Gata, am terminat de văzut toate filmele regizate de dl. Nicolae Mărgineanu (cu care am avut bucuria – da, bucuria! – să mă reîntâlnesc, fie şi pentru un ceas jumătate, sâmbăta trecută)…După Un om în loden, Ştefan Luchian, Întoarcerea din iad, Flăcări pe comori, Undeva în est, Priveşte înainte cu mânie, Faimosul paparazzo, Binecuvântată fii, închisoare şi Logodnici din America (pe care le-am tot văzut de-a lungul anilor, începând din 1979, când a debutat ca regizor), am ajuns aseară, pentru întâia oară, la Pădureanca. Iar azi la Schimb valutar şi Un bulgăre de humă. Din aceste trei „restanţe” rămân, undeva pe retină, câteva prezenţe actoriceşti (Adrian Pintea, Victor Rebengiuc, Manuela Hărăbor, Dorel Vişan, Maria Ploaie, Mioara Ifrim, Marcel Iureş, iar din Schimb valutar Cosmin Seleşi, Aliona Munteanu, Andi Vasluianu, Rodica Ionescu) şi construcţiile plastice semnate Doru Mitran (Pădurenca) şi Relu Moraru (Un bulgăre de humă). Este ceva învăluitor şi delicat, ceva – până la urmă - uman şi curat în toate filmele acestui regizor. Ochiul său (a fost, cândva, un talentat operator - a se vedea măcar Tănase Scatiu şi Profetul, aurul şi ardelenii) ştie şi vrea să observe rostul lucrurilor (într-o lume tot mai confuză, tot mai „pe dos”, mai - aparent - pointless), chiar dacă – aşa cum se întâmplă cu Iorgovan din Pădureanca sau cu Emil şi Lili din Schimb valutar – personajele nu reuşesc să-l atingă, să-l „apuce”, ratându-se. Dar şi unele prezenţe episodice, „meteorice” dau mărturie despre rost: preotul tânăr din Schimb valutar ce ajunge la spital pe o ploaie năprasnică (chiar după ce auzim pe cineva înjurând popii pentru lipsa lor de dăruire) pentru a face o slujbă unei muribunde, sau gospodarii jucaţi de Victor Rebengiuc şi Şerban Ionescu (în Pădureanca) şi Valentin Uritescu (în Schimb valutar). „Cireaşa de pe tort” din Schimb valutar e însă o actriţă debutantă, Aliona Munteanu - ce joacă o prostituată care poartă cu ea cicatricea unei iubiri pierdute şi a cărei ştiinţă de a face haz de necaz îl energizează pe ghinionistul Emil.
Într-un fel, filmele regizorului Nicolae Mărgineanu mă ajută să înţeleg (în ciuda imperfecţiunilor inerente, şi mă gândesc mai ales la prestaţia unor actori neprofesionişti) de ce omul Nicolae Mărgineanu este atât de special. De ce, atunci când am stat prima oară mai mult de vorbă cu domnia sa, mi-a lăsat impresia că îl ştiu de o viaţă. La rândul său, omul Nicolae Mărgineanu mă ajută să înţeleg de ce – fără excepţie – filmele lui sunt (în ciuda „mâniei” cu care privesc spre trecut, prezent ori viitor unele din personajele sale) atât de umane, de tandre, de pline de patos…
