Cebza. Praznicul Naşterii Domnului - al Întrupării, cum ar veni. Pentru că – spune undeva Nicolae Steinhardt – numai Dumnezeu Se întrupează. El, celălalt (Ucigă-l toaca, părintele minciunii), se împeliţează. Şi iată cum omul ajunge, vrând-nevrând, la iminenta răscruce: îndumnezeire (vasăzică despătimire, prin omorârea treptată a dragonului din noi) versus împieliţare (colaborare – din ignoranţă, neglijenţă, nepăsare – cu dragonul aka duhurile care sunt „legiune”). Un reminder necesar: este praznicul Naşterii Celui Care S-a întrupat (the feast of Nativity), această zi în care vine „Moş Crăciun” confecţionat de brandul Coca-Cola şi de industria de entertainment de peste ocean (şi nu numai).
De peste ocean primesc de ştire, de la un amic: documentarul The Tomb of Jesus (2007) este „cel mai ştiinţific film, cu dovezi despre legenda…”. Altfel spus, ultimul răcnet (de până acum) care îşi propune ce? Să demonstreze existenţa unui mister ce încă planează, de două mii de ani, asupra lui Iisus. Când, de fapt, Hristos este predat şi propovăduit – de Biserică – în chip mistic, tainic (nu misterios). În ultimă instanţă, nu poţi spune decât: Why not? Pentru cei neîmbisericiţi şi chiar certaţi cu rânduiala Bisericii, astfel de întrebări şi abordări sunt „mană cerească”. Le dă mâna să încuviinţeze şi să îmbrăţişeze astfel de emanaţii sterile şi altele asemenea (a căror poleită strălucire e întreţinută doar de efectele speciale şi de marca Discovery) ale gândirii lui Nietzsche. Sărmanul filosof german, astenizat de rigiditatea unui tată pastor protestant, a ales calea – zice el – ateismului. Antidogmatic, precursor al postmodernismului, Nietzsche a spus tot ce era de spus: „Gott ist tot”. Filmele contemporane, de ficţiune ori documentare, nu sunt decât o repetiţie catchy, „cu stil” şi – cum altfel? – seducătoare a ideii lui Nietzsche. Cum cei mai mulţi nu numai că nu sunt duşi de prea multe ori la biserică, dar nutresc şi puternice sentimente – zic ei – anticlericale, anticreştine etc. e de înţeles de ce prind atâţia-n mrejele lor Evangheliile şi Apocalipsele apocrife, ocultele coduri ale lui Da Vinci etc. All these are, however, beside the point. Which (or, rather, who) is the point? That is the question.
