MY TOP TEN WORLD CINEMA SOUNDTRACKS

1. Viaceslav Ovcinikov (Katok i skripka / Compresorul şi vioara, Ivanovo detstvo / Copilăria lui Ivan, Andrei Rubliov)
2.Vangelis (Blade Runner, Chariots of Fire, Antarctica, 1492)
3. Nino Rotta (La Strada, 8 ½, Giulietta degli spiriti / Giulietta şi spiritele, Amarcord, The Godfather)
4. Ennio Morricone (A Fistful of Dollars, La battaglia di Algeri, The Professional, A Fistful of Dynamite, The Good, The Bad, The Ugly, Once Upon a Time in America, Mission, Nuovo Cinema Paradiso)
5. Maurice Jarre (Jacob’s Ladder / Scara lui Iacob)
6. Ralph Burns (Cabaret, All That Jazz)
7. Michel Legrand (Les parapluies de Cherbourg / Umbrelele din Cherbourg)
8. Clint Mansel (Pi, Requeim for a Dream)
9. Dave Grusin (Bobby Deerfield, The Good-bye Girl / Adio, dar rămân cu tine, Tootsie)
10. Georges Delerue (A Little Romance / Mica romanţă)

Ilustrate cu flori de câmp

De dimineaţă, după breakfast, Theodor s-a dus să se joace cu jucăriile pe covor, iar pe la zece, când a sunat interfonul – venise IG – a lăsat din proprie iniţiativă jucăriile deoparte şi s-a aşezat singur pe scăunelul de la masa de lucru. A înţeles că va intra în alt timp – 90’ de studiu, de disciplină, de concentrare. Are nevoie de acest training pentru anii de şcoală pe care-i va începe la toamnă.

PR mi-a dat nişte muzici jazz (Bobby McFerrin performing live in Warsaw), la fel şi MM (John Coltrane performing My Favourite Things). Cu MM am intrat într-o interesantă discuţie despre limitele toleranţei, pornind tot de la gestul lui IPS de a se împărtăşi la greco-catolici. Am convenit că autocritica lui înaintea Sinodului BOR i-a scandalizat deopotrivă pe romano-catolici şi pe ortodocşii ecumenizaţi (fiindcă nu a mers până la capăt şi a recunoscut că a comis o gravă eroare) şi pe ortodocşii sadea (care n-au avut de ales şi i-au acceptat pocăinţa), astfel că demersul său de a „fraterniza” cu heterodocşii – că tot e moda EMO - a încremenit în proiect. Întrebările lui MM sunt însă extrem de pertinente – eu la vârsta lui nu le ştiam formula astfel. Iată un exemplu: nu cumva – zice el – e o lipsă de smerenie să afirmi că decât şi numai Ortodoxia are monopolul adevărului de credinţă, că, oricum ai lua-o, tot acolo ajungi, că ceilalţi sunt iremediabil în eroare câtă vreme nu sunt în Biserică etc. Întrebare, cum zic, valabilă, mai ales dacă mărturisirea Ortodoxiei se face cu îngâmfare - dar atunci nici nu mai este o mărturisire ortodoxă. Oricum, din aproape-n aproape, atunci când îţi pui problema dimensiunii creştine a vieţii, când – poticnindu-te de acele pasaje scripturale ce vorbesc de biserică în termeni de „comunitate a credincioşilor”, cauţi acel „trup al lui Hristos” nedespărţit – drumul nu poate să ducă decât şi numai la Ortodoxie. Aici nu mai e loc de uite popa, nu e popa. Şi iată cum se naşte o altă întrebare, la care mă gândesc mereu şi pe care a formulat-o şi MM aseară: se mai găseşte (şi dacă da, unde anume?) acea Ortodoxie în ziua de azi? Sau e numai o ruină şi o denaturare a ei, chiar în interiorul paradigmei ce-şi spune – arogant - ortodoxă? Răspunsul pe care i l-am dat atunci pe loc (nu ştiu dacă cel mai bun) a fost că stropul acela de Ortodoxie pe care l-am găsit în iarnă (şi regăsit, câteva luni mai târziu, în mai) la mănăstirea Şinca Veche mi-a încărcat bateriile pe cel puţin un an de zile. Să fie floarea aceea care, singură, nu face primăvara? Fie şi-aşa, dar decât o „primăvară” din flori de plastic, e de preferat să descoperi – ici, colo – câte o floare naturală, că vine ea şi primăvara pân’ la urmă....Eu aşa cred.
Apropo de o „primăvară” din flori de plastic. Primesc de la OC un promotional video clip montat şi filmat à la Oliver Stone (alternanţă de imagini alb-negru şi color, muzică electronică ritmată, tăieturi de montaj gen MTV etc.) având ca subiect concertul recent dat de fiul lui Billy Idol la Timişoara. Retorica celor ce-şi spun evanghelici (de ex.: suntem un popor creştin de două mii de ani, dar foarte puţini au o „relaţie personală cu Iisus” etc.) demonstrează – dacă mai era nevoie – că nu e suficient să constaţi o hibă (sau o minciună, sau un neadevăr), important e ce adevăr pui în schimb şi – la fel de important – cum anume îl susţii şi trăieşti. Dar, money talks, nu-i aşa – pentru oamenii de rând, ca şi pentru înalţii ierarhi ecumenişti locali, care – vedem şi în acest clip electoral – l-au invitat în 1985 pe Billy Idol să predice la Catedrală unei mulţimi uriaşe de oameni care – ni se spune în comentariul din off al clipului, şi nu numai – „l-au primit atunci pe Iisus în inimile lor”. Cum? Ridicând mâinile şi gesticulând (iar apoi înregimentându-se în acele multidenominational, brainwashing churches care, în loc de Sfânta Liturghie, oferă panem et circe) aşa cum bardul Adrian Poetescu le cerea miilor de fani ai Cenaclului Flacăra să se execute şi să îi repete, papagaliceşte, versurile înflăcărate. Cine spune că sindromul Poetescu (sau Vaccin Tudor) ţine doar de Românica?
Ei, dar după întristătoarea „primăvară” de plastic din acest clip promoţional, primesc de la MM prin Skype – la distanţă de câteva minute doar – două ilustrate cu flori de câmp 100% naturale: nişte biserici gruzine pe vârf de munte. Somebody up there loves me...