Sub genericul „Talent. Valoare. Responsabilitate”, un prim articol anonim (semnat: „Cinema”) din Almanahul Cinema 1981 salută cele mai bune filme de actualitate (Proba de microfon, O lacrimă de fată, Casa dintre câmpuri, Stop-cadru la masă) ca şi cele mai bune filme de epocă sau istorice (Lumina palidă a durerii şi Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu) ale anului 1980. Toate sunt „o victorie împotriva rutinei şi a inerţiei, o ţâşnire cu mult deasupra liniei de plutire”.
O dezbatere pe marginea filmelor istorice (tema centrală a volumului) oferă unor istorici ocazia să răspundă la câteva întrebări despre cât de nociv este ilustrativismul într-un film istoric. Răzvan Theodorescu admite că merge la filmele istorice „cu dorinţa secretă de a nu le vedea sufocate nici de date istorice, nici de decoruri sau costume de o exactitate „arheologică” fără cusur şi în cele din urmă insuportabile”. Un film istoric, arată el, ar trebui să fie realizat, „înainte de orice, cu mijloacele moderne ale acestei arte şi în limbajul ei specific, un prilej de a sugera – nu de „a arăta” – celor de azi, cât de mult, cât de adânc la individual şi colectiv deopotrivă, sunt ei continuatorii aceluiaşi flux omenesc neîntrerupt, copărtaşi ai unor mentalităţi şi psihologii care, oricât s-au preschimbat în trecerea timpului, au rămas fundamental aceleaşi în datele esenţiale ale istoriei omului”. Din cinematografia românească, cunoscutul istoric de artă pomeneşte Duminică la ora 6: „un film istoric în cel mai bun înţeles al cuvântului, pe care l-am asemănat de multe ori, pentru mine, cu mari filme poloneze dedicate Rezistenţei”. Din cinematografia mondială se opreşte la Rubliov-ul lui Tarkovski, „unde neştiuţi de posteritate, zugravi şi copii, histrioni şi monahi se află împreună într-unul din cele mai superbe dialoguri despre om, istorie şi artă imaginat în cultura ultimelor decenii”.
În grupajul „Studioul Alexandru Sahia după 30 de ani”, Eva Sârbu şi Călin Căliman propun câteva portrete de documentarişti. Între ei, Ada Pistiner (Stork, Costtineşti, la Marea Neagră, O echipă de tineri, dar şi lung-metrajul Stop-cadru la masă), Slavomir Popovici (Romanţe aspre, Semnul bradului, Letopiseţul lui Hrib, Bun ca ziua, Cuvinte de învăţătură) şi – surpriză! - Mircea Săucan, un cineast (Casa de pe strada noastră, Fumaţi?!, Puţin adevăr despre alcool, Alerta, dar şi lung-metrajele: Când primăvara e fierbinte, Ţărmul nu are sfârşit, Meandre, 100 lei) „cu formulă unică”, „cu sensibilitatea ca o boală”, „cu adâncimea privirii în sensul lucrurilor, cu meandrele gândirii”.
Dan Stoica ordonează câteva „fişe dintr-un dosar al filmului istoric”. Nu lipsesc opus-uri de marcă precum: Intoleranţă, Crucişătorul Potemkin, Patimile Ioanei d’Arc, Napoleon, Iluzia cea mare, Ivan cel Groaznic, Ghepardul.
Mariana Ioan întreabă actorii ce s-a spus demn de a fi reţinut despre interpretările lor şi ce anume regretă că nu s-a spus. Leopoldina Bălănuţă se eschivează şi răspunde printr-o întrebare: „De ce nu avem o şcoală românească de film, când avem şi regizori şi actori şi scenarişti talentaţi?” Carmen Galin mărturiseşte că de la „fata cu ochii bridaţi” (la debut, în 1968) la „Carmen Galin cu G de la graţie” (în Almanahul de vară 1980) a avut parte de multe aprecieri şi de multe formulări calde şi plăcute. Victor Rebengiuc e laconic: „Dacă s-a spus, de ce să mai spunem o dată? Ce nu s-a spus e bine că nu s-a spus. Poate n-or fi avut ce să mai spună…” Cât despre „formularea cea mai potrivită”, Tora Vasilescu o găseşte în „memoriile” operatorului Ion Marinescu despre Proba de microfon: „Filmăm într-un interior…Tora se ceartă cu Mircea sau repetă. Nu mai ştiu. Instinctiv pun diafragma. Gata de filmare.”
Andrei Bacalu arată că sunetul – „acea baie de senzaţii” – transformă cinematograful într-o „adevărată maşină a timpului”. Iar ca exemplu dă banda sonoră a filmului SF Războiul stelelor şi muzica amestecată cu sunet de flăcări, Wagner combinat cu elicoptere şi rachete în Apocalypse Now.
Rubrica „Literatura actorilor” conţine versuri şi proză de Ştefan Iordache, George Mihăiţă, Mircea Diaconu, Margareta Pâslaru, Amza Pellea, Ştefan Radof, Ioana Crăciunescu, Dorel Vişan, Ernest Maftei, Adrian Pintea, Emanoil Petruţ, desene de Horaţiu Mălăele, precum şi acest poem de Carmen Galin:
M-am mutat în mine!
Am părăsit lumea,
Oamenii, cerul şi stelele,
Pentru gălăgia din mine.
Ce tare se vorbeşte!
Am să fac cale-ntoarsă!
[Fotografia de pe copertă: Maria Ploae & Ion Caramitru - interpreţii principali ai filmului Ştefan Luchian, regia Nicolae Mărgineanu, 1981]
