şi se ţinea, cu cealaltă mână de partea laterală a micuţei ambarcaţiuni, cu care urma să ajungem la...Bucureşti, străbătând deci 600 km. Drumul prin oraşul de unde am plecat (un fel de Veneţie, cu impunătoare clădiri vechi) era plin de serpentine. La una din curbe, cade în apă o haină neagră şi îi cer căipitanului de vas să oprească. Opreşte, iau haina şi aflu că e a căpitanlui, apoi mă întorc la locul meu şi nu-l mai găsesc pe Theodor. Îl strig de câteva ori şi în câteva clipe îl descopăr în „bunkerul” de luxe al bărcii, în braţe la Raluca.

Taboo

Răsfoiesc volumul (apărut la Editura Paralela 45) 100 de cărţi interzise. Mă opresc la capitolul despre Giordano Bruno – prigonit de Inchiziţie (pentru cartea sa, apărută în Franţa: De l’infinito, universo e mondi, în care susţinea că Soarele este doar o stea între stele, că nicio stea sau planetă nu poate fi numită centrul universului, că nu există adevăr absolut şi nici limite la progresul cunoaşterii), arestat aproape zece ani şi executat. Întrebat dacă crede că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt împreună ca esenţă, dar sunt trei elemente distincte, el recunoştea: „Niciodată nu am reuşit să înţeleg cele trei ca fiind elementele unei unităţi şi m-am îndoit de aceasta.”

Sar apoi la rândurile despre lucrarea deistă, The Age of Reason (de Thomas Paine), ce milita pentru deprinderea şi exersarea bunului simţ (common sense)...Îmi spun că şi eu, în afara întâlnirilor cu duhul liturgic din slujbele bisericii răsăritene, cu frumuseţea icoanelor bizantine şi a melosului psaltic, fără să fi descoperit gândirea patristică din Pateric şi Filocalie, pe Dostoievski, Tarkovski sau Steinhardt aş fi un deist convins.

La urmă am citit îngrozit istoricul cenzurii romanului The Satanic Verses de Salman Rushdie (elogiat în UK, dar interzis în lumea arabă şi nu numai). Prezentarea temei centrale (pierderea credinţei şi imensa nevoie de a crede, însoţită de incapacitatea de a o mai face) mai mult m-a incitat spre lectură, decât să mă scandalizeze. Mă gândesc că un spirit lucid – un spirit de poet - precum autorii acestor cărţi (după atâtea persecuţii, după atâta tevatură şi scandal iscate în jurul lor, după atâtea vieţi irosite în manifestaţii violente de protest etc.) vor fi simţit asemeni rapsodului popular dintr-o doină românească: De-ar fi lumea de hârtie, aş aprinde-o-ntr-o mânie, dar lumea-i stană de piatră, nu se-aprinde niciodată.